PĂRINTELE ATANASIE ȘTEFĂNESCU: Domnilor, esențial este să crezi în Dumnezeu!

Revenind la întrebarea dumneavoastră, partea superioară a preoției este duhovnicia. Se mai comite în opinia mea încă o eroare. Domnilor, să înțelegem un lucru: orice om este o personalitate, este o entitate, nu trebuie făcut roboțel la strung. În aceasta stă superioritatea creștinismului. Dacă cineva are un duhovnic, acesta vrea să-l facă exact cum e el. E o mare eroare! Duhovnicul trebuie să caute în personalitatea aceluia să vadă ce e bun și ce poate să dezvolte. Nae Ionescu când își ținea cursurile, niciodată același curs nu suna la fel. Toți profesorii repetau același curs. La el erau problematici noi, pe care le dezbătea în fața oamenilor, își spunea neliniștile, întrebările lui. Așa e și cu duhovnicia aceasta.

Este părerea mea, bazată pe observații, de 5 ani pe care i-am făcut aici. Și mai am un avantaj: câțiva ani făcuți la închisoare, vreo 20 și ceva, unde a fost o școală mare care e ocultată astăzi, cum e ocultat și Paulescu. Citiți-l pe Paulescu! Eu îi zic ,,divinul Paulescu”. Nimeni nu a demonstrat științific existența lui Dumnezeu ca Paulescu. Ieri, m-ați întrebat despre esențial. Domnilor, esențial este să crezi în Dumnezeu! La greci, în cetatea antică, cine nu credea în zei, era socotit ciuma cetății, era expulzat din cetate. Importantă este profesia, dar și viața de familie. Poți să fii excepțional de bine pregătit profesional, dacă n-ai realizată viața de familie, ți se dă peste aripi, ți se frâng și nu poți să zbori. Și secundar e tot ce ține de biologic. Ne reproducem, ne nutrim, ne îmbrăcăm, ne distrăm, și trebuie să-mi recunoașteți dumneavoastră un lucru care nu poate fi contestat că în toate mediile de când ați plecat din București, în tren, cu ce ați venit sau cu cine v-ați întâlnit, toți trăiesc în secundar: sport, politică, femei, alcool, modă. Și atunci cu ce valori operezi, așa rezultate ai. Toți trăiesc în secundar, din nefericire. Nu mai spun de cei care ne conduc. Mi s-a atras atenția să fiu foarte cumpătat, foarte măsurat în ceea ce vreau eu să exprim. Lucrurile, în formă decentă, trebuie spuse pe nume.

(Fragment din Revista ATITUDINI NR. 77)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura