Din minunile Sf. Nectarie de Eghina

„Iar celor ce vor crede – le-a spus Domnul ucenicilor Săi – le vor urma aceste semne: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi. Şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dăunător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma, peste cei bolnavi își vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”     (Mc.6:17-18).  

Tămăduieşte o boală incurabilă[1]

Doamna Rina Koustari din Statele Unite (803 Monrol St. Endicoth N.Y. 13760) ne istoriseşte:

În aceste clipe îi mulţumesc şi îl slăvesc pe Sfântul Nectarie, mai mult decât oricând. El a făcut în mica noastră comunitate elin-ortodoxă o minune evidentă.

Am auzit vorbindu-se despre Sfântul Nectarie încă de când aveam trei anişori. Pe atunci, mama mea mi-a adus o mică broşură, ce cuprindea viaţa sa şi ulei sfinţit de la sfintele sale moaşte.

În vara anului 1966, am vizitat împreună cu soţul meu mănăstirea sfântului din Eghina şi ne-am întors adânc impresionaţi. De atunci, credinţa noastră şi evlavia către acest sfânt a crescut tot mereu. Îl simt ca un protector al casei noastre şi de multe ori îmi apare în vis. Iată însă şi una din minunile pe care Sf. Nectarie le-a săvârşit în familia noastră:

Una din verişoarele noastre, o cheamă Eugenia Teodoropolos, a născut al doilea copil. Încă de la naştere, copilul s-a simţit foarte rău. Avea într-una diaree şi nu putea lua deloc în greutate. Practic, nu digera aproape deloc din laptele pe care îl sugea. Doctorul a încercat o anumită dietă specială, plus medicamente, dar fără niciun rezultat pozitiv.

Pe 29 decembrie 1967, l-au dus la un alt spital şi aici i s-au făcut nişte analize mai speciale. Au constatat că suferea de o boală extrem de rară. Corpul său conţinea 112º sare, în loc de 22º, cât ar fi fost normal. Boala aceasta se numea Cystic-Fi-Brosis, o boală foarte rară, unul la 10000, calificată ca incurabilă. Copilul ar fi urmat să trăiască cel mult până la 12 ani şi dacă ar fi trăit, ar fi trebuit să urmeze o dietă foarte severă, chinuitoare. Viaţa părinţilor şi a copilului ar fi fost tragică.

În aceeaşi zi, mi-a dat verişoara noastră telefon, plângând şi rugându-mă să mă duc la spital şi să-i duc un pic de ulei de la Sfântul Nectarie, doar, doar i-ar fi ajutat Dumnezeu să-şi mai revină. Mi-a spus şi diagnosticul îngrozitor pe care medicii tocmai  i-l comunicaseră.

Am alergat îndată la spital. Copilul nu era deloc bine. Vânăt, slab, neliniştit, plângea într-una de ţi se rupea inima văzându-l. L-am uns îndată pe tot trupuşorul lui plăpând cu uleiul sfinţit şi i-am propus verişoarei mele să îl chemăm şi pe părintele Constantin Kombitsin, parohul enoriei noastre, pentru a-i citi micuţului Acatistul şi Paraclisul Sfântului Nectarie. Cu un licăr de speranţă în ochi, a acceptat.

Câteva minute mai târziu a sosit părintele Constantin, aducând cu sine şi icoana Sfântului Nectarie, pe care a agăţat-o deasupra pătuţului copilaşului. Tot timpul cât s-au citit rugăciunile, copilaşul nu a plâns deloc. Stătea atent, parcă ar fi înţeles cuvintele rostite de preot. Mama sa se ruga şi ea fierbinte, cu lacrimi. Eu la fel.

În noaptea aceea, copilul a dormit mai bine, iar crampele se împuţinaseră. Vreme de patru-cinci zile situaţia s-a îmbunătăţit din ce în ce mai mult. Doctorul i-a făcut un nou test pentru descoperirea bolii respective şi ne-a spus: «Nu ştiu ce să mai zic. Testul a ieşit de data aceasta negativ. Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Boala pare să fi dispărut efectiv misterios». Le-a recomandat părinţilor să-l ducă pe copil şi într-un alt stat american, la un spital specializat în astfel de boli, spre a fi consultat şi acolo. L-au dus într-adevăr, pe data de 17 ianuarie, dar şi acolo analizele au ieşit foarte bune. Ştiinţa medicală nu putea să mai dea nici o explicaţie. Era cu siguranţă o minune.

Între timp, părintele Constantin a scris maicii stareţe de la mănăstirea sfântului din Eghina, să ne trimită orice fel de obiect care aparţinuse sfântului, spre a-l păstra cu evlavie în casa lor, spre protejarea familiei lor. Peste o săptămână au primit şi acest dar.

Pe copil l-au botezat în ziua de 6 februarie, de Bobotează, şi i-au pus numele Teofan. Când a venit momentul de a fi împărtăşit, copilul, singur, cu mare nerăbdare, a deschis guriţa şi s-a întins să primească Sfintele Taine.

Acum are şase luni, se joacă, mănâncă şi creşte ca orice copil sănătos. Lăudăm neîncetat pe Dumnezeu, care prin mijlocirea Sf. Nectarie, a dăruit această bucurie părinţilor săi. 

Sfântul Nectarie îl vindecă pe monahul Mihail de mai multe boli[2]

Mă numesc Mihail şi sunt monah, vieţuitor în Mănăstirea Sfântul Filip din localitatea Adamclisi, judeţul Constanţa, şi sunt în vârstă de douăzeci şi patru de ani. Cu smerenie şi cu drag am să vă scriu câteva rânduri despre minunea care s-a petrecut cu mine la Sf. Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti.

M-am îmbolnăvit de o boală cam grea. De fapt, de mai multe: hepatită activă de însoţire, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, stomacul era întors pe dos, aveam reflux gastroesofagian, fierea era plină de mâl şi piatră, sufeream de colon iritabil, aveam o infecţie puternică în gât de doi ani. Toate aceste boli m-au răpus şi nu mai puteam să mănânc, nici să muncesc, îmi afectaseră chiar şi pravila de rugăciune pe care o am, că nu mai puteam să stau pe picioare. Asta era suferinţa mea de doi ani.

N-am putut să mă lupt cu boala, însă într-o zi de vineri, când am ieşit cu vacile la păscut, la şapte dimineaţa, n-am mai rezistat de dureri şi am plecat la cameră să mă întind în pat, ca aşa să îmi treacă durerile, dar nu au mai trecut. M-am chinuit aşa până duminică dimineaţa. La ora douăsprezece, la amiază, am hotărât să plec la spital, când am văzut că mi se umflase tot corpul şi nu mai puteam vorbi de durere. Am mers la biserică, la Părintele Stareţ Dorotei, şi i-am spus ce se întâmplă şi el mi-a dat binecuvântarea să plec la spital la Constanţa. Mi s-au făcut analize şi mi s-a pus diagnosticul de hepatită. Am fost transferat la boli infecţioase pe 22 iulie 2010. Am stat până pe 3 august la boli infecţioase, unde mi s-au făcut continuu analize, că nu ştiau ce boală am. După analize au rezultat şase diagnostice diferite, şi, când am auzit, m-am rugat la Sfântul Nectarie şi la Maica Domnului ca să scap. După rugăciune m-am întins în pat. Deodată am văzut deasupra mea pe Sf. Nectarie, cum stătea în icoană. Am rămas surprins. Nu am luat în seamă, crezând că este vrăjmaşul care vrea să mă păcălească, şi mi-am văzut de treabă.

Pe 7 august m-am mutat la spitalul CFR Constanţa, doctorii spunându-mi că nu au ce face cu mine. Acolo mi-au zis că nu sunt de competenţa lor şi m-au trimis la Bucureşti, la Fundeni. Am ajuns pe 11 august, într-o miercuri dimineaţa. Îmi era foarte rău. Am aşteptat împreună cu stareţul şi o creştină, care era din Bucureşti. A venit doctoriţa şi m-a preluat pentru analize. Au ieşit aceleaşi rezultate, foarte rele, acelaşi diagnostic. M-au programat pentru operaţie de fiere şi stomac pentru joi dimineaţa, la ora nouă.

Pe 11 august m-am dus să mă internez. La internare mi-a zis să intru în salonul numărul 220 ca să mă pregătească pentru joi. M-am dus, dar nu mai erau locuri. Atunci doctoriţa mi-a zis să merg acasă şi să vin joi dimineaţa din nou. Şi am plecat. Pe drum mi-am adus aminte de Sf. Nectarie, care mă vizitase miercuri, prin icoană. I-am spus creştinei care se ocupa de mine să mă ducă la Sfântul Nectarie, la Mănăstirea Radu Vodă, să mă rog la moaştele sfântului. Când am ajuns, m-am rugat şi lângă mine am simţit prezenţa Sfântului Nectarie. Îmi spunea prin gând că m-am făcut bine şi că nu o să mă opereze şi o să plec acasă.

I-am spus creştinei care se ocupa de mine ce mi s-a întâmplat şi am plecat acasă, simţindu-mă foarte rău. Când am ajuns acasă, am adormit, urmând ca de dimineaţă să plec la doctor pentru operaţie. M-a sunat creştina să mă trezesc. M-am trezit de dimineaţă şi pe drum, cum mergeam, am realizat că minunea se întâmplase. Nu mă mai durea nimic şi puteam să merg şi mi-a dispărut şi ameţeala şi puroiul din gât, pe care îl scoteam în fiecare dimineaţă, şi i-am spus femeii care se ocupa de mine că mă simt foarte bine şi că nu mai am nimic.

