File din Dosarul Ierosch. Daniil Sandu Tudor: „El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea Domnului şi în puşcărie”

Declarațiile de mai jos sunt ataşate volumului 6 al dosarului 113668, de la fila 416 până la fila 433 și cuprind note informative ale turnătorilor Securității infiltrați în aceeași celulă cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) în perioada anchetelor și a detenției de la Aiud:

Declaraţie, 16.06.1958

În legătură cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) declar următoarele:

Din capul locului mi-a atras atenţia că dacă vrem să discutăm amândoi, nu vom vorbi decât despre probleme bisericeşti, de morală creştină şi filosofie, natural dacă mă interesează. Altfel refuză orice discuţie şi preferă să mediteze, fiind învăţat cu aceasta din viaţa de sihăstrie pe care o duce. Are multă experienţă din obiceiurile poliţieneşti şi ştie că este frecvent cazul de a se introduce în celule tot felul de codoşi care să tragă de limbă pe cei năpăstuiţi.

Am fost de acord cu el şi până ieri m-a tot suspectat să vadă în ce ape mă scald. Mi-a mărturisit aceasta şi și-a cerut scuze pentru îndoiala cu care m-a tratat. Mi-a spus cu această ocazie că a mai fost arestat timp de doi ani, că a fost la Canal, dar a fost achitat datorită dârzeniei cu care a fost înzestrat de Dumnezeu să se apere.

A cunoscut cu această ocazie tot felul de oameni şi josnicia lor, vânzându-i pe semenii lor pentru un blid de mâncare sau mici favoruri. Nu se miră că oamenii de rând  sunt în stare să comită  asemenea fapte, când alţii cu renume au dat dovadă de slăbiciune şi s-au  vândut. Ca exemplu de oameni folosiţi ca informatori ai Securităţii în libertate mi l-a dat pe un doctor de la Târgu-Neamţ. Acesta a fost pus să servească informaţii despre el. Se afla la o mănăstire unde se ţineau  nişte cursuri. Acest doctor  a fost angajat să ţină cursuri de higienă şi alte sfaturi  medicale. După câtva timp împrietenindu-se amândoi, doctorul i-a spus ce însărcinare are şi l-a rugat să dicteze personal nota informativă ce urmează să o prezinte. I-a dat apoi sfaturi ce motive să invoce pentru a se descotorosi de această muncă.

În privinţa  arestării, spune că a venit în Bucureşti de la sihăstria lui din Rarău cu câteva zile (2-3) înainte pentru a prezenta lui Zaharia Stancu un poem al său, la indicaţiile prealabile ale acestuia, precum şi pentru diverse treburi personale. În aceeaşi seară a fost invitat la masă de Zaharia Stancu  unde au mai fost de față încă câţiva literaţi de actualitate, printre care şi Jebeleanu. Urmau să se întâlnească astă-seară pentru a citi şi discuta poemul. Imediat ce a sosit în Bucureşti l-a anunţat telefonic pe Zaharia Stancu de sosirea lui. Nu a precizat, poemul a rămas la Stancu sau l-a luat cu el.

A fost găzduit la un prieten al său, profesor universitar de fizică-chimie. Vineri noaptea s-au trezit cu Securitatea care avea mandat de arestare pentru profesorul respectiv. Aceştia dând peste el acolo şi cum nu era anunţat de gazdă la miliţie, a fost luat pentru lămurirea situaţiei ca contravenient. Pur şi simplu a căzut ca musca-n lapte, spune el.

Adus aici şi pentru a da dovadă de exces de zel, este acuzat de activitate subversivă contra R.P.R.

Se căieşte că n-a fost destul de prevăzător, căci dacă ar fi avut bănuieli că va fi arestat, n-ar mai fi venit la Bucureşti,  ci s-ar fi ascuns la vreo mănăstire retrasă, unde nu l-ar mai fi găsit nimeni.

Se gândeşte ce durere trebuie să fie în mijlocul familiei prietenului său, care are un trecut politic şi este rudă cu Titel Petrescu.

Spune că a fost ameninţat că dacă  nu vorbeşte sincer despre  activitatea  lui  subversivă şi legăturile ce le are cu diverşi legionari, se va recurge  la metode mai convingătoare decât vorba frumoasă. Nu crede însă că se va ajunge la bătaie ţinând cont de vârsta lui (61 ani), de faptul că este călugăr şi în plus că suferă de tensiune  şi hernie. Este foarte scârbit că unul din anchetatori şi-a permis să-l înjure (…).

