
Preotul profesor Gheorghe I. Cotenescu (1886-1965)
de Radu Petrescu (nepot)
„În memoria mea rămâne ca o adevărată vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale dar şi sufleteşti” – Părintele Justin Pârvu. IN MEMORIAM PR. GHEORGHE COTENESCU – LUPTĂTOR ANTICOMUNIST
Fiul preotului moşnean din Muşcel, ajuns prin căsătorie în com. Izvoarele din judeţul vecin Dâmboviţa, militează încă din studenţie pentru apărarea valorilor culturale şi naționale româneşti. Este membru în conducerea mai multor societăţi profesionale şi culturale de la începutul secolului XX: Societatea Studenţilor Teologi, Societatea Studenţilor de la Conservator, Societăţile corale “Carmen” şi “Hora”, Societatea culturală “Miron Costin”, Asociaţia Cântăreţilor Bisericeşti din România, secţiile Ligii Culturale din Bucureşti şi Câmpulung-Muşcel, etc. Organizează şi animă numeroase evenimente promovate de acestea, în vechiul Regat şi în teritoriile locuite de români.
Nu pregetă să-şi îndeplinească misiunea de luptător pentru dreapta credinţă în comuna strămoşilor săi, Stoeneşti-Muşcel, pe cursul superior al Dâmboviţei, unde devine preot-paroh în 1913, şi, partizan al ideilor propagate de Spiru Haret, Nicolae Iorga şi Dimitrie Gusti. Pe linia ridicării satului, înfiinţează şi conduce cooperative, bănci populare, obşti moşneneşti şi cămine culturale.
Militant pentru unirea românilor de la Nistru pân la Tisa
Ia parte la întreaga campanie militară (1916-1919), peregrinând prin ţara istovită, alături de răniţii spitalelor de evacuare şi în cadrul unităţilor combatante, din Muntenia în Moldova şi de la Nistru până la Tisa. În Basarabia anului 1918 făcea parte din grupul celor 27 de preoţi militari a căror misiune principală consta în consolidarea solidarităţii cu populaţia românească, echipă coordonată de părintele profesor iconom Constantin Nazarie, protopopul preoţilor militari.
Pentru meritele sale deosebite, comandantul Regimentului 9 Vânători îl recomandă pentru avansarea la gradul de maior, cu posibilitatea menţinerii sale permanente pe teritoriul Basarabiei pentru continuarea eforturilor pe linia derusificării şi a realizării educaţiei moral-religioase naţionale. În campania din Transilvania trăieşte momente istorice, oficiind slujba din noaptea Învierii Mântuitorului în faţa lăcaşului sfânt din Beiuşul proaspăt eliberat de Regimentul său în colaborare cu voluntarii moţi Împlinind apoi eternul vis al poporului român, condensat atât de bine de Mihail Eminescu în Doina sa: refacerea Românei Mari, De la Nistru până la Tisa.
Biserica din Stoenești
Îndurerat de desacralizarea modestei sale biserici în 1916 (transformată în grajd) de Nemţii opriţi temporar la muntele Mateiaş, decoratul preot căpitan iniţiază şi reuşeşte să ridice în 20 de ani (1919-1939) o frumoasă biserică din piatră. Cu preţul unor mari sacrificii, cerşind ofrande în toată ţara prietenilor săi din tinereţe şi creştinilor milostivi. Spre nemurirea lor, amintim faptul că primii donatori din 1919 au fost ofiţerii şi soldaţii Regimentului său drag, 9 Vânători.
Biserica din Stoeneşti reprezintă încununarea apostolatului său, constituind o frumoasă reuşită arhitectonică datorată strădaniei unui colectiv din care au făcut parte arhitectul-şef al Patriarhiei Dumitru Ionescu-Berechet . Temelia nouă a fost sfinţită în 22 septembrie 1929 iar timp de 10 ani s-a lucrat în condiţiile crizei economice, morale şi politice prin care trecea ţara. Visul său de o viaţă s-a finalizat pe 8 octombrie 1939, prin ceremonia de târnosire radiodifuzată, la care luau parte, printre alţii, Î.P.S. Patriarhul Nicodim Munteanu, N. Zigre, ministrul Cultelor şi Artelor, Gh. Alexianu, rezidentul regal al Ţinutului Bucegi, familia ziaristului Pamfil Şeicaru, dar şi fostul său comandant, generalul Gh. Rasoviceanu.
Îndelungata sa păstorire a asigurat o perioadă de împliniri în multiple planuri: bisericesc, politic, cultural şi social. Rrangul de iconom stavrofor cu dreptul de a purta pe viaţă brâul roşu şi crucea patriarhală; două mandate de preşedinte al Asociaţiei Preoţilor Muşceleni; membru în consiliul de administraţie al Casei de Economie, Ajutor şi Credit a Clerului Ortodox Român.
Preot devotat și profesor talentat
A iubit enorm meseria de profesor de muzică, fără să-şi neglijeze însă parohia din Muşcelul strămoşesc, păstorind-o timp de 52 de ani (1913-1965) şi neîndurându-se să-şi părăsească enoriaşii pentru a preda definitiv în Seminariile Capitalei (Central sau Nifon).