Am ajuns la spital la Fundeni. M-a văzut doctoriţa şi mi-a zis să mă duc la analize, să mă pregătească de operaţie. La ora 10:30 era programată operaţia. Când mi-a recoltat sânge mi-au ieşit deodată analizele bune. Nu mai aveam nicio boală, eram sănătos deplin. Doctoriţa o ţinea pe-a ei, că este o eroare de calculator şi mi-a repetat iar analizele. La fel, au ieşit bine. Şi m-a întrebat foarte mirată, şi totodată speriată, ce am făcut de mi-au ieşit analizele bine. Eu i-am spus că m-am rugat la Sf. Nectarie şi că el m-a făcut bine. Ea m-a întrebat cine este Sf. Nectarie. I-am spus că e Sf. Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă, din Bucureşti, mare făcător de minuni. Mi-a zis că nu mai este nevoie de intervenţia chirurgicală, că m-am făcut bine şi că o să plec acasă. Ne-am bucurat enorm şi eu şi persoana care mă însoţea la drum.

Am mers amândoi şi am dat slavă Sf. Nectarie că m-a vindecat şi că pot să mă rog din nou, să muncesc şi să am grijă să îmi fac ascultarea la mănăstire. Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin. 

Vindecă un copil de cancer[3]

Iată povestea: În postul Paştelui anului 2007, într-o vineri, am aflat de boala copilului meu, o boală necruţătoare, care la ora actuală bântuie lumea, secerând fără milă bătrâni şi copii, anume – cancer Hodkin gr. III. Doctorii i-au dat trei săptămâni de viaţă după ce i-au făcut biopsia, dar iată că Bunul Dumnezeu nu a vrut acest lucru şi a hotărât altfel, întărindu-mă, înainte de toate, pe mine. În momentul când am auzit diagnosticul, în loc să mă prăbuşesc în disperare, am spus: „Este o încercare de la Bunul Dumnezeu”.

Apoi am luat drumul bisericii cu copilul de mână, ca să particip la taina Sfântului Maslu. Aşa am făcut. Primul Maslu la care am participat împreună a fost la biserica Sfântul Antonie cel Mare, mare făcător de minuni, unde slujba se ţine marţea. Următorul pas, înainte de a începe tratamentul cu citostatice, a fost să mergem la un mare şi dumnezeiesc duhovnic al nostru, al românilor, care încă mai este printre noi şi pentru care trebuie să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu, anume părintele Justin Pârvu, de la Sfânta Mănăstire Petru Vodă.

Când am ajuns acolo, pentru a putea lua o binecuvântare de la dânsul, l-am întrebat: „Credeţi că băiatul meu se va vindeca?”. Iar dânsul a răspuns: „Numai o minune dumnezeiască îl mai poate vindeca”. Acest cuvânt spus de dânsul mi-a dat cea mai mare speranţă şi am crezut din acea clipă în minuni. Băiatul a început tratamentul, iar eu nu am încetat a mă ruga, a merge la sfinte mănăstiri, a trimite acatiste. În cele din urmă, s-a întâmplat şi minunea de care mi-a spus părintele Justin Pârvu, şi anume: am ajuns cu totul întâmplător şi fără nici un ban la Eghina, în Grecia, la Sf. Nectarie, chiar de ziua lui, datorită unei prietene care ştia de boala fiului meu. L-am rugat pe Sfântul Nectarie, cu lacrimi fierbinţi, să mă ierte dacă am greşit, dar să-l vindece pe fiul meu. Iar rugăciunea mi-a fost ascultată.

Acum, după 18 luni, când fiul meu a făcut o nouă analiză pe un computer tomograf, boala nu mai există! Şi oare nu este aceasta o minune? Ba este, şi din cauza asta doresc să spun lumii întregi: „Rugaţi-vă, oameni buni, rugaţi-vă şi iarăşi rugaţi‑vă sfinţilor, ei vă aud şi vă îndeplinesc cererile”. Drept dovadă, fiul meu este vindecat prin puterea sfinţilor lui Dumnezeu şi a sfinţilor pe care încă îi mai avem printre noi. Doamne, slavă Ţie şi tuturor sfinţilor Tăi din cer şi de pe pământ!

(Elena E. – Azuga, judeţul Prahova)

[1] Extras din „Sfântul Nectarie Taumaturgul”, Diac. Dr. Morlova Nicuşor, Editura Egumeniţa, p. 135.

[2] Preluat din Sfântul Nectarie – Minuni în România, Ediţie îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Egumeniţa.

[3] Ibidem.

(Material preluat din Revista Atitudini Nr. 16)