CÂT NE COSTĂ INDIFERENȚA FAȚĂ DE NECAZURILE LUMII – P. DOSITEI. VIDEO

Și un Bătrân se ruga cu ardoare ca Dumnezeu să trimită „medicamentul”. Ce a auzit? [Dumnezeu]: De trei ori ți l-am trimis și nu l-ai primit. Ascultați îndemnul Părintelui Dositei, preot slujitor la sf. mănăstire „Agia Skepi” Parapotamos din Serres, de a ajuta pe cei în necazuri și suferințe. Nu putem fi creștini dacă nu sărim în ajutorul celor suferinzi. CÂT NE COSTĂ INDIFERENȚA FAȚĂ DE NECAZURILE LUMII - P. DOSITEI

Și un Bătrân se ruga cu ardoare ca Dumnezeu să trimită „medicamentul”. Ce a auzit? [Dumnezeu]: De trei ori ți l-am trimis și nu l-ai primit. CÂT NE COSTĂ INDIFERENȚA FAȚĂ DE NECAZURILE LUMII – P. DOSITEI

Ascultați îndemnul Părintelui Dositei, preot slujitor la sf. mănăstire „Agia Skepi” Parapotamos din Serres, de a ajuta pe cei în necazuri și suferințe. Nu putem fi creștini dacă nu sărim în ajutorul celor suferinzi. 

Vizionare cu folos!

„Ajutor material și spiritual pentru frații și surorile noastre care suferă”.

Este o perioadă în care nevoile de ajutor material și spiritual au crescut. A șasea [problemă], ajutor pentru cei care datorează sume mici [de bani] statului.
Mai ales [pentru a preveni] executarea lor silită. Presupun că aceste lucruri v-au atras atenția.
Ei își pierd casele și afacerile pentru sume mici. Dacă eu, care locuiesc în „pustie”, aud despre aceste lucruri, atunci este imposibil ca voi să nu auziți.
A șaptea [problemă], eliberarea din închisoare a persoanelor cu infracțiuni minore. Fratele nostru, Konstantinos, știe câți oameni sunt închiși pentru infracțiuni minore. Le-am putea acoperi cheltuielile ca să nu meargă la închisoare.
Nu avem o datorie?
Toate aceste lucruri pe care vi le spun acum [sunt incluse] în porunca lui Hristos.
Cele mai mari porunci sunt două, cele două „mari iubiri”. O iubire față de Dumnezeu și o iubire față de aproapele nostru. Toate acestea caută să împlinească porunca [a doua].
Deoarece Dumnezeu nu a pus porunca ca o figură de stil. E o datorie.
Dacă vrem să fim „ai lui Hristos”, dacă vrem să fim „cu Hristos”, trebuie să împlinim porunca.

Il iubim pe Dumnezeu? Necazurile celor din lume

De multe ori, îi întreb pe cei care vin și mă vizitează:
„Îl iubești pe Dumnezeu?”
„Bineînțeles că da!”
Și începe să-mi spună basme.
„Dacă [cu adevărat] îl iubești pe Dumnezeu, vei împlini legea Lui, porunca Lui.”
Și este dovedit că nu numai nu-L iubim pe Dumnezeu, dar probabil că ne aflăm „de cealaltă parte”.
El, Însuși, spune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” [Ioan 14, 21]. „A vorbi despre dragoste” este specialitatea noastră. Dar să ne trezim la realitate, la adevăr. Chiar vrem să fim cu Hristos? Să păzim poruncile Lui. Dragostea față de El.
Și, de fapt, se spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta” [Marcu 12, 30] Mai mult decât soțul tău, copiii tăi, nepoții tăi, mai mult, mai mult. Avem acest tip de iubire? Eu nu cred că am. Sper că o aveți voi. Dar nu îndrăznesc să spun că îl iubesc pe Dumnezeu.

