CORNELIU ZELEA CODREANU: ÎNSEMNĂRI DE LA JILAVA

Celula Jilavei

Bineînţeles, că nici una din aceste acuzaţii nu conţine nici cel mai mic adevăr. Ce grozav e să te zbaţi sub acuzaţii nedrepte!

Dumnezeu le vede pe toate. În fiecare clipă mă aştept ca cine ştie ce acte false sa mi se mai introducă și ce acuzări să mi se mai arunce pe umerii mei slăbiţi.

Mi-a spus ca zilele acestea vor da voie mamei si soţiei mele sa vina, pentru a-mi putea pregăti apărarea. Ma gândesc: oare ce vor zice când ma vor vedea asa de slab? Cum vor plânge? Si vor înţelege chinurile fizice si mai ales morale la care am fost supus?

Apoi m’au lasat să stau o oră pe afara. E asa de cald afara… M’am plimbat câteva minute, dar soarele mi-a muiat toate mădularele si n’am mai putut sa stau în picioare. M’am aşezat pe o rogojina si mi-am făcut rugăciunea, după care m’am întins si am stat asa până când ora a trecut.

Acum sunt din nou înăuntru. Ce frig e aici si câta umezeala. Tare mă simt slăbit.

Acum e seara. Mult îmi mai pare de azi dimineaţa. N’am cu cine sa schimb o vorbă. O vrăbioară și-a făcut cuibul în pervazul ferestrei. Vine și ea sa se culce, îi dau totdeauna fărâmituri.

Eleganța sufletească a ostașilor și lașitatea avocaților

Aştept sa vina cu mâncarea. Dar nici cu ei nu pot vorbi. Vin totdeauna locotenentul de serviciu și plutonierul. N’au voie să vorbească cu mine. Dar se poarta atât ei, cât și comandantul închisorii, cu o delicateţe care pentru mine este o mângâiere. Ostașul, săracul, aceasta făptură superioara, care-și face datoria corect, executând cu strictețe ordinele primite, dar în ochii căruia nu vezi nicio pornire și nicio răutate. Eleganța sufletească. Şcoala armatei române. Ce frumoasa e!

Avocaţii mari au refuzat toți să mă apere. Radu Rosetti, Vasiliu-Cluj, Paul Iliescu, Mora, până și Nelu lonescu, Petrache Pogonat, Ionel Teodoreanu, de teama ca să nu fie duşi în lagăre. Teamă și laşitate.

De aceea toată admiraţia mea pentru avocaţii: Hentescu, Radovici, Paul lacobescu, Lizeta Gheorghiu, Caracas, Horia Cosmovici, Zamfirescu, Colfescu-Cluj… și pentru tot acest tineret eroic, care nu s’a plecat în fata niciunei ameninţări, care a riscat, care a înfruntat furtuna.

Luni dimineața s’a deschis prima şedinţa. Tribunalul militar era compus din Preşedintele Secţiei I, Colonel Dumitru si patru ofiţeri de front.

S’a citit apelul martorilor; lipseau toți cei din lagăre, adică oamenii cu care am lucrat eu, martorii de fapt. S’a cerut amânarea și aducerea acestor martori.

Tribunalul a respins cererea apărării. S’a citit ordonanţa definitiva. Plină de patimă, de răutate și neadevăruri. Afirmațiuni gratuite, nedovedite cu nimic, lipsite de buna credinţă, de corectitudine și sentimentul onoarei.

După masă, dela ora 5 până la ora 12 noaptea, am vorbit eu, timp de 7 ore încontinuu, spulberând una după alta toate acuzaţiile ce mi se aduceau.

A doua zi a apărut în Universul, cuvânt cu cuvânt, tot ce am spus, în afara de şedinţa secretă si de chestiunea cu depozitele de arme, pe care, de ruşine, cenzura le-a oprit…

Dovada falsului scrisorii de acuzare

În ultimul moment, adică cu 10 minute înainte de a se da cuvântul Procurorului, printr’o adevărată minune dumnezeiască, se descoperă autorul scrisorii, pentru care eram acuzat eu. Un avocat, Marinescu din Râmnicul Vâlcea, citind scrisoarea, vede că este străbătută de două idei: 1. Ideea de «economie automata» si «îmbogăţire mutuala», cuvinte, definiţii si gânduri care nu mi-au aparţinut niciodată; 2. Ideea unei «alianţe economice».

Îsi reaminteşte că a citit undeva aceste lucruri. Pleacă la Râmnicul Vâlcea si, în adevăr, găsește cartea, dată de autor cu dedicaţie scrisă de mâna sa. Pe coperta se găsesc în subtitlu cuvintele: «Economie automata», iar înăuntru, în mai multe pagini, explica acest nou sistem economic. Către sfârşitul cârtii, în vreo 20 de pagini, pledează pentru cealaltă ideie: «alianţa economica», un credit internaţional, un «oficiu internaţional», etc. si, ca ultim noroc al nostru, scrisul de mâna, dedicaţia, este acelaşi scris, exact ca în scrisoarea de care sunt acuzat eu.

Avocaţii freamătă cu toții în fata acestei minuni și cer Preşedintelui să fie chemat autorul ca martor, dl. Radulescu-Thanir.

Preşedintele respinge cererea.

Acceptarea Crucii

E Joi noaptea, ora 12, când Tribunalul se retrage în deliberare.

Pe mine ma duc în camera și după vreo jumătate de ora ma suie în duba si ma duc la Jilava. Sunt liniştit si cu conştiinţa împacata. Ştiu ca nu sunt vinovat cu nimic.

