Cuviosul Gherontie și maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Imagini

Cuviosul Gherontie și Părintele Justin

Unul din locurile care îi odihneau sufletul era și mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Nu de puține ori, a pășit pragul chiliei Părintelui Justin, împărțind cu generozitate cuvinte de duh atât călugărilor, cât și maicilor. Era o adevărată desfătare duhovnicească să-i vezi pe cei doi sfinți împreună. Chiar dacă mulți nu i-au înțeles lucrarea și îl judecau pentru purtarea sa aparent pătimașă, Părintele Justin îl primea de fiecare dată cu multă bucurie și cinste, ca pe un om al lui Dumnezeu și adesea îl numea Înțeleptul.  De câte ori vizita mănăstirea noastră, Părintele Justin ne îndemna să luăm binecuvântarea Înțeleptului Gherontie și să luăm aminte la cuvintele sale, care de cele mai multe ori erau profetice sau descopereau patimi ascunse dinlăuntrul fiecăruia.

Darul de a bucura pe cei întristați

Pe lângă această harismă profetică, Cuviosul avea darul de a bucura pe cei întristați, de a împăca pe cei învrăjbiți, cu multă ușurință, într-un mod atât de simplu și firesc. Nu doar glumele și ghidușiile sale erau cele ce îți preschimbau starea sufletească, ci în primul rând însăși prezența sa săvârșea, cu siguranță prin harul lui Dumnezeu, transformări mari în sufletul tău. Practic simțeai o stare de bine și de bucurie, fără o pricină anume. Ți-ai fi dorit să nu te mai desparți niciodată de dânsul. Această stare o transmit doar sfinții lui Dumnezeu.

Paltonul jerpelit și focul

A rămas atașat de obștea de maici și după ce Părintele Justin a plecat la Domnul, poposind la Paltin de câteva ori pe an. Ca peste tot, și aici întărea cu cuvântul, se ruga, lăsându-L pe Dumnezeu să lucreze prin el pentru cei care aveau nevoie de ajutor. Pr. lect. univ.dr. Ioan Mihail Dan își amintește: „L-am văzut pe Cuviosul Gherontie vindecând un tânăr de ceva boli interne, dându-i să poarte cureaua lui. Bineînțeles, cu tot circul de rigoare, când și-a scos cureaua de la pantaloni și îi cădeau pantalonii. Toate astea în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Justin Pârvu. Unei maici i-a dat odată un palton jerpelit, pentru că-i dăduse de mâncare. „Ce să fac cu paltonul acesta, părinte Gherontie?”. „Cu ăsta stingi focul! Cu ăsta stingi focul!”. În acea vară a luat foc fânul întins la uscat în curtea mănăstirii și maica, pentru a nu strica pătura de pe pat, când a intrat în chilie, uitându-se cu ce să ajute la stins focul, a dat cu ochii de paltonul cel jerpelit și a stins focul”.

Despre lupta cu diavolul

Părinte, nu-mi ziceți și mie un cuvânt?

„Păi, porumbiță porumbea, măi, măi măi/ Păi, porumbiță porumbea, măi/ Hai să trecem Dunărea, măi/ Și iară porumbiță porumbea, măi/ Hai să trecem Dunărea./ Și iară, hai să trecem chiar și Oltul / Să trecem Dunărea și Oltul / Să schimbăm vorba și portul”. Mânca-v-ar razna și pe mine Covasna! Mânca-v-ar norocul și pe mine-n tot locul! Bolta cerească, tainele universului… Unde-i raiul desfătării, grădina raiului, aceea pe care am văzut-o în vis?…. Dă, Doamne, să mai visez și acum! De ce, Doamne, nu mai pot să văd visuri, așa cum vedeam mai demult?

O să facem Vecernia la 4 și să ziceți voi, că voi ziceți mai repede. Pe mine mă îngână diavolul și mă amețește, se luptă cu mine, când încep rugăciunea. O, nici nu știi ce luptă am cu diavolul! Nu mă lasă, mă îngână, nu mă lasă deloc, de îmi vine să-mi sparg capul. Noroc cu dumnealor că citesc pentru că eu cer moarte sfântă. Așa zic: „Du-te, diavole spurcatule și necuratule și nu mai mă chinui, că eu cer moartea să vină. N-am nevoie de tine, spurcatule și necuratule, împielițatule, duhule, răule, vrăjmașule…”. Eu trebuie să mă lupt cu diavolul, satana, cu ucigașul, necurații, spurcații și întunecații și cu ucigă-l Sfânta Cruce. Și zicea necuratul că ne bate pe tăți, da’ eu le-am spus adevărul și nu știu ce zicea de mine, că îs smerit… Ioi, cum să fiu?

Dă-ne, Doamne, smerenie, nu mândrie, că mândria e în legătură cu iadul. Cum să facem ca să iasă bine, dragă? Dumnezeu să ne ajute și să ne fie primită rugăciunea! Dă, Doamne, ca să putem să petrecem și să trăim în voie bună, ca să ne fie rugăciunea primită de pe acest pământ. Noi dorim de pe acest pământ să ne fie primită rugăciunea în cerul cel sfânt, unde-s tainele universului, bolta cerească, sau paradisul, raiul desfătării, acolo, ca să fim una, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, amin și iară tot amin!

(Mai multe citiți în Revista Atitudini Nr. 70)