Indiferența fașă de aproapele din suferință

De fapt, de fiecare dată când merg la spovedanie, primul lucru pe care îl spun este următorul:
„Părinte, nu-L iubesc pe Dumnezeu”.
„Sunt un călcător al primei porunci!”
„Și pe cea de-a doua! Nici pe aproapele meu nu-l iubesc!”
Îți iubești aproapele la fel de mult ca pe tine însuți, precum spune porunca?
Cum așa?
Îți vezi aproapele suferind, în durere… nu te interesează. Indiferenţă. „Închide ușa ca să nu-l ascultăm.” Câte nevoi are aproapele nostru și ne comportăm de parcă nimic nu s-ar întâmpla?
Suntem cei mai indiferenți față de problemele semenilor noștri. Măcar, să recunoaștem, să ne pocăim, să mărturisim și să cerem de la Dumnezeu: „Hristoase, te rog dă-mi duhul iubirii ca să Te pot iubi și să-mi iubesc aproapele”. Nu-i așa?
Știți care este cel mai mare păcat? Încălcarea primei porunci. Este cel mai mare păcat.
Și nu o mărturisim [în timpul spovedaniei]. Deși vreau să cred că cei mai mulți dintre voi de aici chiar mărturisiți, aproape nimeni nu menționează asta în timpul spovedaniei.
Cine ştie? Poate că o luăm de la sine înțeles? „Este posibil să nu-l iubesc pe Dumnezeu?”. Și totuși, de fapt, este dovedit că nu-L iubim nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele nostru.

Stimulentele pentru avorturi

A opta [problemă], vă va răni puțin…stimulente pentru a preveni avorturile.
Sunt atât de multe cazuri… crime… atât de multe, atât de multe. Măcar, să ne pocăim. Să ne pocăim și să ajutăm, atât pe cei care se gândesc să-și omoare copiii, cât și pe noi înșine.
Și vă voi da câteva exemple, deoarece îl am pe Părinte lângă mine.
Mulți medici spun: „Acesta este cu handicap. Este bolnav. Trebuie să-l omori.”
Îmi amintesc odată, când eram la mănăstire cu Părintele, a venit o doamnă, și a spus: „Părinte, doctorul spune că [copilul] este cu handicap și trebuie să-l omor”.
Părintele spune: „Spune-i doctorului să-și rupă diploma”.
Ea a păstrat copilul și a fost cel mai sănătos și acum este om de știință.
Acesta este motivul pentru care nu ascultăm de medicii care nu se tem de Dumnezeu.
[Pr. Ioanichie]: Pot să spun ceva?
[Pr. Ioanichie]: Helene Ahrweiler. Ai auzit de ea? A fost președinte a universităților din Franța.
Ea scrie: „Mama mea a vrut să mă avorteze. Mama a vrut să mă avorteze. Și o bunica i-a spus: „Păstrează-l, fiica mea. Copilul este al lui Dumnezeu. Păstrează-l. Și ea m-a păstrat.”
Și ea a devenit acest mare om de știință grec.
Câți sfinți s-au născut din mame care au vrut să-și avorteze copiii? Precum IPS Anastasios de Albania.
Mama lui a vrut să-l avorteze. Dar l-a păstrat și el a devenit un mare om al lui Dumnezeu. El lucrează astăzi [în slujba] Bisericii.
Câte și mai câte? Ar putea deveni un suflet sfânt.

Cât ne costă această indiferență?

Pr. Dositei: Este menționat pe undeva — după cum știți, cancerul este una dintre cele mai grave boli…
[Pr. Ioanichie]: Este posibil să fi avut un câine și să fi avut mai multă grijă de el decât de copilul ei…
Pr. Dositei: Din păcate, se întâmplă…
Deci, undeva este menționată problema cancerului.
Și un Bătrân se roagă cu ardoare ca Dumnezeu să trimită „medicamentul”.
Ce a auzit?
[Dumnezeu]: De trei ori ți l-am trimit și nu l-ai primit.
Pr. Dositei: A fost avortat. Omul care trebuia să inventeze leacul [pentru cancer] a fost avortat.
Adică au ucis [copilul].
S-a întâmplat de trei ori!
Vedeți [cât de jos] putem ajunge…

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.

Select a Donation Option (EUR)

Enter Donation Amount (EUR)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura