Prin aceasta îţi pui sufletul tău pentru fraţi
Scrie, fiule, fratelui nostru Ioan, că-l îmbrăţişăm în Domnul, eu şi tu şi fratele nostru Ioan. Şi spune-i: Nu te descuraja în necazurile şi greutăţile trupeşti ce le rabzi şi în care te osteneşti pentru noi şi pentru obştea noastră. Căci şi prin aceasta îţi pui sufletul tău pentru fraţi şi nădăjduiesc că multă îţi va fi răsplata pentru osteneala aceasta. Şi precum l-a pus Dumnezeu pe Iosif să hrănească pe fraţii săi în timpul foametei în Egipt, aşa te-a pus şi pe tine să ajuţi mănăstirii împreună cu fiul meu Serid.
Iar eu îţi spun cuvântul Apostolului cel către Timotei: „Tu deci, fiule, întăreşte-te în harul Duhului Sfânt” (II Tim. 2, 1). Căci văd cum va veni liniştea ta şi
mă bucur împreună cu tine întru Domnul. Pentru că atâta vreme cât petreci afară(în griji), vei afla necaz şi osteneală trupească. Dar când vei ajunge la limanul liniștii, vei afla odihnă şi pace. Căci nemincinos este Stăpânul nostru care zice: „Le voi da lor în veacul de acum însutit şi în cel viitor viaţă veşnică” (Mc. 10, 30). Osteneşte-te, aşadar, frate, din toată inima, ca să afli mai multă dragoste şi vei afla odihnă. Căci înainte de a ajunge corabia în port e lovită şi framîntată de valuri şi de vârtejuri. Dar când ajunge în port află în sfârșit multă linişte.
Înţelege cele spuse şi le păzeşte. „Căci Domnul îţi va da înțelegere în toate” (II Tim. 2, 7).
(Filocalia XI)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.