Niciuna din acuzaţiile care mi se aduceau n’a ramas în picioare, lata-ma din nou în celula mea. Ma culc.

Pe la 4 sunt sculat în zgomotul unor paşi si de zăvoarele care se trag. Ma scol în picioare. Intră procurorul Maior Radu lonescu, grefierul Tudor, comandantul închisorii si ceilalţi ofiţeri de garda.

Grefierul citeşte: «Tribunalul Militar a răspuns afirmativ la toate întrebările. Sunteti condamnat la 10 ani munca silnica.»

Mai rămâne câteva minute și se uită la mine. Maiorul face ochii mari și dă din umeri. Pleacă toți. În fața marei nedreptăţi care mă loveşte, sunt liniştit, cu conştiinţa împăcată.

Deschid la întâmplare cărticica de rugăciuni… Se deschide la pag. 119. Citesc: «Fă ca să primesc cu linişte orice trimite Dumnezeu, pricepând ca este voinţa Lui.»

La ultimul cuvânt am spus: «Onorat Tribunal, aveţi în mâinile dvs. nu viața mea, pe care o dau bucuros, ci onoarea întregii tinerimi a României. Cred în Justiţia militară a Țării mele.»

Ori, am dovedit cu principii, fapte, acte și martori, că nici nu ne-a trecut prin gând vreodată să declanșăm un război civil. Dar nu numai atât: nici măcar să facem o tulburare cât de mică. Primejdia dela Răsărit pândindu-ne fiecare greşeală, fiecare pas.

Și totuşi Tribunalul, fără a avea nicio dovadă, nici cea mai mică dovadă, a răspuns afirmativ la toate întrebările, condamnându-mă la 10 ani munca silnică. O mare nedreptate! Primească Dumnezeu și suferinţa mea, spre binele, spre înflorirea Neamului nostru.

Durere lângă durere, chin lângă chin, suferinţă lângă suferinţă, rană lângă rană, pe trupuri și în suflet, mormânt lângă mormânt, asa vom învinge…

„Totdeauna stau toți lângă mine, când mă rog, se roagă și ei”

Nu ştiu dacă a existat vreodată, în viața publică a României, un om care să fi fost atacat cu atâta înverşunare, patimă și rea credinţă de întreaga presă … N’a fost nimeni, în tot trecutul politic românesc, asupra nimănui nu s’a concentrat atâta ură. Nimeni n’a fost lovit ca mine fără a avea posibilitatea să mă apar, fără ca cineva să mă poată apăra.

«Buna Vestire» și «Cuvântul» au fost lovite din primul ceas, suspendându-se apariţia lor. Nae lonescu e și el în lagăr…

Doamne, Doamne, ce tragedie! Si la ce chinuri ne pui sărmanul suflet. Ce frământare în piepturile a zeci de mii de tineri, țărani, muncitori, studenţi!

Toată ziua stau singur și vorbesc pe rând cu cei ce au murit dintre noi. Îi văd cum erau vii și stau lângă mine. Merg alături prin cameră, stau pe scândurile acestea. Cei mai mulţi au trecut prin Jilava: Moţa, Marin, Ciumetti, Dl. General. Dl. Hristache. Totdeauna stau toți lângă mine, când mă rog, se roagă și ei.

Revelația

Acum citesc Evangheliile dela capăt și peste timpul lung, dincolo de 2000 de ani, Îl vad pe Domnul nostru lisus Christos, descris din Evanghelie, ca și cum ar fi la zece paşi de mine, îi vad îmbrăcămintea, Îl vad cum pășește rar înaintea apostolilor, cum ridică braţul, cum vorbeşte cu ei, cum binecuvintează lumea, Îl vad cum a căzut jos și se roagă: «Doamne, fă să treacă paharul acesta dela mine, dacă este cu putință»…

Îl vad cum L-au prins și cum Îl duc legat spre Ana si Caiafa. Ce trebuie să fi fost în sufletul lui atunci, în drumul acela? Ce dureri, ce griji, ce ameninţări copleşitoare îi fulgerau pe dinainte! Ce uriaş examen trebuia să dea!

Îl văd cum îl bat, cum Îl lovesc în față, la interogatoriul luat în noaptea aceea de către farisei si cărturari, mai marii zilelor de atunci. Cum caută să-L încurce cu tot felul de întrebări și El tace și se uită la fiecare din jurul lui. Se uită în ochii lor, poate va găsi vreun sprijin la vreunul din ei. În nenorocirile lui, omul se leagă de doi ochi prieteneşti. O privire caldă, prietenească, înţelegătoare, îi dă speranţe, puteri.

Nimic … pretutindeni ochi de fiară, plini de ură, de viclenie, de pofta de a chinui.

Atunci II vad cum scârbit, Își laşa ochii în pământ…

Astăzi am terminat de citit «Epistolele Sfântului Apostol Pavel». Am rămas profund impresionat. Mărturisesc că până acum citisem numai unele din ele și fără a le aprofunda suficient. Voi scrie mai târziu, căci merită un întreg studiu.

Când am terminat Evangheliile am înţeles că stau aici în închisoare din voia lui Dumnezeu; că, deşi n’am nicio vină sub latura juridică, El mă pedepseşte pentru păcatele mele și-mi pune la încercare credinţa mea. M’am liniştit. A căzut liniştea asupra zbuciumului meu din suflet, cum se lasă seara liniştită la țară peste zbuciumul, zvârcolirile și încordările lumii. Oameni, păsări, animale, copaci și ierburi, pământ muncit și tăiat de fiarele plugurilor. Intră în repaos…

(Extras din cartea „Însemnări de la Jilava”, Editura Evdokimos)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura