VĂTĂMAREA CE O ADUCE FALSUL POVĂȚUITOR

Nu este drept ca lupul să păzească oile și nu e neprimejdios ca cei pătimași să conducă pe cei pătimași.

Aflați din Scrierile Sfinților Părinți de ce trebuie să căutăm un adevărat povățuitor duhovnicesc? Cum să îl căutăm și care sunt roadele falsului povățuitor? Vătămarea ce o aduce falsul povățuitor

Sf. Isaac Sirul

Fă-te către toți ascultător, în tot lucrul bun, numai de cei agonisitori, de cei zgârciți și de mireni, să nu asculți, ca nu cumva să faci lucru drăcesc. (Sf. Isaac Sirul Cuvântul VII)

Și să nu mergi în cărările celor mânioși și arțăgoși, ca nu cumva de mânie să ți se umple inima ta și sufletul să ți-l stăpânească întunericul rătăcirii. Să nu locuiești împreună cu cel trufaș, ca să nu fie luată din sufletul tău lucrarea Sfântului Duh și să se sălășluiască în el toată patima cea rea.(Sf. Isaac Sirul. Cuvântul VII)

Sf. Ioan Scărarul

Am văzut întâi-stătător, lăsându-se, dintr-o smerenie adâncă, sfătuit  în unele lucruri de fiii săi. Și am văzut pe altul voind să le arate acelora, din mândrie, neînțeleapta lui înțelepciune și râzând de ei. (Scara, VIII 39.)

Nu este drept ca lupul să păzească oile și nu e neprimejdios ca cei pătimași să conducă pe cei pătimași.

Având de gând să ne plecăm grumazul în Domnul și să credem altuia, în scopul smeritei cugetări sau al mântuirii de la Domnul, înainte de intrare (în stadion), dacă se află în noi vreo neîncredere și vreun gând (de îndoială), să cercetăm pe întâi-stătător și să-l judecăm.

Și, ca să zic așa, să-l cercăm, ca nu cumva încredințându-ne corăbierului ca unui cârmaci și celui pătimaș ca unui fără patimi și mării ca portului, să ne pricinuim un naufragiu sigur. Iar după intrarea în stadionul evlaviei și al supunerii, să nu mai judecăm pe povățuitorul cel bun al luptei noastre în nici o privință, chiar dacă am vedea în el ca într-un om unele ușoare greșeli. Căci de nu judecându-l, la nimic nu ne va folosi supunerea.

Sf. Paisie Aghioritul

Omul pătimaș când mustră pe cel egoist este ca și cum ar lovi tunul în piatră de amnar și ar scoate foc. Iar dacă cel fără discernământ îl mustră pe cel sensibil mult îl rănește. Aceasta ar fi cum un om sălbatec ar lua o perie de sârmă și ar curăța o mică urdoare de la ochiul unui prunc.(Sf. Paisie Aghioritul)

Tot astfel cel ce predică în mod egoist și cu tulburare (din patimile sale) cuvântul lui Dumnezeu se aseamănă cu ariciul care duce boabe de struguri în țepii lui ca să-și hrănească puii săi. Însă, mișcându-se mai nervos, mai mult își rănește puii săi mai ales când sunt sensibili decât îi hrănește.(Idem)

Să nu luăm sarcini ce nu ni se cuvin

„Dacă tu vrei să renunți la lume”, zice Sfântul Simeon Noul Teolog călugărilor din timpul său, „și să înveți a trăi după Evanghelie, nu te da pe mâna unui dascăl fără de expierență sau robit de patimi. Ca nu cumva să deprinzi de la el în locul vieții evanghelice o viață drăcească.

Căci învățătura dascălilor buni este bună, iar a dascălilor răi este rea. Semințele rele vor produce cu siguranță roade rele. Orice om orb crea vrea să-i călăuzească pe alții este un impostor. Și îi aruncă pe cei ce-l urmează în prăpastia pierzării după cuvântul Domnului. „Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă”

Bătrânii care-și iau asupra lor sarcina sfinților stareți de odinioară, dar fără a avea darurile lor spirituale, trebuie să înțeleagă că intențiile lor, gândurile lor și concepțiile lor asupra marii lucrări călugărești, ascultarea, sunt false. Se știe clar: felul lor de a gândi, înțelepciunea și știința lor nu sunt decât orbire și nălucire drăcească care nu vor întârzia să producă fructe de aceeași natură în cel pe care-l conduc.

Pretenția lor exagerată nu va putea trece nedescoperită decât o oarecare vreme, pentru începătorul neexperimentat ce se află sub povățuirea lor. Dacă acesta are puțină inteligență și se ocupă cu lectura cărților sfinte cu dorința sinceră de a se mântui.

Ruptura penibilă

Mai devreme sau mai târziu, această impostură va fi descoperită cu putere, ducând la o ruptură foarte penibilă și la relații neplăcute între bătrân și ucenic. Și le va provoca și unuia și altuia serioase tulburări psihice.

Este teribil să iei asupra ta, din îngâmfare și din proprie inițiativă, obligații pe care nu le poți îndeplini decât cu mandat de la Sfântul Duh și cu ajutorul Său. Este teribil să te prezinți ca un purtător de Duh Sfânt până când legăturile cu satan nu sunt încă rupte și până când ești întinat de el. O asemenea comedie și ipocrizie sunt înspăimântătoare. Ele sunt dezastroase atât pentru tine însuți, cât și pentru semenul tău. Sunt o crimă și o blasfemie față de Dumnezeu.

Cazuri excepționale

Este de prisos să cităm exemplul Avvei Zaharia care, fiind supus unui bătrân fără experiență, Carion, tatăl său după trup, a atins perfecțiunea monahală. Sau a sfântului Accaciu care și-a câștigat mântuirea pe lângă un bătrân  care  și-a condus ucenicul fără de vreme în mormânt, bătându-l cu bastonul cu o cruzime inumană.

Amândoi erau, cu siguranță, supuși unor bătrâni incompetenți. Dar erau conduși de învățăturile Părinților purtători de duh, cât și de exemple deosebit de edificatoare ce le aveau sub ochii lor. Aceste cazuri sunt în afara rânduielii comune și a regulii generale.

Cine trebuie să învețe pe aproapele?

Zis-a iarăși: a învăța pe aproapele, este al unuia ce este sănătos și nepătimaș, fiindcă ce trebuință este zidească cineva casa altuia și să o risipească pe a sa. (Din Pateric – Pentru Avva Pimen)

Primejdios este să învețe cel ce nu a trecut viața cea lucrătoare. Căci precum de va avea cineva o casă putredă, primind străini, îi va vătăma cu căderea casei, așa și aceștia nezidindu-se pe sine mai înainte și pe cei ce sau apropiat de dânșii îi vor prăpădi. Fiindcă cu cuvintele i-au chemat spre mântuire, iar cu răutatea năravului au făcut strâmbătate celor ce le-au urmat. (PATERICUL EGIPTEAN – ed. 1990. Pentru Maica Singlitichia)

Căci dacă nimic nu l-a cruțat pe Eli de mânia lui Dumnezeu, nici bătrânețea cinstită, nici vechea îndrăznire, nici cinstea preoțească, fiindcă n-a purtat grijă de îndreptarea fiilor săi, cum vor scăpa acum de o asemenea mânie cei ce nu se bucură la Dumnezeu nici de încrederea datorită vechilor fapte și nu cunosc nici chipul păcatului sau calea îndreptării, ci s-au apucat neîncercați de un lucru așa de înfricoșat, numai pentru dragostea de slavă.

De aceea mustrând Domnul la aparență pe farisei, le zice: „Vai vouă cărturarilor și fariseilor fățarnici, că înconjurați marea și pământul, ca să faceți un prozelit, și când îl aflați, îl faceți pe el fiul gheenei, îndoit decât voi”. Căci de fapt prin înfruntarea acelora îi mustră pe cei ce vor fi stăpâniți pe urmă de aceleași greșeli, ca, luând aminte la acel „vai”, să-și înfrâneze pofta lor necuvenită după slava de la oameni, dându-și seama că amenințarea lor este mai înfricoșată… (Filocalia 01- Sf. Nil Ascetul, Cap 23 – Sibiu, 1947)

Slava deșartă a povățuitorului

Să nu se apuce dintr- odată de acest lucru, gândindu-se la partea lui cea plăcută și la slujirea ce le-o face învățăceii, ca și la faima ce și-o vor agonisi la cei dinafară, fără să se gândească și la primejdia care urmează. Și să nu prefacă, înainte de așezarea păcii, uneltele de război în unelte de plugărie.

După ce am supus adică toate patimile și nu ne mai turbură dușmanii din nici o parte și astfel nu mai e trebuință să folosim uneltele în slujbă de apărare, bine este să plugărim pe alții. Dar până ce ne stăpânesc patimile și dăinuiește războiul împotriva cugetului trupesc, nu trebuie să ne luăm mâinile de pe arme, ci neîncetat trebuie să ne ținem mâinile pe ele, ca nu cumva viclenii, folosind odihna noastră ca vreme de năvală, să ne robească cu cruzime. …(Fil. 01 – Sf. Nil Ascetul – Cap. 31)