Pr. Gheorghe Calciu: Rugați-vă, rugați-vă adânc cinci minute!

Închizi ochii și îndrepți privirea interioară spre inimă. Inima nu este chiar aici unde bate, ci undeva deasupra. Aici e locul inimii spirituale. Când faci această legătură, atunci mintea urmează sfatul duhovnicesc al inimii și toată ființa ta se va schimba. Și atunci într-adevăr, puterea rugăciunii poate muta munții. Nu o să ajungem la noi la asta, dar măcar cât de cât, organizați-vă rugăciunea în așa fel încât să vă rugați cu mintea și cu inima. Când te rogi și mintea coboară în inimă, ai să simți o căldură. Dacă această căldură vine de jos în sus, este de la diavol. Dacă această căldură vine de sus în jos sau se localizează la nivelul inimii fără a trece prin partea inferioară a corpului, atunci este Duhul lui Dumnezeu care sălășluiește în tine. S-ar putea să ajungeți la aceasta după multă vreme. Nu fac o prezentare pe larg a Rugăciunii lui Iisus, ci numai așa pe scurt în câteva cuvinte. Rugați-vă, rugați-vă adânc cinci minute! În cinci minute, prin mintea ta să nu străbată niciun gând decât numai gândul la Dumnezeu, să simți cum fâlfâie în jurul capului tău prezența Duhului Sfânt. Și apoi o să simți cum Duhul Sfânt te vizitează rar, apoi mai des, apoi mai des, până când va rămâne mult timp în inima ta.

Am văzut un om care făcea rugăciunea inimii. Era părintele Benedict Ghiuș. Era bătrân, slujea foarte rar din cauza bătrâneții, stătea la mănăstirea Cernica și când îl vedeai umblând pe aleile Cernicăi sau în biserică era ca un sfânt, parcă nu atingea pământul. Deși nu zâmbea, avea o față luminoasă și zâmbitoare. Am avut o revelație cu el când m-am dus la Cernica și am slujit acolo și el nu slujea. Stătea într-un colț, pe un scaun din altar, în penumbră. Și cu cât avansa în rugăciune, pe atât colțul părintelui se lumina. Te uitai la dânsul și nu vedeai aureolă, dar vedeai că toată zona aceea, a colțului unde stătea el, era mai luminoasă decât restul altarului. Altarul era cu lumânări, nu cu becuri. Și atunci am înțeles ce înseamnă practica rugăciunii inimii. Părintele ajunsese la forme atât de înalte încât prin rugăciunea pe care o spunea inima lui tot timpul crea această lumină din jurul lui.

Atunci când faci rugăciunea inimii și ai ajuns la rugăciunea desăvârșită, poți să predici, poți să vorbești cu cineva, poți să vinzi lumânări, poți să faci alte lucruri, să sapi în grădină sau să plivești florile, iar inima ta și mintea cântă tot timpul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pe mine, păcătosul”. Tot timpul, fără întrerupere și fără despărțire de Dumnezeu, ca și cum mintea s-ar secționa în două: una care lucrează ceea ce face omul și una care ține legătura cu Dumnezeu fără întrerupere. Nu ne va trebui nouă să ajungem acolo, dar Dumnezeu este mare. Duhul lui Dumnezeu face toate.

(Transcris după video: https://www.youtube.com/watch?v=-UTy_q1lOYE&feature=emb_logo&fbclid=IwAR3f4FKYnQAmWCvgmmnUXuTnT-yQGlC2VbpCtyvGEuGKgf9HCPFIotL9B4Q )