În peste 20 de ani de profesorat la şcolile din Stoeneşti şi la seminariile din Câmpulung-Muşcel, Curtea de Argeş şi Cernica-Ilfov, contribuie la plămădirea destinelor a peste o mie de copii. Iar aceştia i-au întors dragostea pe măsura puterilor lor, mulţi dintre ei devenind floarea ortodoxiei româneşti. Patriarhii Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu, Episcopii Gherasim Cristea, Eftimie Luca şi Roman Stanciu, valoroşii duhovnici Arhimandriţi Grigorie Băbuş, Sofian Boghiu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa, Ioasaf Ganea, Atanasie Gladcovschi, Justin Pârvu, Tănase Petroniu, profesorii universitari Anton Uncu şi Ioan Pulpea/Rămureanu, etc.
I-a preluat ştafeta elevul său favorit, Anton Uncu, diacon şi cântăreţ al Catedralei Patriarhală, profesor şi preot. Cum făcuse şi el odinioară spre cinstirea profesorului său, Ion Popescu-Pasărea, pe care-l îl adora şi care îi remarcase primul calităţile, încurajându-l să compună, activitate pe care nu şi-a putut-o dezvolta datorită multiplelor şi obositoarelor sarcini pe care şi le asuma benevol.
Profesoratul
Adevărata aureolă a preotului Gh. Cotenescu a fost PROFESORATUL. Acest „popă de ţară” îi atrăgea, cu talentul său de expunere, cu mimica, cu umorul blajin şi cu bogăţia de cunoştinţe de care dispunea. Acei cari mai trăiesc îşi amintesc cu plăcere de orele sale de muzică, de excursiile pe care le organiza, de pasiunea pe care o punea şi mai ales de metoda sa didactică, sugestivă şi captivantă.
Era de o bunătate rară, îi ajuta, ţinea foarte mult cu clasa şi o apăra, iar corurile pe care le dirija erau desăvârşite. „Popa Ghiţă” din Muşcel se număra printre profesorii cei mai iubiţi de seminariştii câmpulungeni, argeşeni ori cernicani, mulţi dintre ei afoni sadea. Căci îi povăţuia ca un părinte (a avut copii la bătrâneţe) şi le-a fost un bun dascăl, punând tot sufletul spre luminarea minţii lor.
Prin talentul şi iscusinţa sa, a dovedit că muzica este o ramură de studiu importantă în educarea tineretului, cu o singură condiţie însă: profesorul să aibă ţinuta, chemarea şi pregătirea necesară…
Conferențiar iubit și prieten al lui Iorga
Apreciat pentru cultura, râvna şi aptitudinile sale didactice, deşi nu era profesor universitar, a fost invitat în repetate rânduri de Nicolae Iorga şi de comitetul de organizare să conferenţieze la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte în perioada 1931-1943. 13 conferinţe, adică numărul însumat de conferinţe ţinute de ceilalţi conferenţiari cu rădăcini muşcelene şi argeşene: Radu Demetrescu-Gyr, Costin Petrescu, Florian Ştefănescu-Goangă şi Victor Slăvescu.
Încrederea pe care i-a acordat-o Nicolae Iorga încă din studenţie (secretar particular în perioada 1907-1912) l-a determinat să preia sarcina organizării secţiei muşcelene a Partidului Naţionalist Democrat (1922). În care va reuşi să atragă o serie de personalităţi locale: col. Scarlat Angheleanu, dr. D. Roşeanu, av. I. Giurculescu, col. Gr. Grecescu şi înv. Constantin Cotolan.
Meritele sale organizatorice şi preţuirea de care se bucura în cadrul electoratului îl determină pe Nicolae Iorga să îl menţină în permanenţă printre candidaţii P.N.D.-Muşcel, fiind ales în 1925 membru al Camerei Agricole. Al doilea pe lista Opoziţiei Unite, după Al. Muşatescu şi unicul deputat iorghist trimis vreodată în Parlament de muşceleni (1931-1932), în compania politicienilor Dinu Brătianu şi Ion Mihalache, cu „aparent” umoristice luări de cuvânt şi iniţiative parlamentare ce dovedeau un vădit talent oratoric. În perioada 1931-1946, preotul-profesor Gheorghe Cotenescu va reprezenta judeţul Muşcel în cadrul conducerii centrale a P.N.D.
Opera publicistică
Prieten de familie cu Nicolae Iorga, întreţine corespondenţă cu marele istoric şi acesta nu pregetă să-i viziteze căminul cald din Stoeneşti, întreţinut de harnica sa soţie, prezbitera Elisabeta Cotenescu. Istoricul îl va aprecia cum se cuvine, menţionându-i numele şi faptele în lucrările sale .
Un aspect mai puţin cunoscut al multiplei sale personalităţi îl reprezintă bogata sa activitate publicistică. Articolele sale fiind prezente în numeroase publicaţii muşcelene, dar şi în cele naţionale .
