Sfântul Sava și frunzele de palmier
Sunt Antoaneta Știrbul din Neamț. Datorită Părintelui Justin am trei copii minunați.
Acum 7 ani am mers la Părintele Justin împreună cu soțul meu și i-am zis că tare ne dorim un copil.
Am mers la diferiți medici în țară și în afară, însă fără niciun rezultat. Părintele ne-a dat 3 frunze de palmier să
facem ceai și să bem dimineața pe stomacul gol, și o cărticică cu Acatistul Sf. Sava, și totodată ne-a zis: „Eu am timp să vă
aștept și cu al doilea copil”.
Nu voi uita niciodată aceste vorbe, așa a și fost! Făceam în fiecare zi ceaiul și cu nădejde în cuvântul Părintelui Justin.
Cum am terminat tot ceaiul de consumat, am și rămas însărcinată cu un băiețel.
Trei ani mai târziu a venit și al doilea, după cum profețise Părintele.
„Ai venit la moșu’!”
Ne-am întors din Londra la Părintele să-i binecuvinteze. Când am intrat în chilie, Părintele ne întâmpină bucuros: „Ai venit la moșu’!”. La care copilul se duce în brațele Părintelui, de parcă se cunoșteau de mult timp.
După alți trei ani, mi-a dăruit Dumnezeu o fetiță, dar din păcate Părintele nu mai este în viață să o binecuvinteze.
Îmi rămân în minte însă vorbele dumnealui: „Eu am timp să te aștept și cu al doilea”, de parcă a știut că se duce dintre noi, și nu mă poate aștepta decât cu al doilea.
Acum, însă, din cer Părintele ne binecuvintează cu ocrotirea și rugăciunile sale.
(Minune preluată din cartea „Părintele Justin Pârvu – Mărturii ale sfințeniei”)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.