Pr. Arsenie Papacioc despre Bădia Traian Trifan: „Era un povățuitor al rugăciunii lui Iisus”

E foarte greu să spui ceva pentru un om pe care l-ai iubit până la urmă. Un om de o profundă trăire creştină, un mare şi integru caracter, un povăţuitor blând, înţelept, odihnitor, dorind parcă să cuprindă într-un cuvânt pagini întregi.

Calea către Iisus Hristos o considera deschisă, nu mărginită prin reguli rigide. El, Bădiţa Trifan, trăia într-o tăcere concentrată, fiind omul rugăciunii. Rugăciunea lui Iisus ne ajută să-L vedem pe Hristos în fiecare om şi pe fiecare în Hristos.

Aceasta dorea eroul nostru care legase pe Iisus de răsuflarea şi de inima lui care emana un duh veselitor şi măreţ. Suflarea noastră să devină una cu suflarea divină care susţine universul şi întoarcerea în Paradis.

Mulţumesc din inimă Bunului Dumnezeu că, la vremea mea, am cunoscut pe acest erou ascuţit în toate, care dorea să fie anonim şi cugeta smerit la toţi anii în care rabdă Dumnezeu fără să fim daţi morţii sau dracilor ca să ne piardă.

Îndureratul Dumnezeu este pălmuit de cel din urmă servitor şi ne dă pildă de biruinţă. Aceasta este taina ascunsă în inima Bădiţei şi suferea cu o revoltătoare seninătate.

Într-un moment de mare intimitate i-am spus cu grijă şi teamă: „Doresc să plec la mănăstire!”… M-a privit puternic cu ochii aprinşi şi a lăcrimat. Aceasta a fost o binecuvântare de la acest mare Bădiţă Trifan.

Ne-am mai întâlnit, eu fiind călugăr şi cu o sfâşietoare nevinovăţie m-a rugat să-l iau şi pe el. I-am răspuns: „Dacă tinereţea ar şti, Dacă bătrâneţea ar putea”.

Şi iarăşi a plâns. Ajunsese la măsura fără răutate a copilului.

(Preluat din Revista Atitudini Nr. 26)