O nouă reeditare a cărții SPRE TABOR, VOL. IV, de Pr. Ilarion V. Felea

La cererea dumneavoastră am reeditat cele 4 volume ale monumentalei opere ascetice și mistice „Spre Tabor”, ce aparține martirului și marelui teolog mistic, Părintele Ilarion V. Felea, care a fost martirizat în temnița Aiudului.

Datorită creșterii prețului hârtiei, nu am reușit să scoatem cartea din tipar la un preț mai mic. Așadar, prețul volumului IV este de 28 lei.

IPS Bartolomeu Anania spunea în prefața cărții că niciunui creștin nu ar trebui să îi lipsească această carte din biblioteca personală, iar Părintele Crăciun Opre, mărturisitor din temnițele comuniste, îndemna nu doar să o citim, ci mai ales să o traducem în viața noastră, prin împlinirea ei.

Volumul de față cuprinde învățături și sfaturi patristice, despre cum să ne sfințim și să ne desăvârșim sufletul, lucrare la care cu toții suntem chemați:

„Harul este seva aceea sfântă şi dătătoare de viață, care trece din viță în mlădițe, din măslin în ramuri, din Hristos în creştini, ca să le dea puterea vie de creştere, de înflorire şi rodire. Ce nu mai poate face omul prin puterile lui mărginite, ca să se sfințească şi să se desăvârşească, face, lucrează harul, prin puterile lui nemărginite”. (Pr. Ilarion V. Felea)

Comenzi se pot face la adresa de email: [email protected] sau telefon:

0785 018 852 / WhatsApp: 0725 621 381/a>

sau completând formularul de mai jos:

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura