SEMNIFICAȚIA BOTEZULUI DOMNULUI ȘI AL FIECĂRUI CREȘTIN. SF. CHIRIL AL IERUSALIMULUI

DE CE NE DEZBRĂCĂM DE HAINE ȘI INTRĂM GOI LA BOTEZ?

Îndată ce-ați intrat, v-ați dezbrăcat de haine. Aceasta înseamnă că „v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu toate faptele lui”. După ce v-ați dezbrăcat, ați rămas goi, imitând și în aceasta pe Hristos Care gol a fost răstignit pe cruce; prin goliciunea Sa Domnul „a dezbrăcat domniile și stăpâniile” și așa a biruit îndrăzneala pe cruce.

Nu se cade ca de acum înainte să mai purtați acea veche haină, pentru că în mădularele voastre se încuibaseră puterile cele potrivnice. Când spun asta nu mă gândesc la hainele ce le purtați, ci la omul cel vechi, cel stricat prin poftele înșelăciunii. Să nu se întâmple cumva ca sufletul care l-a dezbrăcat o dată să se îmbrace din nou cu el! Dimpotrivă, să spună ca și mireasa lui Hristos din Cântarea cântărilor: „M-am dezbrăcat de haina mea; cum mă voi mai îmbrăca cu ea?”. Ce lucru minunat! Stați goi înaintea tuturor, și nu vă rușinați! Într-adevăr, sunteți ca și Adam cel dintâi zidit, care era gol în rai, și nu se rușina.

Pentru ce suntem unși cu Sfântul Mir?

Apoi, așa dezbrăcați, ați fost unși cu untdelemn sfințit din creștetul capului până la picioare. Astfel ați ajuns părtași măslinului celui bun, ai lui Iisus Hristos. Ați fost tăiați din măslinul cel sălbatic, ați fost altoiți în măslinul cel bun și ați ajuns părtași grăsimii adevăratului măslin.

Untdelemnul sfințit era simbolul participării la ungerea lui Hristos; el pune pe fugă orice urmă a lucrării celei potrivnice. Căci după cum suflările sfinților și invocarea numelui lui Dumnezeu, ca o flacără foarte puternică, ard și alungă pe demoni, tot așa și acest untdelemn sfințit, prin invocarea lui Dumnezeu și prin rugăciune, capătă atât de mare putere, încât nu numai ca și printr-o ardere curățește toate urmele păcatelor, dar alungă și toate puterile cele nevăzute ale vicleanului.

Ce înseamnă întreita afundare în apă?

După aceasta ați fost conduși la sfânta colimvitră (cristelniță) a dumnezeiescului botez, după cum și Hristos a fost dus de pe cruce la mormântul care era alături. Fiecare din voi a fost întrebat de crede în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Ați mărturisit mântuitoarea mărturisire și v-ați cufundat de trei ori în apă și v-ați scos afară din apă tot de trei ori.

În chip simbolic ați arătat prin asta îngroparea cea de trei zile a lui Hristos. Căci după cum Mântuitorul nostru a stat trei zile și trei nopți în pântecele pământului, tot așa și voi prin întâia scoatere din apă ați arătat prima zi a lui Hristos în inima pământului, iar prin cufundarea în apă ați indicat noaptea. După cum cel care e în noapte nu vede deloc, iar cel care e în zi este în lumină, tot astfel în timpul cufundării în apă erați ca în noapte și nu vedeați nimic; în timpul scoaterii din apă, însă, ați ajuns din nou ca în zi.

În aceeași clipă ați și murit, dar v-ați și născut; iar acea mântuitoare apă v-a fost și mormânt, și mamă. Cuvintele lui Solomon, spuse cu privire la alte lucruri, vi s-ar potrivi și vouă. El spunea: „Vreme este să te naști și vreme este să mori”; despre voi însă se poate spune contrariul: vreme este să mori și vreme este să te naști. Într-un singur timp s-au săvârșit și moartea, și nașterea; nașterea voastră a avut loc o dată cu moartea voastră.

Scopul Botezului

Nimeni să nu creadă că Botezul dă numai iertarea păcatelor, după cum era botezul lui Ioan, adică „botezul pocăinței întru iertarea păcatelor”; dimpotrivă, Botezul dă și harul înfierii. Mai mult încă, noi știm bine că după cum botezul este curățitor de păcate și pricinuitorul darului Sfântului Duh, tot așa este și antitipul patimilor lui Hristos.

Pentru aceasta Pavel spune mai sus, strigând: „Au nu știți că toți cât în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat? Ne-am îngropat împreună cu El în moarte prin botez”. Pavel spunea aceste cuvinte împotriva celor ce socoteau că botezul este pricinuitor numai al iertării păcatelor și al înfierii, dar că acela care se botează nu participă prin asemănare la adevăratele patimi ale lui Hristos.

(Extras din Sfântul Chiril al Ierusalimului- Cateheze, Editura Institutului biblic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române)

 

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura