PR. JUSTIN PÂRVU: DESPRE DOBÂNDIREA HARULUI DUHULUI SFÂNT

Omul mereu este, chiar și în păcatele lui, nelipsit de harul lui Dumnezeu, pentru că unde lipsește harul, lipsește și omul și divinitatea. Omul este o ființă care nu poate trăi izolată și fără această bogăție divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu sau nu s-ar numi fiul Tatălui Ceresc. Deci, prin existența aceasta poate să-și ducă viața pe pământ într-o formă de superioritate divină, în care trebuie să se miște toată viața.

Acum, sigur că aici crește și descrește viața omului în măsura în care dobândește virtutea sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea, el se găsește în harul lui Dumnezeu, la înălțimea aceasta dorită de Creator. Dar cu cât omul se lasă scăzut și înjosit prin păcat, atunci harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui pentru că este împiedicat de voința răului.

Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm într-o concordanță cu voința Lui. Dar în momentul în care noi nu mai suntem în concordanță cu voința lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde partea aceasta negativă a răului, care ne depărtează de har.

În conștiința noastră, îngerul păzitor, care ne este dat de la botez, se apropie de noi și ne ocrotește de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate depărta, se poate apropia, în măsura în care noi dorim să trăim viața acestui înger și ceea ce ne este dat la Sfântul Botez, ca el să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de harul lui Dumnezeu.

Toate eforturile care s-au făcut în lume de la începutul ei și până în prezent, au fost eforturi pentru om, pentru ridicarea lui la înălțimea unei credințe. Această ridicare și sfințenie a omului este arătată în Biserica Domnului, în Sfintele Taine, după cum fiecare om în parte, le dorește. Dorește bucuria? Dorește sfințenia, dorește milostenia, dorește tot ce poate avea sufletul său mai bun? El găsește în viața Bisericii noastre creștine un depozit mare al darurilor lui Dumnezeu. 

Noi, atât ne putem adânci în darul lui Dumnezeu, cât ne nevoim și (în măsura în care) ne putem chinui trupul acesta și sufletul nostru ca să devenim din nou răbdători și trăitori, cu harul lui Dumnezeu!

(Fragment preluat din Revista Atitudini Nr. 77)