„NUMAI MAMĂ SĂ NU FII!” – PR. ARSENIE PAPACIOC

Despre iubirea ființială a mamei față de copilul ei. „Aşa-i şi copilul, el comunică cu mama din pântece. Comunică cu ea dar în pântece nu plânge că-i dă ce trebuie. Ferească Dumnezeu să-ţi baţi mama! Nu se mai pune în discuţie că mă iubeşte mama, mă trăieşte.”

Numai mamă să nu fii! Pr. Arsenie Papacioc. În ce constă dragostea mamei față de fiul ei?

Niciun pui de găină nu chiuie degeaba, cloşca imediat e acolo, atentă. Aveam la mama acasă o cloşcă, şi a ieşit un pui negru. Şi-l bătea cloşca, şi eu aveam necaz pe cloşcă că nu creştea puiul ăla. L-am prins, l-am mângâiat, dar el, mititelul: tot la cloşcă. Se ducea la mama lui.

Aşa îmi zicea mămica mea: Numai mamă să nu fii. Te-a obligat, îl suporţi aşa cum este, că-i al tău. Dar el are legătură cu mama lui din pântece. El n-are conştiinţa raţională, el are conştiinţa instinctuală. El o intuieşte şi o cunoaşte pe mamă cu intuiţia din pântece.

Comunicarea din pântece

Am văzut un copil care urla de speria tot cartierul. Toată lumea îl lua în braţe şi nu tăcea. Când a venit maică-sa, a tăcut imediat. Îl cunoştea din pântece.

Am avut un câine orb. Într-o seară, am deschis poarta eu, am ieşit la aerisire, aşa, şi un câine cât un măgar de mare a sărit la mine, în stradă. Fără să ştiu că şi câinele meu era alături de el acolo şi ştia că eu sunt pe acolo. A ieşit neştiut de mine din culcuşul lui şi s-a repezit la câinele acela. De ce l-a apucat nu ştiu, dar urla câinele ăla şi ăştia se rugau de mine să-mi chem câinele înapoi. Zic: Nu-l chem, nu-l chem înapoi, lasă să te înţelepţeşti şi mata. Un câine orb care mergea pe conştiinţa instinctuală.

Aşa-i şi copilul, el comunică cu mama din pântece. Comunică cu ea dar în pântece nu plânge că-i dă ce trebuie. Ferească Dumnezeu să-ţi baţi mama! Nu se mai pune în discuţie că mă iubeşte mama, mă trăieşte. Mama îl supraveghează când doarme, nu cumva vreun purice să-l trezească.

(Fragment extras din Revista Atitudini, Nr. 10)