PR. IOANICHIE BĂLAN: „Nu mai este timp! Acum este nevoie de mai multă lacrimă şi tăcere”

Cum găsim un duhovnic bun?

Generaţia creştinilor de azi duce o mare lipsă de oameni duhovniceşti şi de educaţie duhovnicească, încât aproape că nu mai ştim să distingem pe cei buni de cei răi. Cum vedeţi ieşirea din această situaţie?

Eu îi mai mângâi oleacă. Sunt lucruri pe care trebuie să le vedem în adevăr. Ce-i cu acesta? E de la Dumnezeu sau nu? Să cercetăm un pic. Nu sunt cumva puşi numai să ne ispitească? Un duhovnic bun trebuie să aibă viaţă cu totul înaltă, curată, sfântă. Să fie om de rugăciune, blând, smerit, milostiv, răbdător, înţelept, nici prea aspru, nici uşor iertător, profund cunoscător al Sfintei Scripturi, al Teologiei Ortodoxe şi al sfintelor Canoane şi să fie plin de dumnezeiască dragoste pentru toţi. Un asemenea duhovnic poate întoarce la pocăinţă şi mântui multe suflete. Iar un duhovnic neiscusit pierde şi sminteşte numeroase suflete.

„Am convingerea de la Tatăl ceresc că se vor naște oameni mari, duhovnicești”

Credeţi că se mai nasc oameni duhovniceşti?

Eu cred că o să fie şi mai mari. Nu te speria. Încă n-o venit sfârşitul lumii. Nu aştepta sfârşitul lumii. Mata zi: „Doamne, slavă Ţie! Maica Domnului ajută-ne nouă! Slava Domnului, tuturor. Da, da – rugaţi-vă mai mult – şi rugăciunea mai multă înseamnă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul”, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine, păcătosul”.

S-a scris destul; nu mai este timp de asta. Acum este nevoie de mai multă lacrimă şi tăcere. Dumnezeu va căuta spre inimile noastre cele smerite şi nu ne va lăsa. Acest soi de tăcere nu este trădător, ci în ea se ascunde smerenia şi răbdarea poporului român. Rugăciunea cu lacrimi este arma cea mai puternică împotriva diavolului.

Părinte, dar de unde aveţi convingerea aceasta că vor fi şi mai buni?

De la Tatăl ceresc. Nu vă speriaţi; staţi liniştiţi! Am nădejde în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, că nu ne va lăsa ci ne va trimite oameni vrednici potriviţi pentru vremurile în care trăim.

Scriitor și rugător

Ce fel de dificultăţi aţi întâmpinat în activitatea scriitoricească?

A fost greu, că eram puţini. Am umblat în toată ţara şi până la Ierusalim… Însă nu m-am dus cu ochii-n uşi. M-am dus ca să fac ceva, pentru Biserica lui Hristos, nu pentru Ioanichie, ci pentru cei care sunt sfinţi şi cei dornici de asemenea lucruri. Dar toate s-au dus, am uitat tot ce-a fost înainte.

Eu am lucrat de mult, mamă – nu de-acum. Am  mai mult de 50 de ani de când am început să adun materiale şi date necesare pentru întocmirea Patericului românesc. Dar pentru frăţiile voastre, cel mai important lucru este următorul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Ei, zi aşa mereu şi-ai să vezi numai 24 de ore dacă zici aşa, să vezi ce gust duhovnicesc ai să ai la rugăciune. Dacă nu te prinzi cu vărguţa, e jale. Nu-i jucărie; ori te rogi, ori te închini, ori plângi, toate să fie spre slava lui Hristos.

Ce este rugăciunea harică?

Creştinul poate trăi permanent  în inima sa o liturghie tainică. Aceasta se săvârşeşte în inima creştinilor care dobândesc rugăciunea harică, numită rugăciunea inimii, cea mai înaltă rugăciune individuală, la care ajung foarte puţini în viaţă. Semn că cineva a dobândit această rugăciune mistică este o mare bucurie dumnezeiască, unită cu adânc de iubire pentru toată zidirea şi izvor nesecat de lacrimi care ard şi spală toată întinăciunea păcatelor.

Sigur că da, nu realizăm nimic dacă ne tot plângem. Să fim oleacă mai bărbătoşi. Ce dacă trăim în aceste vremuri? Diavolul fuge în continuare de puterea Numelui lui Hristos; totul depinde de credinţa şi stăruinţa noastră în rugăciune.

Prigoana este în inima fiecăruia

În situaţia actuală, Biserica este în stare de prigoană?

Prigoana este în inima fiecăruia. Mă rog sau nu mă rog? Rugăciunea nu-i pusă pe kilogram. Şi încep să mă rog de când apar lacrimile. Acesta este semnul că rugăciunea noastră a fost primită de Dumnezeu.

(Fragment dintr-un interviu realizat de monahia Fotini pentru Revista „Glasul monahilor”)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

1 thoughts on “PR. IOANICHIE BĂLAN: „Nu mai este timp! Acum este nevoie de mai multă lacrimă şi tăcere”

  1. Pingback: SCRISOAREA PR. IOANICHIE CĂTRE PR. CALCIU | INEDIT - ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura