MINUNEA PRIN CARE S-AU DESCOPERIT MOAȘTELE SF. PAHOMIE LA POCROV

Timp de 10 zile obștea schitului s-a rugat Sfântului Pahomie săvârșind slujbe de priveghere, iar la sfârșitul acestor zile, prin rânduiala lui Dumnezeu au fost cunoscute și cele două însemnări.

Episcopul care a preferat pustia decât episcopia. Mărturii impresionante despre cum s-au aflat osemintele prin minune dumnezeiască, ale acestui mare episcop ascet. Mărturii relatate de Părintele stareț Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov. MINUNEA PRIN CARE S-AU DESCOPERIT MOAȘTELE SF. PAHOMIE LA POCROV

„Mă rog, mă rog cu lacrimi și cu toată smerenia, pentru mila Marelui Dumnezeu, fiți milostivi și voitori de bine și făcători de bine acestui schit”.

TESTAMENTUL SF. PAHOMIE

Simțindu-și apropierea de sfârșitul pământesc, în 1724, ultimul an al vieții sale, Cuviosul Pahomie își va întocmi testamentul care cuprinde și așezământul pentru schitul ctitorit de el, pe care îl va trimite în Moldova, „la Pocrov, la sihăstrie”. Izvodul de trebi ce am scris eu cu mâna mea conține ultimele gânduri ale episcopului prigonit, îndreptate către țara și turma pe care o păstorise. Din rândurile sale, răzbate grija pentru cărțile schitului „care nu trebuie înstrăinate” și pentru păstrarea dreptei credințe ortodoxe, precum și cercetarea preoților străini aflați în trecere pe la schit ca nu cumva să fie dintre cei „hirotoniți de eretici”. Totodată rânduiește pentru schimnicii de la Pocrov viață de obște, duhovnicească, mai aspră ca în celelalte mănăstiri și schituri din Moldova, cu tăcere, cu post – de la carne se vor înfrâna toată viața – cu rugăciune neîncetată și slujbe de noapte, cu muncă și deplină ascultare față de egumen.

Adresându-se călugărilor de la Neamț, ierarhilor, domnului, precum și „tuturor pravoslavnicilor creștini care sunt acum și care vor fi și de acum înainte până la săvârșitul țărei Moldovei”, le cere: „Mă rog, mă rog cu lacrimi și cu toată smerenia, pentru mila Marelui Dumnezeu, fiți milostivi și voitori de bine și făcători de bine acestui schit”. La sfârșit, cuviosul stareț cere cu stăruitoare rugăciune de la Dumnezeu toate darurile și blagosloveniile pentru viețuitorii de la Pocrov[1].

SFÂRȘITUL PĂMÂNTESC ÎN BEJENIE

Cu puțină vreme înainte să plece la Domnul, fericitul Pahomie va primi schima cea mare, sub numele de Pimen. Aceasta pare a fi explicația reprezentării votive aflată la Pocrov în care lângă chipul său sunt zugrăviți și sfinții lui orotitori: ca mirean (Sf. Petru), ca monah (Sf. Pahomie) și ca schimonah (Sf. Pimen). Cuviosul episcop nu va mai apuca să-și revadă țara și sihăstria atât de dragi inimii lui. Se va despărți de cele pământești la Kiev în anul 1724, purtând în suflet dorul după meleagurile în care sufletul său s-a odihnit cel mai mult în dragostea lui Dumnezeu. Osemintele lui vor fi așezate cu toată cinstea și evlavia în paraclisul Sf. Ștefan de la Pecerska. Una dintre cele mai semnificative mărturii despre îngroparea Sfântului Pahomie la Kiev aparține Episcopului Melchisedec Ștefănescu al Romanului. Care în anul 1885, vizitând Lavra Pecerska, găsește pe capacul cutiei în care se aflau moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan, aduse la Kiev de Sfântul Pahomie, mențiunea că acesta din urmă a fost îngropat înaintea marilor uși ale bisericii, în anul 1724 luna aprilie 26 zile[2].

Însă, cea mai importantă mărturie privitoare la aducerea moaștelor Sfântului Pahomie la Pocrov o regăsim în Cazania lui Varlaam, în însemnarea făcută de către un ucenic al cuviosului episcop, pe nume Lazăr Ursu. „Această svântă carte cu bune învățături și de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu, smeritul ieromonah Lazar, de la Kiev, din cămara Pecerskii din carele se vând cărțile la Podolie, când am fost după rămășițele răpăusatului Pahomie, carele au fostu episcop la Roman. Vă let 1725, meseaț septemvrie, din 16”.

AFLAREA MINUNATĂ A MOAȘTELOR SF. PAHOMIE

Potrivit mărturiei actualului egumen al Pocrovului, protos. Ambrozie Ghinescu, „în data de 9 septembrie 2013, cu ocazia efectuării unor reparații la pardoseala bisericii Schitului Pocrov, la o adâncime nu prea mare, s-au aflat osemintele unui cuvios monah. Liniștea și harul, care s-au simțit în acel moment, ne-au dus cu gândul la Sfântul Pahomie, întemeietorul acestui așezământ monahal. Timp de 10 zile obștea schitului s-a rugat Sfântului Pahomie săvârșind slujbe de priveghere, iar la sfârșitul acestor zile, prin rânduiala lui Dumnezeu au fost cunoscute și cele două însemnări. Mai apoi, sfintele moaște au fost studiate și de un antropolog, studiu care a confirmat vârsta la care a adormit sfântul și faptul că maxilarul inferior prezenta urmele unor lovituri primite, cel mai probabil, în perioada pribegiei sale în drum spre Lvov.

Socotit a fi „cel mai de seamă cărturar dintre clericii moldoveni din acel timp”[3], Sf. Ierarh Pahomie a fost, mai înainte de toate, un trăitor, un monah cu „smerită cugetare” și cu „înfocată dragoste pentru Hristos”. Lucrarea lui duhovnicească a marcat începutul unei mișcări isihaste autohtone, chiar dacă ea nu a avut amploarea celei paisiene de la Mănăstirea Neamț.

CANONIZAREA SF. PAHOMIE

„Strădaniile Preacuviosului Pahomie și ale ucenicilor lui au reînviorat viața monahală din Moldova cu mult înainte de venirea starețului Paisie la Neamț. Lucrarea acestuia în ogorul monahismului nu s-ar fi putut împlini fără ostenelile Episcopului Pahomie și ale ucenicilor lui”[4].

Inițiativa canonizării Sfântului Ierarh Pahomie, Episcopul Romanului, concretizată în data de 14 aprilie 2007 prin citirea Tomosului sinodal de canonizare, a aparținut Mitropolitului Bartolomeu Anania care, spre sfârșitul vieții și-a exprimat dorința în testamentul său, ca cinstirea și cultul Sfântului Pahomie să dăinuiască fără întrerupere, peste generații.

[1] Academia R. S. România, Ms. CLXV 161; Episcop Melchisedec, ibidem, p. 343.

[2] cf. Protos. Ambrozie Ghinescu, egumenul schitului Pocrov

[3] N. Iorga, Istoria literaturii române, ed. I, vol. II, p. 218.

[4] Pr. Constantin Voicescu,  Schitul Pocrov și importanța lui pentru viața și cultura bisericească din Moldova în sec. al XVIII-lea, în Biserica Ortodoxă Română, 1972 XC, nr.7-8 p. 16

[5] N. Iorga, O datorie mai puțin, în Neamul Românesc, 24 iunie 1918.

(Citiți toată viața Sf. Pahomie în Revista Atitudini Nr. 80)