![]() |
Maica Domnului, Axionița, îi vindecă ficatul Părintelui Justin |
Maica Domnului, Axioniţa, îi vindecă ficatul
În Sf. Munte am intrat la Sf. Pantelimon cu dorinţa de a săruta Sf. Cruce. M-am închinat şi am plecat la drum pe o căldură nemaipomenită. Mergeam patru, cinci sute de metri şi băgam capul sub nişte bălării după puţină umbră. Am ajuns în capitala Sf. Munte unde toate cheile de la cele douăsprezece biserici sunt la cei doisprezece mari stareţi, care formează ca un fel de matcă a Sf. Munte. Acolo nu poate intra un stareţ într-o cămăruţă până nu sunt toate cele douăsprezece chei.
Am cerut şi eu voie să mă închin la Maica Domnului, la Axioniţa. Şi pe atunci mă deranja ficatul şi voiam ca după metaniile pe care le-am făcut la Axioniţa, să mă fac sănătos. Dar de unde? Că după trei zile parcă se umflase mai mult! Şi mi-am zis în sinea mea: „Păcătos tare mai eşti!”. Aşa am petrecut mai multe zile şi după ce m-am întors la Bucureşti, am tras la o familie de cunoscuţi şi când m-am sculat dimineaţa n-am mai avut nimic cu ficatul nici până azi.
(Preluat din cartea Ne vorbește Părintele Justin, vol. III)