PĂRINTELE JUSTIN: SĂ NE APROPIEM ȘI NOI CÂTE PUȚIN DE DURERILE ȘI SUFERINȚELE CELOR DIN ÎNCHISORI!

Atunci ar trebui să facem acolo un trisaghion.

Pr. J: Aici în trei cu mâinile la spate, privirea în pământ, uite un tunel acolo, unul dincoace și aici se făceau cercuri. Acum ce se întâmplă? De sus se lucra prin semne, alfabetul morse, acesta făcea semne și celălalt înregistra… Mergea ca la calculator, așa-ți mergeau degetele. Și caraliul stătea acolo cum vă spun și nu se auzea, sigur că și el mai moțăia acolo și acesta dincolo răspundea, dădea informații: „Vezi, la etajul 2, e cutare și cutare, e bolnav și cere să dai nu știu ce, spune acolo”; altul: „Vezi că la etajul 4 este o carte în fascicule și merge din celulă în celulă. Interesați-vă, la camera 12!”. Și acolo se interesa la camera 12 și într-adevăr în două zile o aveai în celulă.

Facem trisaghionul la Neagra în celulă.

Da, da, acolo! Uite, aici sunt numele lor, ale deținuților

Aici era Zarca?

Zarca era închisoarea de la Aiud, Zarca Maria Tereza, pușcăria veche și Aiudul nou unde am stat acolo vreo 24 de luni, făcută de ministrul Duca.

 Au fost și  împușcați aici?

Păi, nu numaidecât să te împuște, când te băga aici, mureai fără să te împuște. Intrai pe cimentul acesta rece, câte unul. Unul care dădea o pedeapsă mai ușoară, altul mai grea, depinde cum erai în cont la dosar.

După săvârșirea parastasului

Iată, părinților, că a rânduit Dumnezeu să ne bucurăm împreună cu sfinții mucenici, cu cei ce au suferit, cu cei ce au pătimit în închisoarea aceasta. Ei sunt o mărturie, un îndemn pentru noi să ne luăm viața cât mai aspră și cât mai incomodă, ca să ne putem apropia de durerile și de suferințele lor. Noi, îi pomenim așa, în fuga mașinii, în fuga grabei noastre, fie la altar, fie într-o închisoare unde mai mergem din când în când, dar ei se roagă pentru noi; avem acești sfinți rugători ce poate numai cu rugăciunile lor ne mai întâlnim noi, astăzi. Mare lucru au făcut înaintașii noștri, domnitorii noștri de au adus sfinți de unde au socotit ei și unde au găsit. Au fost cumpărați cu bani grei, cu aur, dar de ce au umblat după ei? Pentru că aceștia sunt bărbații vrednici care salvează prin rugăciunea lor neamul nostru, adică ne-au salvat și ne salvează. Acum, la ora aceasta, datorită acestor vremuri de ucidere a comunismului asupra creștinismului am avut un prilej fericit ca să înmulțească tot mai mult numărul martirilor și al eroilor noștri. Și cu aceștia și noi trăim mai departe și ne ducem ca să ne găsim cu ei acolo și să ne bucurăm împreună cu dânșii, pregătiți așa, cât se poate, pentru Înviere, să ne bucurăm în veșnicie și pentru neamul nostru. Că neamul nostru ce înseamnă? Cei din trecut, cei din prezent și cei care vor veni. Acesta este neamul nostru. De aceea, niciodată trupul acesta mistic al lui Hristos, niciodată nu scade, ci mereu crește în Împărăția lui Dumnezeu, datorită acestor tineri și altor sfinți cunoscuți și necunoscuți, care s-au jertfit. Noi stăm aici numai câteva minute și ne ia frigul și hai să mergem! Dar aici câți și-au găsit moartea, zile întregi până s-au topit ca lumânarea aceasta? S-au stins neșezând niciun moment, iar aceștia care au intrat aici au fost niște oameni foarte inteligenți. Măi, nu au scos nici un cuvânt, nimic, la anchete. Te prindea la geam că te uiți să vezi și tu lumina soarelui, o rază cât de mică, ei bine, și asta costa! Și te aruncau aici, la camera aceasta, unde stăteai 3-4 zile cu o cană de apă sărată puțin și cu 100 de gr. de pâine, pe care ți-o dădea dacă-și amintea caraliul. Cam așa a fost viața aceasta de celulă, precum viața ascetică a vechilor noștri călugări, a marilor nevoitori. Trăiau viața aceasta aspră și se martirizau și se topeau, zi cu zi, de bunăvoie. De aceea, trebuie să fim foarte atenți, vremurile sunt grele, cât trăim să căutăm să ne conformăm cât se poate de a atinge cât de puțin această chemare a lor, de a se jertfi pentru Dumnezeu și neamul nostru și s-au topit în închisorile acestea câte 10, 15, 20 de ani și poate și 25 de ani, condamnați pe vremea lui Antonescu și au murit prin ’60, prin ’65 în închisori, cum a fost și sfântul acesta al închisorilor, redați de scriitorii noștri. Dumnezeu să ne îndrepte și să ne binecuvinteze și pe noi, să ne primească osteneala.

Și rezistai pentru că era minunea lui Dumnezeu, măi! Erai acoperit ca pruncul în brațele mamei…

(Vizitând închisoarea Sighet, în anul 2009; Fragment publicat în Revista Atitudini Nr. 63)