Dubla sa specializare (muzică psaltică şi occidentală) îi permite să compună lucrări interesante, dar şi să contribuie cu succes la viaţa cultural-artistică muşceleană. Presa locală abundă în frumoase aprecieri faţă de activitatea sa, în special interpretarea desăvârşită a repertoriului de către corul Seminarului din Câmpulung-Muşcel (primul profesor cu studii superioare muzicale din istoria şcolii).
Prigoana şi arestarea sub regimul comunist
Preluarea puterii de regimul comunist şi prăbuşirea valorilor tradiţionale zguduie din temelii viaţa patriarhală din Stoeneşti. Simte nevoie să facă ceva şi sprijină partizanii din Munţii Muşcelului, conduşi de colonelul Gheorghe Arsenescu. Reţeaua informativă a Securităţii şi Miliţiei îi identifică rolul. Primii vizaţi erau intelectualii satelor şi este arestat în primul lot de muşceleni, fiind condamnat retroactiv în mai 1950 după 14 luni de arest preventiv. Umilinţele suferite în anchetele nesfârşite, cruzimea călăilor şi regimul de exterminare practicat cu sadism în închisorile comuniste îi afectează grav sănătatea, dar nu-l zdrobesc sufleteşte. Se alătură astfel martirajului celor peste 2.000 de preoţi ortodocşi obligaţi să transforme celulele temniţelor în altare, mulţi dintre ei cu preţul vieţii.
Bătrân şi bolnav, „chiaburul exploatator” este batjocorit prin trecerea în rolul agricol ca „străinaş”. Deşi strămoşii săi stoeneşteni apar în documente de arhivă la începutul secolului XVIII şi slujea în parohia Stoeneşti încă din 1913. Este impus la cote enorme faţă de potenţialul real al gospodăriei sale, cu spectrul puşcăriei tot mai aproape pentru „sabotaj”.
E martor al luptei de clasă caracterizate prin lăcomia şi ura localnicilor faţă de „moşiereasa” Paraschiva Răuţoiu (soacra), expropriată în 1945 şi 1949, dată în brânci afară din casă, în cămaşă de noapte. Și impusă regimului domiciliului obligatoriu în altă localitate, fără să-şi mai revadă locul naşterii sale şi al copiilor săi, i se confiscă întreaga avere a familiei Cotenescu (inclusiv dota soţiei, primită în 1912 !). E ameninţat cu excluderea copiilor minori din şcoli şi chiar cu împuşcarea de către activiştii de partid locali dacă nu se înscrie primul în gospodăria colectivă ce trebuia înfiinţată cu orice preţ. Singura de altfel într-o regiune de munte renumită pentru tenacitatea rezistenţei anticomuniste.
Eticheta de bandit al poporului
Păstrează legătura cu bunii săi prieteni, colegii seminarişti şi cei din studenţie, reuşind, cu mare greutate, să organizeze în 1957 la Bucureşti prima şi ultima reuniune jubiliară a absolvenţilor Seminarului Central din promoţia 1905, cu parastase pentru profesorii şi colegii dispăruţi. E cântecul său de lebădă.
Ultimii ani ai vieţii sale de „paria” într-o societate dezumanizată şi-i petrece în lipsuri şi suferinţe alături de scumpa sa soţie, exemplu de pioşenie şi devotament. Fiindu-i respinsă în repetate rânduri cererea de pensionare datorită încadrării sale în categoria „chiaburilor” şi „duşmanilor poporului”.
Preotul-profesor Gheorghe I. Cotenescu va înceta din viaţă la 12 februarie 1965, fiind înmormântat în cavoul de familie. Braţul său drept în viaţă, Veruţa, cum îşi alinta el soţia încă din anii tinereţii, i se va alătura în 1980.
L-am cunoscut prea puţin, iar în familie n-am aflat prea multe lucruri despre acest om bun şi generos faţă de semenii săi. Dar ştiu cât de mult îl durea gândul că tot ce-i mai rămăsese de oferit singurului său nepot în acele grele momente era doar căldura amintirilor sale. Iar copilul de atunci nu a înţeles durerea din privirile celui ce urma în curând să-şi găsească liniştea veşnică.
Părintele Justin Pârvu despre Profesorul său, Gheorghe Cotenescu
„Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica. Și printre mulţi profesori deosebiţi, una din cele mai interesante figuri a fost şi îmi rămâne în memorie Părintele Profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică şi de aceea Părintele Profesor prezenta pentru mine un interes aparte. Dar nu numai prin talentul său muzical, cât şi prin dăruirea sa faţă de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică.
Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxaţi şi nestresaţi la ora Părintelui. Sărmanul părinte venea aşa de obosit! Deoarece făcea naveta de la Târgovişte la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă şi bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite şi maşinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiţi de oră. Aşa năstruşnici cum eram noi, Părintele Cotenescu ne iubea pe toţi. Și în memoria mea rămâne ca o adevărată vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale dar şi sufleteşti.
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 21)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.