„NEBUNII SUNT LA PUTERE. SUNT CEI CE NE CONDUC” – VASILE-JACQUES IAMANDI, fost deținut politic

VASILE-JACQUES IAMANDI: „NEBUNII SUNT LA PUTERE. SUNT CEI CE NE CONDUC, SE NUMESC POLITICIENI”

Cinstite fețe bisericești, onorati oaspeți, dragi camarazi,

Înainte de a vă spune câteva cuvinte, trebuie să vă mărturisesc că sunt copleşit de o mare bucurie: aceea de a vedea printre noi, înflorind iarăşi cântecul şi zâmbetul preacuvioaselor măicuţe de la Mănăstirea Paltin. Mulţumesc Domnului şi celor care au făcut posibilă această minune.

Iată-ne ca în fiecare an, veniţi aici să cinstim memoria celor care au fost şi cărora le-am fost camarazi de ideal şi credinţă.

Ne ajunge!

Azi, peste tot în jurul nostru se urlă, se ţipă, se vorbeşte de pandemie, de cataclisme, de războaie, de foamete. O lume plină de mizerie! Se scutură pământul de noi sau noi ne-am săturat de el. Ne ajunge! O viaţă are omul şi aşa cum ne spunea poetul, te aşteptăm pe tine Ţepeş Vodă să faci dreptate în această hoardă de bandiţi: Cum nu vii tu, Ţepeş doamne,/ ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,/
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”. 
(Scrisoarea a III-a, Mihai Eminescu)

Nebunii sunt la putere. Sunt cei ce ne conduc, se numesc politicieni și mânuiesc cnutul dresorului de circ politic mondial în lumea asta mare pe care o înjosesc minţind-o, furând-o, înşelând-o, călcându-i în picioare speranţele, drepturile şi libertăţile. O Europă care se opinteşte să imite America, o Americă care se  opinteşte să-şi judece preşedintele pentru că e patriot. O Asie care se opinteşte să civilizeze omenirea. O Rusie care se opinteşte să execute visul unui ţar, creând un imperiu, deja decăzut, numit comunism şi care, să nu uităm, că prin uciderea a 200 de milioane de victime visează să conducă omenirea.

Ni se impune să recunoaştem o istorie a trădătorilor

Nouă, poporul sortit să fim victime, ni se impune să recunoaştem o istorie a trădătorilor şi vânzătorilor de neam în locul celei adevărate, scrisă cu sângele martirilor care au înfruntat gulagurile şi teroarea comunistă. Un pământ al nostru, strămoşesc, pentru care am luptat în trecut, deşi nu avem niciun motiv să-i idolatrizăm istoria, ea fiind vitregă cu noi.

„Ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”, sunt cuvintele Mântuitorului Hristos. Până unde? Până când? Încotro? Mircea Eliade are, în Căderea în istorie (1952), câteva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte. Înțelegi totul, da, surprinzător, din două pagini. Înţelegi tot adevărul cu condiția să fii de acord cu viziunea despre istorie a autorului:

Cu ce ne-a ajutat Occidentul?

„Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun”.

„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mănăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește, iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților”.

Românii, defăimați

„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”. (Mircea Eliade)

Aceasta este sângeroasă şi trista realitate a unui popor care s-a irosit luptând pentru cei care l-au ignorat, dispreţuindu-l.

Suntem aici ca să îngenunchem şi ne închinăm rugându-ne pentru sfinţii eroi ai neamului. Cei închişi au fost aleşii Domnului şi nicio putere din lume nu le poate întina memoria pentru că ei au fost vitejii acestui neam.

(Fragment din ultimul Număr al Reviste Atitudini)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura