Un cuvânt minunat și înflăcărat al Sf. Ioan Gură de Aur despre Iubire și ce beneficii aduce iubirea vieții noastre sufletești, dar și mentale. IUBIREA RISIPEȘTE TRUFIA. SF. IOAN HRISOSTOM
Iubirea naște lărgime sufletească
Așa cum fierbințeala dilată trupurile materiale, la fel și iubirea creează lărgime, zice. Pentru că virtutea este aprinsă și fierbinte. Aceasta a deschis gura lui Pavel și a lărgit inima lui. Nu iubesc, zice, prin cuvinte, ci am și inima mea deschisă pe măsură. De aceea și grăiesc cu îndrăzneală, cu toată puterea mea de a mă face înțeles, din tot sufletul meu.
Nu există nimic mai larg decât inima lui Pavel, care a iubit atât de fierbinte pe toți credincioșii, cât iubesc cei îndrăgostiți de femei. Și n-a făcut inima bucăți mici, încât să dăruiască fiecăruia, ci i-a îmbrățișat pe toți cu toată inima.
Și ce este de mirare că a făcut aceasta pentru credincioși, de vreme ce și pe necredincioșii din întreaga lume i-a îmbrățișat inima lui Pavel? De aceea n-a zis: „Vă iubesc!”, ci ceva mai adânc: „Oh, corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit” (2 Corinteni 6, 11). Pe toți vă avem în inima noastră, și nu doar că vă avem în mod simplu, ci și cu multă lărgime.
Pentru că orice persoană iubită se mișcă cu multă tihnă în inima celui care o iubește. De aceea și spune: „În inima noastră nu sunteți la strâmtorare, dar strâmtorare este pentru voi în inimile voastre” (2 Corinteni 6, 12) (Comentariu la Epistola 2 Corinteni, 13, E.P.E. 19, 358-360; P.G. 61, 491).
„Este un trup și un Duh” (Efeseni 4, 4)
Pavel cere de la noi iubire, dar nu orice fel de iubire, ci pe aceea care ne unește în chip nedespărțit. Și ne leagă într-un mod atât de desăvârșit, ca și cum am fi mădularele unui trup. Deci această iubire este cea care dobândește bunurile cele mari.
De aceea, zice: „un trup”, ca să arate și dragostea, și ca să nu urmărim să răpim bunurile altora. Ci să ne bucurăm împreună cu aceștia, și toate în general să fie de obște. Și în chip corect a zis: „un duh”, ca să arate că într-un trup va fi un singur duh, sau că poate să existe un trup care nu are însă duhul aceluia care se face prietenul ereticilor. Sau se înțelege că la aceea ne îndeamnă, adică voi care ați primit un Duh și ați băut apă dintr-un izvor, sunteți datori să nu arătați neînțelegere. Și aici numește duhul râvna sfântă (Comentariu la Epistola către Efeseni, 11, E.P.E. 20, 686; P.G. 62, 79).
Iubirea risipește trufia
Cel care iubește pe aproapele său așa cum trebuie nu ezită să-l slujească mai umil decât orice rob. Pentru că așa cum focul, când se unește cu ceara, aceasta se înmoaie foarte lesne, la fel și fierbințeala iubirii cu aceeași putere risipește orice trufie și nesăbuință (Comentariu la Epistola către Galateni, cap. 5, E.P.E. 20, 368, P.G. 61, 670).
Acolo unde este iubire, toate sunt suportate
„Îngăduindu-vă unii pe alții în iubire” (Efeseni 4, 2). Cum este cu putință să rabzi dacă ești mânios și vorbitor de rău? Spune-mi modul: „În iubire”. Dacă nu rabzi pe aproapele tău, zice, Dumnezeu cum te va răbda? Dacă tu nu-l rabzi pe cel rob împreună cu tine, pe tine cum te va răbda Stăpânul? Acolo unde este iubire toate sunt trecute cu vederea (Comentariu la Epistola către Efeseni, 9, E.P.E. 20, 654; P.G. 62, 72).
Iubirea este mereu nesătulă
„Și aceasta, mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult, întru cunoștință și întru pricepere” (Filipeni 1, 9). Pentru că binele acesta este nesătul.
Adică, ia seama că fiind iubit atât de mult vrea să fie iubit chiar și mai mult. Pentru că cel care iubește nu vrea să se oprească la o anume măsură a iubirii, căci nu există măsură în acest bine. Mereu să fiți datori cu iubire, dorește Pavel! „Nimănui cu nimic fiți datori, decât numai cu iubirea unuia față de altul” (Romani 13, 8).
Măsura iubirii este să nu se oprească niciodată. „Iubirea voastră să prisosească tot mai mult și mai mult”, zice. Ia seama la înțelesul cuvintelor, căci a zis: „Tot mai mult și mai mult”.
(Extras din Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, volumul I, Credința, nădejdea, dragostea, Editura Egumenița)
Pingback: Film. Viața Sf. Olimpiada - ucenica Sf. Ioan Gură de Aur - ATITUDINI - Mănăstirea Paltin