Sf. Isaac Sirul: Despre Har și liniște

Aflați din scrierile marelui ascet al Bisericii și povățuitor al Harului, Sf. Isaac Sirul, cum putem afla Harul și liniștea în mijlocul tulburărilor zilei. Cum învățăm să ne luptăm cu noi înșine și să biruim? Sf. Isaac Sirul despre Har și liniște.

Umblă cu simplitate!

„Făptură prea mică, voiești să afli viața? Ține în tine credința și smerenia, căci prin ele afli mila, ajutorul și cuvintele grăite în inimă de Dumnezeu, dar și pe Cel ce te păzește întru ascuns și rămâne cu tine la arătare.

Voiești să le dobândești pe acestea, care sunt cuvântări ale vieții? Umblă cu simplitate și nu întru cunoștință înaintea lui Dumnezeu. Căci simplității îi urmează credința, iar subțirimii și disputei gândurilor, părerea de sine. Și acesteia îi urmează depărtarea de Dumnezeu.

Când vei veni înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune, fă-te în gândirea ta ca o furnică și ca cele ce se târăsc pe pământ și ca un vierme și ca un prunc care se bâlbâie. Și nu spune înaintea Lui ceva bizuit pe cunoștință, ci apropie-te de Dumnezeu și umblă înaintea Lui cu cuget de prunc, ca să te învrednicești de părintească purtare de grijă, ce se îndreaptă de la părinți spre fiii lor încă prunci. Căci s-a spus că «păzitor al pruncilor este Domnul» (Ps. 114, 6). Pruncul se apropie de șarpe și-l prinde de gât și nu e vătămat de el”.

Smerenia și hotarele firii

„Smerenia este o putere tainică pe care o primesc sfinții desăvârșiți după desăvârșirea întregii lor viețuiri. Această putere nu se dă decât numai celor desăvârșiți în virtute, prin puterea harului, atâta cât încape în hotarul firii. Căci virtutea cuprinde în ea toate. De aceea nu poate socoti cineva pe orice om, la întâmplare, smerit la cuget, ci, precum am zis, numai pe cei ce s-au învrednicit de treapta aceasta.

Smerita cugetare desăvârșită o are cel ce n-are nevoie să caute pricini pentru cugetul său ca să se smerească, ci cel ce a dobândit-o pe aceasta în toate acestea în chip desăvârșit și firesc, fără să se silească.

Sprijină pe cel întristat

„Iubitor de virtute este nu cel ce face cele bune luptându-se, ci cel ce primește cu bucurie relele ce urmează.

Acoperă pe cel ce a greșit, când nu ai nici o păgubire din aceasta, și-l vei face pe el ca să aibă curaj. Iar pe tine ca să porți mila Stăpânului tău. Sprijinește cu cuvântul pe cei slabi și pe cei intristați cu inima și te va sprijini dreapta care poartă toate. Fă-te părtaș cu cei întristați la inimă, în durerea rugăciunii și în strângerea inimii tale, și se va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă.

Ostenește-te pururea în cereri înaintea lui Dumnezeu, cu o inimă care poartă gând curat, plin de străpungere, și Dumnezeu va păzi inima ta de gânduri necurate și murdare, ca nu cumva să se defăimeze calea lui Dumnezeu în tine”.

Când biruim păcatul?

„Până ce nu va urâ cineva cu adevărat din inimă pricina păcatului, nu se eliberează de plăcerea lucrării lui. Aceasta e lupta cea mai grea ce se dă împotriva omului până la sânge. În ea se probează stăpânirea de sine a lui în dragostea în care unește toate virtuțile. Aceasta e puterea care ațâță și ridică la luptă.

Încercări și mângâieri

Întrebare: Care e deci mai înainte: încercarea și apoi darul, sau întâi darul și după el încercarea?

Răspuns: Nu vine încercarea, dacă n-a primit sufletul mai întâi în ascuns o mărire peste măsura lui. E duhul Harului, pe care l-a primit mai întâi. Despre aceasta dă mărturie încercarea Domnului și la fel încercările apostolilor. Căci n-au fost lăsați să intre în încercări până ce n-au primit mângâierea.

Pentru că celor ce se împărtășesc de bunătăți li se cuvine să rabde încercările pentru ele. Căci după bine vine și necazul pentru el. Așa i-a plăcut lui Dumnezeu să facă în toate.

Sf. Isaac Sirul: Despre Har și liniște

Ascultă iarăși și un alt fel. Toate greutățile și necazurile ce nu sunt răbdate au în ele un chin îndoit. Căci răbdarea omului micșorează apăsarea lor. Lipsa de curaj e maica chinului. Iar răbdarea e maica mângâierii și o putere care obișnuiește să se nască din lărgimea inimii.

Dar această putere e greu să o afle omul în necazurile lui fără darul dumnezeiesc, care se ivește din urmărirea rugăciunii și din vărsarea lacrimilor.

(Sf. Isaac Sirul Despre Har și liniște, Extras din Filocalia X)