Declaraţie, 18.06.1958

În legătură cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) declar următoarele:

Este foarte revoltat pentru că a observat, zice el, la ultima  anchetă că nu există motive temeinice care să justifice arestarea lui. I se cere să vorbească despre activitatea lui subversivă, iar când cere să i se spună în ce constă aceasta, i se răspunde că va fi demascat la timp, dar până atunci să vorbească singur despre ea. Aceasta îl face să creadă că nu există nicio probă serioasă contra lui şi că acum se încearcă a se născoci ceva. Nu va admite să se umble cu înscenări şi chiar dacă ar fi să sufere o condamnare, speră să scape cu viaţă şi ştie el cum să procedeze ca să vă tragă la răspundere pentru nedreptatea ce i s-a făcut. Se merge până acolo încât toţi cei ce merg la el să se spovedească şi să-i îndrumeze pe calea adevărului, sunt consideraţi ca făcând parte dintr-o organizaţie contrarevoluţionară al cărei cap este el.

Nu-şi poate închipui cum anchetatorul său, deşi un om tânăr, îşi permite să-l înjure şi să-l ameninţe. Îi este milă de el căci este un rătăcit care şi-a vândut sufletul şi conştiinţa. Păcat de el căci pare să fie un om inteligent. Este mulţumit totuşi că prin comportarea şi atitudinea luată, i-a impus acestuia bună cuviinţă în faţa sa. Pentru viitor şi-a stabilit o linie de conduită care să oblige pe anchetator să-i acorde respectul cuvenit  ca reprezentant al Bisericii.

În niciun caz nu va admite să fie călcat în picioare şi batjocorit. Dacă se intenţionează să fie condamnat cu orice preţ, să i se spună cu frumosul acest lucru şi este dispus să semneze orice i se cere. El îşi poate duce tot atât de bine viaţa de sihăstrie şi mărturisirea „Domnului” şi în puşcărie. Nu-l înspăimântă singurătatea. În niciun caz nu va accepta să tragă după el şi alţi oameni. Este de acord cu orice i se cere în ceea ce-l priveşte pe el personal. (…)

Părerea lui este că motivele  arestării sale s-ar putea datora şi următoarelor fapte:

El are un „ucenic” al său (cum îl numeşte fără să-i spună numele) care este plecat la Paris. Acesta a început să publice în presa franceză nişte articole în care vorbeşte şi despre el. Felul în care îl prezintă, este adevărat că ar însemna pentru el în aceste momente un oarecare pericol. În al doilea rând, fosta  lui soţie se află tot la Paris şi împreună cu profesorul Ciorănescu de la Sorbona (nu ştiu dacă nu este vorba cumva de Emil Cioran, căci el l-a numit Ciorănescu) s-au hotărât să facă o antologie a literaturii  române. (…)

Declaraţie, 3.07.1958

În  legătura  cu Teodorescu Alexandru (Sandu Tudor) declar următoarele:

Din relatările sale rezultă că la Cluj a fost ultima oară cu 1-2 săptămâni înainte de a fi arestat. Acolo voia să se întâlnească cu episcopul ortodox provenit din foştii uniţi (greco- catolici), pe care însă nu l-a găsit fiind plecat la Roman, a cărui episcopie o girează. Nu a spus pentru ce voia să-l întâlnească. Cu această ocazie a stat de vorbă cu un preot, vechi prieten  al său, nu i-a spus numele, care l-a informat că stareţul şi călugării de la mănăstirea Polovragi din Oltenia  au fost arestaţi. Motivele arestării lor se datoresc  faptului că deşi ştiau că în comuna respectivă se afla un colonel fugit după 1944, trăind deghizat la o femeie din sat, nu l-au denunţat. Mai mult încă, aceştia se fac vinovaţi  că l-au şi ajutat în toată această perioadă. El a fost divulgat în urma unei certe iscate între două femei: cea care-l adăpostea şi o alta care o concura. (…)

Afirmă că în jurul Patriarhiei s-au adunat foarte mulţi foşti politicieni eliberaţi din închisoare sau care încă nu au fost descoperiţi. Aceştia se află atât în rândul preoţilor, al personalului administrativ, al salariaţilor din întreprinderea Patriarhiei, cât şi în corală. (…)