Ascultarea te tămăduiește
Eram studentă și de la o viroză netratată corect îmi ieșise un ganglion la gât. Medicul, după ce m-a tratat cu antibiotice, ca să se retragă ganglionul, mi-a spus: când sunt pregătită să vin la operație să-mi scoată amigdalele, căci la cea mai mică răceală, ganglionul riscă să reapară și poate fi mai rău.
Pentru că nu eram hotărâtă dacă să le scot, m-am dus la București la cel mai bun ORL-ist, care mi-a spus același lucru: „amigdalele tale sunt un focar de infecție pentru organism, trebuie scoase neapărat”.
„Încearcă un tratament naturist”
Am mai dus-o până în vară cu antibiotice, apoi după sesiune, primul lucru pe care l-am făcut a fost să vin la părintele să-l întreb ce să fac. Părintele, când a auzit ce zic doctorii, a spus: „Nu le scoate, dacă le scoți răceala ta va merge direct în plămâni și riști să faci pneumonie foarte ușor”. „Bine dar atunci ce să fac?”.
„Încearcă un tratament naturist. Știu eu o creștină bună, la Borca, și dă tratamente naturiste, îi spui că te-am trimis eu”.
Mă duc la acea femeie, îi spun problema mea de sănătate, că părintele m-a trimis la ea, și zice: „Bine ai făcut că nu le-ai scos” (amigdalele), după care îmi dă un plasture să-l țin vreo jumătate de oră la gât și să-i spun ce simt.
După vreo zece minute simțeam cum ceva îmi lucrează în gât, plasturele își făcea efectul. Mi l-a dat acasă și a zis să-l leg la gât în fiecare seară până dimineață. După vreo 2-3 luni, când plasturele nu mai avea nimic pe el, se retrăsese și ganglionul meu și nu mai aveam nimic la gât.
Eu cred că nu atât acel plasture m-a vindecat, ci ascultarea de marele duhovnic. Căci atunci când Părintele spunea un cuvânt, Dumnezeu dădea și mult har celui care-l împlinea și se făcea sănătos, lucru care mi s-a întâmplat de mai multe ori.
Sfinte Părinte Justin, ajută-ne și acum! Amin.
(M.A. Oradea)
(Mărturii preluate din Revista Atitudini)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.