SF. NICOLAE VELIMIROVICI: CUM ERA ADAM DUPĂ CĂDERE

Aflați un cuvânt tulburător dar plin de adevăr al Sf. Nicolae Velimirovici despre puterea duhovnicească pe care a pierdut-o Adam, odată cu căderea din Rai. De ce bine ne-am lipsit și cum a început să se înșele omul. Aflați cum adevărul se confundă cu minciuna și lupii au chip de oi. Sf. Nicolae Velimirovici: Cum era Adam după cădere ?

Patimile au trecut drept virtuți. Adam după cădere

Când oamenii au fost dezbrăcați de dumnezeiasca dragoste, singura dragoste adevărată, au început să numească poftele și dorințele lor drept dragoste. Așa au numit „dragoste” dorința pentru desfătare trupească, pentru bunurile pământești, pentru cunoștința iscoditoare, precum și dorința pentru unirea trupească. Pentru stăpânire și slavă, pentru joc și veselie, pentru dobândirea lucrurilor.

Pe toate acestea oamenii le-au numit „dragoste”, după înrâurirea satanei, doar ca să uite de dragostea cerească, singura nemincinoasă. Ca și când cel întemnițat ar mărunți pâinea sa neagră în dumicați și ar numi acești dumicați cu numele celor mai dulci mâncăruri pe care le mânca odinioară în libertate. Așa încât prin această iluzie să poată înghiți mai ușor pâinea amară a robiei.

Nenumăratele pofte, vlăstare ale dragostei trupești, nu au putut niciodată înlocui dragostea adevărată și nici nu i-au putut face pe oameni fericiți. Dimpotrivă, i-au făcut din ce în ce mai nefericiți, căci din depărtare îi încântau, iar de aproape îi dezamăgeau. Înflorit – trandafir, uscat – ciuline.

Muște pofte și neînțelegeri între fiii oamenilor au pricinuit răcirea inimii omenești…

Așa s-a pierdut adevărul

Iată cum prin pierderea dragostei se pierdea și conștiința omenească despre adevăr. Căci dragostea și adevărul sunt nedespărțite. De aici, așa cum multe pofte au înlocuit dragostea, așa și multe noțiuni mincinoase ai înlocuit adevărul. Iar dumnezeii mincinoși pe singurul, adevăratul Dumnezeu. Fiecărei pofte omenești i se potrivea o zeiță mincinoasă…

Câtă depărtare este între Dumnezeu și satana, atâta este și între dorințele trufașe și dragoste…

Omul nici pe sine nu se poate iubi dacă nu are dragoste către Dumnezeu.

(Extras din Sf. Nicolae Velimirovici, „Prin dragostea Ta și noi iubim”, Editura Predania)

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura