Cartea despre vampiri
Într-o zi de vacanţă, Ionel a început să citească o carte despre vampiri. Bunica l-a văzut şi nu a fost de
acord, dar el s-a dus în foişor şi a citit toată ziua despre aventurile vampirilor.
S-a culcat cu gândul la ce citise. Dar iată că se trezeşte într-o pădure. Aici îl izbeşte o lumină argintie puternică. Ce să fie? Nu mai văzuse aşa ceva niciodată.
Visul demonic
Treptat, lumina începe să se stingă. Parcă l-a atins ceva! Sau cineva? Inima începe să o ia la galop.
Stai! Lângă el este, într-adevăr, cineva! Reuşeşte să privească cu coada ochiului: este Colţ Galben,
vampirul cu care îşi petrecuse ziua. De ce nu se mai simte liniştit? Nu arată deloc cum îşi închipuise el.
Colţ Galben îi transmite fiori pe şira spinării. Ba chiar îl bruschează. Oare ce are cu el? El doar îl simpatizase!
Ionel îşi dă seama că vampirul vrea să îl muşte. O ia la fugă prin pădurea devenită întunecată acum. Îl
zgârie crengile, îl lovesc peste faţă ierburile înalte. Simte că îşi pierde suflarea. Se opreşte puţin să îşi
tragă sufletul. O, nu! O arătare albicioasă îi apare în faţă. Arată ca o fantomă. Doar văzuse atâtea filme cu
fantome! Este un cunoscător. Măcar aceasta nu îl poate muşca. Parcă trece prin el.
Fantoma începe să se învârtă foarte repede în jurul lui, până îl ameţeşte. Aşa ameţit îşi aminteşte de Colţ Galben. Da, îi simte suflarea rece în ceafă. Trebuie să fugă, dar este total buimac. Colţ Galben se apropie. Deschide gura din care ies doi canini uriaşi. Urmează să îi înfigă în gâtul lui!
Iată că se opreşte! Ce să fie? Unul dintre canini are o carie uriaşă. Se pare că l-a apucat durerea.
Nervos, Colţ Galben îl întreabă pe Ionel dacă nu are un calmant sirop. Ar prefera să fie roşu. Pastilele îi
rămân în gât. Ionel îi răspunde că nu are şi nici nu i-ar da dacă ar avea. Atunci Colţ Galben vrea să îl muşte cu orice preţ. Nuuuuuuu…
Există fantome și vampiri?
Ionel se trezeşte lac de transpiraţie. Lângă el îi zâmbeşte cald bunica. Îl mângâie pe cap şi îi arată cartea pe care o lăsase în foişor.
Ionel lasă privirea în jos, ruşinat. Iată ce rău a făcut că nu a ascultat-o!
Bunica îi spune:
– Ionel, vampirii şi fantomele nu există decât în mintea oamenilor fără credinţă! În mintea noastră
trebuie să stea sfinţii lui Dumnezeu. Iisus Hristos ne-a scos din întuneric.
Ionel a înţeles şi şi-a promis că nu va mai citi astfel de cărţi.
(Preluat din cartea pentru copii: Temele lui Vlad)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.