SIMPOZION DEDICAT PĂRINTELUI JUSTIN PÂRVU LA MĂNĂSTIREA PALTIN

 

Sâmbătă, 10 Februarie, la prăznuirea Sf. Sfințit Mucenic Haralambie și la împlinirea a 105 ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin organizează Simpozionul: „Părintele Justin Pârvu, mângâietor al bolnavilor și sprijinitorul celor întristați”.

Părintele Justin, binecunoscutul duhovnic, era iubit de mulți români, deoarece el însuși iubea tot omul aflat în suferință și necazuri. Modelul Părintelui Justin de jertfă și dăruire continuă față de semenii săi rămâne încă pildă și sursă de inspirație pentru toți cei ce vor să iubească frumos în Hristos.

Simpozionul de anul acesta se va desfășura sub coordonarea pastorală a PS Părinte Veniamin, Episcop al Basarabiei de Sud, care va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Paltin, sâmbătă dimineața la ora 9.00, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După săvârșirea slujbei de parastas întru pomenirea Părintelui Arhimandrit Justin, precum și după agapa frățească, Preasfințitul Părinte Veniamin va deschide sesiunea cuvântărilor din cadrul simpozionului.

Alături de Preasfinția Sa, vor mai lua cuvântul: Arhim. Hariton Negrea, starețul mănăstirii Petru Vodă; Stravrofora Justina, stareța mănăstirii Paltin; Dr. Delia Asoltanei, medic și președinte al Fundației „Justin Pârvu”; Dr. chirurg Decebal Fodor; Dr. Mircea Pușcașu; Jurnaliștii Liviu Mihaiu și Isabela Aivăncesei, precum și alți invitați de seamă.

Vă așteptăm cu drag să cinstim memoria marelui Duhovnic, mângâietor al multor suflete, și totodată pe cea a sfinților temnițelor comuniste, de care Părintele Justin era nedespărțit!

Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura