Cum a fost profețită Nașterea Domnului Iisus în legea iudaică. Sf. Efrem Sirul

Această zi, Doamne, bucurat-a pe împărați, preoți și proroci, căci în ea s-au împlinit și înfăptuit toate cuvintele lor.

Căci astăzi, Fecioara a născut pe Imanuel (Is. 7, 14) la Betleem; cuvântul pe care l-a rostit Isaia s-a înfăptuit astăzi.

S-a născut acolo „Cel ce numără în cartea Sa neamurile” (Ps. 87, 6); psalmul pe care l-a cântat David s-a împlinit astăzi.

Cuvântul pe care l-a rostit Miheia, s-a făcut astăzi faptă; căci un păstor a ieșit din Efrata (Mi 5, 2) și toiagul său a păstorit sufletele.

„Iată o stea a răsărit din Iacob și o căpetenie s-a sculat din Israel”(Nm 24, 17). Prorocia pe care a rostit-o Valaam și-a găsit tâlcuirea astăzi.

Lumina ascunsă s-a pogorât și frumusețea ei a răsărit dintr-un trup; răsăritul de care vorbea Zaharia (Za 2, 5), a luminat azi Betleemul.

Lumina împărăției a răsărit în Efrata, cetatea împăraților; binecuvântarea pe care a rostit-o Iacob (Fc. 49, 10) s-a împlinit astăzi.

Un copil S-a născut astăzi și I s-a dat numele „Minunat” (Is. 9, 6); căci o minune este că Dumnezeu S-a arătat ca un Prunc.

Duhul S-a asemănat unui vierme (Is. 41, 14), pentru că zămislirea acestuia nu cunoaște împreunare; preînchipuirea pe care Și-o alcătuise Duhul Sfânt și-a descoperit tâlcul astăzi.

Pentru că Împăratul era ascuns în Iuda, Tamar l-a furat din coapsele lui (Fc. 38, 12); astăzi a răsărit strălucirea frumuseții iubită de ea în ascuns.

Astăzi s-a culcat Rut cu Booz (Rut 3, 7), fiindcă a văzut ascuns întru el leacul vieții; astăzi s-a împlinit dorirea ei, căci din sămânța ei a răsărit Cel ce dă viață tuturor.

Primul și al doilea Adam

Bărbatul a dat vina pe femeia care a ieșit din el; astăzi ea l-a dezlegat de vină, născându-i-L pe Mântuitorul.

Pe Eva, maica (Fc. 3, 20) a născut-o Adam bărbatul care nu s-a născut niciodată; vrednică de crezare e fiica Evei care acum fără bărbat și-a născut Pruncul!

Pământul feciorelnic l-a născut pe Adam, căpetenia pământului; iar Fecioara astăzi a născut pe al doilea Adam, Căpetenia Cerului.

Toiagul lui Aaron a odrăslit și lemnul uscat a rodit (Nm. 17, 23); simbolul lui s-a lămurit astăzi: e pântecele fecioresc care a născut.

Rușinat e poporul (iudeu) care-i socotește adevărați pe proroci! Dacă Mântuitorul nostru n-ar fi venit, cuvintele lor s-ar fi dovedit minciuni.

Binecuvântat fie Cel adevărat, care a venit din Tatăl adevărat! El a împlinit cuvintele prorocilor celor adevărați și ele s-au împlinit în adevărul lor.

(Continuarea tâlcuirii profețiilor vechi testamentare aflați în cartea „Imnele Nașterii și Arătării Domnului”, Sf. Efrem Sirul, Editura Deisis)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura