Părintele Justin Pârvu: Prezența Românului în Occident

Prezența Românului în Occident

Domnule, călugărul ca şi creştinul, nu este nici o deosebire între călugăr şi creştin, are aceeași rânduială, aceeași viaţă, acelaşi canon ca şi monahul, că în fond ce e monahul? Monahul e un creştin mai bun. Dar încolo regulile care se aplică monahului în mănăstire, e obligat şi el să trăiască în chilia lui, în casa lui acolo; de aceea e mare greşeală când dvs. nu faceţi o nevoinţă, aşa puţin: Să mâncaţi pe la 3-4 vinerea, să mâncaţi pe la ora 12, să ţineţi într-un post curăţenie, o stare de trezvie toată viaţa. Păi cum se duce creştinul nostru  la biserică, duminică, măi, în spurcăciunea lui de sâmbătă? N-are voie să se ducă așa, pentru că aici, în Biserică, este Logosul cel netrupesc pe pământ. Când ai intrat, acolo sunt îngerii, arhanghelii, sfinţii, Maica Domnului cu toate puterile cereşti, de aceea în biserică nu intră nimic necurat, după cum la judecata viitoare nu va intra nimeni, în împărăţia lui Dumnezeu, necurat. Deci viaţa creştină este o adevărată şcoală de formare a neamului. Viaţa noastră creştină este lăsată prea liberă, prea de capul ei, prea democratică să-i spunem. Pentru că libertatea aceasta îl duce pe om în întuneric, îl duce la necunoştinţă, îl duce la pierderea sufletească.

Mereu creştinul nostru nu trebuie să facă nimic fără blagoslovenie. Mă duc în cutare loc! Măi, dar ştie preotul satului unde te duci mă? Păi, nu ştie. Măi, dar la şedinţa aceea sunt iehovişti, sunt baptişti… Păi preotul trebuie să fie la curent cu toate acestea și sățși păzească turma. Să aibă „agenţi” şi în nordul satului, în sudul satului, în răsărit şi apus, să ştie când vine un sectant acolo, ce lucrează, el n-o venit de pomană să stea acolo, că după 4-5 luni îi vezi casa de rugăciune în centrul satului şi te minunezi cum ţi-i pescuieşte aşa. Acesta vine şi-ţi lasă maşina acolo în ogradă, cu chei, numai să mergi după el, la casa lui de rugăciune. Acum se duc de la noi în America. Se duc creştinii noştri, la bogăţia americană. Măi băieţi, acum bogăţia americană nu e nicio bogăţie măi, nici casele lor nu sunt trainice să-i pui temelia, piatră pe piatră, să-i pui acolo fier beton, nimic. Îşi ia casa, o pune în spate şi o mută la câţiva kilometri. Dacă am avea şi noi o conducere românească, apoi am trăi şi noi ca Moş Ion Creangă, ca Moş Ion Roată. Suntem aşa ca nişte oameni lepădaţi, ca nişte ţigani. Pentru că noi nu ştim ce reprezentăm. Nici n-au interesul această mafie masonică să prezinte poporul ortodox în Occident. Nu, nici să n-audă de români! Strică ordinea ateistă din Occident. Oriunde se duc, săracii români, duc acolo obiceiurile bune: postul, rugăciune, milostenie, smerenie. Că întreabă englezii: ce-i cu serbările astea ale voastre? Toată ziua pui sărbătoare, duminici, ce înseamnă asta? La urmă se conving şi ei de însemnătatea şi misiunea ortodoxă. E de la Dumnezeu să ştiţi că s-au dus, s-au împrăştiat în lumea întreagă. Pentru că ei au dus vestea cea bună a Ortodoxiei în America… E de la Dumnezeu această împrăştiere[1].

[1] Transcris de maicile de la mănăstirea Paltin Petru Vodă, din convorbirile Părintelui Justin cu credincioșii.

(continuare în Revista Atitudini, Nr. 60)