Iubite femei, iubite mame, iubite soţii, voi purtaţi în sufletul vostru sfeşnicul vieţii. Părintele Ioan Sabău despre femeie: Femeia iubeşte din alcătuirea fiinţei ei

Femeia este cea care a ajuns să propovăduiască pentru prima dată în lume cea mai mare minune şi cel mai dumnezeiesc adevăr: că Hristos a înviat. Cum a ajuns ca tocmai femeia care fusese atât de dispreţuită şi neluată în seamă să ajungă a fi prima propovăduitoare a unui adevăr care a adus apariţia creştinismului? În Vechiul Testament citim astfel despre femeie la Isus Sirah: „Nicio rană nu-i ca rana inimii şi nicio răutate ca răutatea femeii – că mai bine este a locui cu un leu sau cu un balaur în pustie decât a locui cu femeia cea rea”(Sirah 25: 15-18). Mântuitorul Iisus Hristos vine şi descoperă în femeie şi alte calităţi decât cele fizice – pe cele sufleteşti, astfel încât femeia aduce cele mai mari foloase în cucerirea bunurilor spirituale. Domnul a descoperit în femeie puterea de a iubi, şi nu ne referim aici la iubirea senzuală, căci aceasta se consumă, se epuizează, se topeşte ca ceara la faţa focului, ci ne gândim la iubirea ei creatoare care dă viaţă ca soarele, iubirea imaterială care sporeşte şi se primeneşte permanent, ca izvorul de sub stâncă. Această iubire cuceritoare este specifică numai femeii; bărbatul poate iubi din patimă, din interes, din raţiune, din calcul, din instinct, iubiri care se veştejesc. Femeia iubeşte din alcătuirea fiinţei ei. Nu în zadar prima femeie a fost botezată Eva, şi desigur ştiţi că Eva înseamnă viaţă. Iubirea femeii este deci izvor de viaţă.

Şi atunci era normal şi firesc ca femeia, izvorul vieţii, să fie cea dintâi care află şi propovăduieşte că Hristos a înviat. Ea, viaţa, propovăduieşte omorârea boldului morţii şi înnoirea vieţii.

Iubite femei, iubite mame, iubite soţii, voi purtaţi în sufletul vostru sfeşnicul vieţii. Dacă acest sfeşnic îl ţineţi aprins, voi, prin prezenţa voastră, prin rostul vostru, prin calităţile voastre, prin firea voastră, răspândiţi mereu bucuria vieţii. Când Dumnezeu l-a făcut pe Adam şi l-a văzut aşa amărât şi singur, a zis că nu e bine să fie omul singur şi i-a făcut lui femeie ajutor – aceasta pentru a-i ridica de pe inimă amărăciunea singurătăţii şi să-i aducă bucurie. Această bucurie o puteţi răspândi numai prin calităţile voastre sufleteşti; dacă veţi cultiva numai pe cele ale trupului să ştiţi că semănaţi venin, pentru că femeia frumoasă şi fără minte este ca inelul de aur în nasul porcului, după spusa înţeleptului Solomon. Podoaba voastră să fie omul cel tainic al inimii, al duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (1 Petr. 3:3). Înfioraţi de rostul vostru sfânt, şi noi, bărbaţii, ne vom duce altfel traiul în vecinătatea voastră.

Femeile au înfruntat văzduhul întunecat al nopţii şi au strigat la poarta apostolilor închisă de frică: Veniţi să vedeţi mormântul! Hristos a înviat! Şi au răspândit cu iuţeală de fulger vestea ce mare – Bucuria vieţii.

Iubite femei, bateţi şi la porţile cele închise şi presăraţi nădejdea în sufletele disperate şi lipsite de vlagă spirituală.

Treceţi şi pragurile caselor pustii şi îndepărtate de Dumnezeu şi aduceţi bucuria vieţii creştine.

Sunteţi viaţă, peste tot să duceţi viaţă!

Notă: Părintele Ioan Sabău este unul din supraviețuitorii gulagului comunist, care a petrecut 13 ani în temnițele comuniste, pentru vina de a nu pactiza cu regimul comunist ateu. Dintr-o mică parohie din Deva, cuvintele sale au însuflețit România, prin predicile pline de duh și cuvânt esențial. Acest text este cules din manuscrisele sale, ce au ajuns și la mănăstirea Paltin Petru Vodă, prin bunăvoința rudelor acestuia.