Din minunile Pr. Constantin Sârbu. Văzător cu duhul

Îi cunoștea mai dinainte numele

Pe poartă a intrat o femeie cam de 50-60 de ani pe care a întâmpinat-o Părintele spunându-i: „Bine ai venit, Cocuţa Matilda. Eu m-am rugat lui Dumnezeu  să-mi trimită un bărbat ca ajutor, poate o să mă ajuţi tu. Hai să stăm pe buturugă”. Femeia, care nu-l văzuse niciodată pe Părintele, a rămas surprinsă că o cunoaşte şi i-a spus pe nume. S-a minunat de clarviziunea Părintelui.

Cocuţa  Matilda era o femeie foarte credincioasă din Bucureştii Noi. Din cauza neînţelegerilor de la Altar din biserica Bazilescu, de care aparţinea, se ruga lui Dumnezeu să-i călăuzească paşii la o altă biserică cu un preot: „om al lui Dumnezeu”. Într-o noapte a avut un vis minunat. Un tânăr înveşmântat în alb a luat-o de mână şi i-a spus: „Hai să te duc acolo unde vrei tu”. Și a dus-o la biserica Sapienţei, apoi a dispărut. Dimineaţa a refăcut drumul nocturn şi a ajuns la Părintele Sârbu.

Ajutorul minunat

Pe buturugă Părintele Sârbu, obosit, bolnav, flămând şi în zdrenţe şi-a povestit pe scurt, cu lacrimi, zbuciumul vieţii sale. La sfârşit îi spune că este flămând şi doarme pe unde apucă. Cocuţa îi aduce mâncare de la vecini şi-i spune că-i trebuie o cămăruţă unde să locuiască. Părintele răspunde: „De unde materiale şi oameni?”. Cocuţa răspunde: „Cunosc pe stareţul de la Cernica şi-l rog să ne ajute”.

Părintele îi scrie o scrisoare stareţului şi Cocuţa o duce la Cernica. Peste trei zile vine la Sapienţiei o maşină cu doi călugări cu materialele şi sculele necesare. Părintele spune: „De unde oameni?”. Cocuţa răspunde: „Aduc eu de la Bucureştii Noi”. Și în câteva zile cămăruţa a fost gata.

Tot Cocuţa a făcut puţin curat în subsolul casei parohiale plin de gunoaie şi a amenajat un mic culcuş pentru Părintele, care apoi s-a mutat în căsuţa construită. Trebuie să spun că Părintele se ruga tot timpul şi lucrările se realizau ca de la sine.

Redă vocea unei femei

Într-o zi Părintele i-a spus Cocuţei: „Eu nu mă pot înţelege cu tine”. Ea vorbea foarte greu, suportase o operaţie la glanda tiroidă şi-i atinsese coardele vocale. Părintele i-a spus: „Eu mă duc în biserică să mă rog lui Dumnezeu să-ţi dea grai, iar tu te rogi afară şi faci metanii”. După un timp, Părintele a strigat-o din biserică: „Cocuţo!”. La care ea răspunde cu voce tare şi clară: „Da, Părinte”. Dumnezeu i-a redat vocea!

(Minune consemnată de Monahul Teodor Stănescu, pentru Revista Atitudini)