Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creştinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.
Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul. Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.
(Fragment preluat din Învățăturile și minunile Părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu)
Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.
POMELNICE ȘI DONAȚII
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.