SF. EFREM KATUNAKIOTUL: DE CE DUMNEZEU NE LASĂ ÎN NECAZURI?

Aflați înfricoșătoarea dar și dulcea vedenie a părintelui Efrem Katunakiotul, prin care i S-a arătat Hristos. Din această vedenie putem înțelege ușor de ce sunt atât de folositoare ispitele și necazurile. Cu cât primim mai multe dureri, cu atât de fapt suntem mai vrednici. SF. EFREM KATUNAKIOTUL: DE CE DUMNEZEU NE LASĂ ÎN NECAZURI?

Există oameni fără necazuri?

Ah, fratele meu! Oare există vreun suflet în această lume care să nu aibă și suferințe? E. mi-a scris: „Eu am avut o viață neagră, lasă să se bucure cel puțin fetițele mele”. Dar cine a avut o viață albă?

Ridică ispitele și nimeni nu se va mai mântui. Calea lui Dumnezeu, spun Sfinții Părinți, este crucea de fiecare zi. Întristările, supărările, suferințele, diferite ispite, toate acestea se numesc într-un singur cuvânt: cruce.

Nimeni nu s-a suit la cer prin odihnă. Dragostea fiecăruia pentru Dumnezeu este probată atunci când rabdă necazuri.

Atunci când Dumnezeu vrea să ajute un suflet care suferă, nu-l scapă de întristări, ci îi dăruiește răbdare.

Dacă vei privi mai atent la mângâierile bătrânului Iosif, vei vedea că le-a primit în marile întristări.

Când sufletul se îneacă și nu mai poate răbda și este pe cale să cadă în deznădejde, atunci îi trimite Dumnezeu ajutor

Îmi amintesc că atunci când mănăstirea și schitul au fost de acord să-l izgonească, starețul a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a spus să nu se întristeze, ci să nădăjduiască în ea…

Vedenia și mărul

Un sfânt Îl ruga pe Hristos să-și vadă păcatele lui și să-l învrednicească să-l urmeze ridicând Crucea, ca astfel să devină ucenicul Lui, și Hristos l-a ascultat. Așadar, acolo unde se ruga a fost răpit în extaz și l-a văzut pe Hristos șezând pe tron.

– Vrei să Mă urmezi? L-a întrebat Acela.

– Da, Doamne.

– Eu astfel de daruri dau la cei ce Mă urmează.

Și i-a dat să mănânce un măr care era atât de dulce, încât sfântul I-a mai cerut și altul.

– Mai vrei unul? L-a întrebat Hristos.

– Da, Doamne!

Și Acela i-a mai dat un măr. Dar acesta era atât de amar, încât fața sfântului s-a crispat.

De ce ne lasă Dumnezeu în necazuri?

Apoi i-a dat și al treilea măr. Acesta însă a fost mult mai amar, încât puțin a lipsit de nu l-a vomitat. Însă s-a stăpânit și I-a spus lui Hristos:

–Doamne, dacă acestea sunt darurile Tale, eu nu pot să Te urmez.

Hristos însă i-a surâs și i-a spus:

– Andrei, mănâncă și acest măr, ca să le uiți pe primele, cele amare.

Iar acesta era atât de dulce, încât de îndată ce l-a mâncat, sfântul a fost răpit cu mintea în Rai, unde a văzut bunătățile negrăite și locul în care se aflau sufletele drepților.

Apoi și-a revenit și, căzând cu lacrimi la picioarele lui Hristos, L-a rugat să-i îngăduie, în milostivirea Sa, să fie primit în ceata drepților ….

Așadar, fratele meu, unele ca acestea dăruiește Hristos, când dulce, când amar.

(Extras din „Starețul Efrem Katunakiotul”, de Ierom. Iosif Aghioritul, Ed. Evanghelismos)