Iubite frate Alexandru,

Te rog să-mi ierți întârzierea, am fost destul de agitată în ultima vreme și n-am găsit suficient răgaz să-ți trimit șapca și să-ți răspund la scrisoare.

Am avut (și am în continuare) și serioase probleme de sănătate; cei nouăzeci de ani își manifestă din plin povara.

Sper că vei înțelege că nu sunt în măsură să-ți răspund pentru că nu am soluții să-ți rezolv problemele just semnalate. Pot cel mult să-ți relatez aceeași tânguire, ceea ce nu ne folosește la nimic; oricum lucrurile se desfășoară în ritm alert spre o nouă tragedie. Îmi pare rău că generația contemporană nu este conștientă de faptul că este departe de conștientizarea celor ce se arată din ce în ce mai dramatic la un orizont înnegurat.

Am crezut că experiența noastră (generația 1948) a probat mai mult decât suficient cât de scump se plătesc orgoliile oarbe, dezbinarea și toate celelalte pe care nu le mai înșir. Se pare însă că lecțiile trebuie făcute de fiecare generație în parte și că trufia e la fel de viguroasă ca atunci când Lucifer a plonjat în adâncul ei.

Măcar de s-ar reține câtă putere are și cât de importantă este rugăciunea.

Domnul să călăuzească pașii și lumina Sa să-i ferească de pietrele poticnirilor ce vor să vină!

                                                                                                                                   Aspazia, Roman, 15 iulie, 2014

(Scrisoare publicată în Revista Atitudini Nr. 67)