„Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel ce are bucate să facă asemenea”.
De multe ori ne plângeam că nu putem umple acel gol interior care roade ca un vierme al conștiinței sufletul. Dar iată sfaturile Sf. Ioan Botezătorul ne stau înainte și astăzi, a cărui zămislire o prăznuim, de mai bine de 2000 de ani, la fel de vii și actuale.
Milostenia este actul prin care ne golim de sine și umplem acel gol cu dragostea față de ceilalți, dar această dragoste nu ar umple inima noastră, dacă Harul lui Dumnezeu nu ar trimite-o. Așadar, să fim milostivi, ca să câștigăm Harul lui Dumnezeu. (Luca 3:9)
Vameșilor, funcționarilor publici și celor ce pun taxe:
„Nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rânduit” (Lc. 3:13). Cu alte cuvinte: nu faceți abuz în serviciu! Nu puneți taxe suplimentare! Nu luați mită! Nu nedreptățiți pe nimeni! Și Harul lui Dumnezeu ne va acoperi!
Ostașilor, judecătorilor și oamenilor legii
„Nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept, și să fiți mulțumiți cu solda voastră” (Lc. 3: 14). Să ne silim să fim permanent oameni ai dreptății care nu cu bocancii autorității cârmuim pe cei aflați în subordinea noastră, ci cu puterea milei și a dragostei, care aduc pacea și buna cârmuire.
Aceste câteva sfaturi simple dar pline de înțelepciune ale Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, ne pot aduce bucuria viețuirii atât aici pe pământ, cât și dincolo, în Împărăția cerurilor, unde cu toții suntem chemați.
Să avem rugăciunile Sfântului Ioan care se roagă și mijlocește pentru mântuirea sufletelor noastre!
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.