Cum arată un om ce are curăția inimii – o datorie a fiecărui creștin? Pr. Ilarion Felea

Creștinismul – Religia inimii curate

Nimeni nu se poate mântui fără să-şi curăţească vasul inimii de toate gândurile şi poftele rele. Creştinismul este religia inimii curate.
Într-o zi fariseii şi cărturarii şi-au arătat mirarea că ucenicii Domnului „calcă datina bătrânilor, că nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine”. Mântuitorul, care cunoştea cât de făţarnice şi cât de necurate erau inimile lor, i-a mustrat aspru, apoi a chemat mulţimile şi le-a grăit:
Ascultaţi şi înţelegeţi: nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci pe om îl spurcă ceea ce iese din gură.
Se pare că pilda aceasta nu a fost înţeleasă. De aceea, după ce Apostolul Petru a rugat pe Mântuitorul să le-o tâlcuiască, El a răspuns: Încă şi voi sunteţi nepricepuţi? Dar nu înţelegeţi că tot ce intră în gură, trece în pântece şi apoi se aruncă afară? Iar ce iese din gură, iese din inimă şi aceasta spurcă pe om? Că din inimă ies gândurile rele, uciderile, desfrânările,  furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Acestea sunt care spurcă pe om, iar a mânca cu mâinile nespălate, nu spurcă pe om. (Mt. 15:1-20).

Spălarea mâinilor și spălarea sufletului

Poate oricine înţelege că Mântuitorul aici nu se ridică împotriva spălării mâinilor înainte de mâncare. Spălarea mâinilor este o regulă de sănătate, pe care toţi suntem datori să o ţinem cu sfinţenie. Nici nu putem bănui câţi oameni, mai ales copii, îşi bagă sămânţa feluritelor boli în corp cu mâna lor, atunci când îşi duc bucătura de pâine în gură cu mâna murdară!…
Iisus Hristos, acum ca totdeauna, pune preţ deosebit pe curăţenia inimii, pe partea dinlăuntru a paharului şi a blidului (Mt. 23:25-26), adică a sufletului. Cine mănâncă cu mâinile nespălate, nu se spurcă, ci se îmbolnăveşte. Mai vinovat e acela care are inima plină de gânduri şi pofte rele.

Inima bună și inima rea

Gândurile şi cuvintele dezvăluie inima omului. Gâtlejul varsă prisosul stomacului, gura, prisosul inimii.
Cuvintele bune arată un suflet bun; cuvintele rele arată un suflet rău. Gândurile şi cuvintele rele înrăutăţesc şi otrăvesc sufletul. Acestea sunt care spurcă pe om. De ce? Pentru că gândurile şi poftele rele care se nasc în inimă, duc pe om la faptele rele. Uciderile, furturile, minciunile, desfrânările sunt tot fapte rele, spurcate, pe urma cărora trupul omului ajunge pedepsit şi sufletul pătat, vinovat, spurcat.
Chiar şi în graiul de toate zilele se spune despre omul care înjură urât, care este desfrânat, mincinos sau ucigaş, că este „om spurcat”, „om tare spurcat”, „om scârnav”, „om murdar”, „omul dracului”.
Pe toate paginile ei, Sf. Evanghelie ne învaţă că omul se mântuieşte prin Harul sau darul lui Dumnezeu, prin credinţa dreaptă şi prin credinţa lucrătoare prin iubire (Gal. 5:6), adică prin fapte bune. Este vădit că faptele rele spurcă şi osândesc pe om, iar faptele bune îl răscumpără şi îl mântuiesc.

Credinţa fără de fapte bune este moartă, ca şi trupul fără de suflet (Iac. 2:26). Nici harul lui Dumnezeu însă şi nici
credinţa nu pot să ne asigure mântuirea, dacă nu facem ordine şi curăţenie în casa inimii noastre: «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu» (Mt. 5:8).

Doar cei curați cu inima pot vedea pe Dumnezeu

Nu poţi avea lumină în casă, cu ferestrele murdare; nu poţi vedea pe Dumnezeu dacă nu ai inima curată. Inima curată de pofte şi gânduri rele e ca şi ochiul curat: vede limpede, e luminat. Inima plină de „răpire şi de nedreptate” (Mt. 23:28) este „o inimă rea”, o inimă oarbă, o inimă spurcată.

Oricine vrea să se mântuiască, adică să facă să rodească în sufletul său harul lui Dumnezeu şi credinţa ortodoxă, e dator mai întâi să fie sincer, cinstit şi să-şi curăţească inima de gândurile şi poftele rele, din care se nasc faptele rele. În inimă e ascunsă taina şi cheia mântuirii, «căci cu inima credem, ca să ne îndreptăm şi cu gura mărturisim, ca să ne mântuim» (Rom. 10:10).

(Preuat din cartea „Pildele Mântuitorului”, Pr. Ilarion V. Felea)