![]() |
Adormirea Maicii Domnului la Ierusalim |
Situl Patriarhiei Ierusalimului ne bucură cu imagini impresionante din cadrul
PROCESIUNII CU ICOANA ADORMIRII MAICII DOMNULUI LA GHETSIMANI
Dis de dimineață, la 5.00 (ora de vară) în data de 12/25, August, 2022, s-a ținut slujba procesiunii a icoanei sfinte cu Adormirea Maicii Domnului, fiind urmată de slujba Privegheriii, care a fost oficiată de responsabilul în ceremonii al Patriarhiei (Ierusalimului), Arhim. Bartolomeu. Icoana se păstrează în Metocul Ghetsimani, vis-a-vis de Biserica Învierii.
Procesiunea a pornit de la Metocul Ghetsimani, a continuat prin Via Dolorosa și după aceea au urmat stații pentru rugăciune la: Mănăstirea rusească a Sf. Alexandru Nevsky; la Pretoriu; la mormântul Sfinților Strămoși Ioachim și Ana și la Primul Sfânt Mucenic Ștefan.
Egumenul metocului din Ghetsimani, ÎPS Ioachim de Helenopolis, a purtat sfânta icoană pe pieptul său, fiind înconjurat de arhiepiscopi și preoți ai Patriarhiei si ai altor Biserici. În același timp, procesiunea a fost urmată de călugărițe și pelerini, pe ambele părți ale drumului, cântând troparele Adormirii.
Poposită în curtea Bisericii Adormirii , icoana a fost depusă în mijlocul Bisericii, printre treptele cu lumânari aprinse, unde s-a adus mulțumire (ectenie) după care a fost amplasată la sud-vest de mormântul Năsătoarei de Dumnezeu, pentru a rămâne la inchinare până la data de 4 septembrie (calendarul nou).
A urmat Sf. Liturghie, unde au luat parte mii de credincioși, sub oblăduirea ÎPS
Ioachim de Helenopolis și con-slujirea altor ieromonahi din parohii.
După Sf. Liturghie, Egumenul a oferit o agapă frățească.