PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: NEAMUL NOSTRU DĂINUIEȘTE NUMAI PRIN SMERENIE, RĂBDARE ȘI RUGĂCIUNE

Linia neamului este să te rogi mult, să postești și să te rogi. Ceea ce ne mai salvează pe noi la ora actuală este să ne rugăm ca satana să nu ne stăpânească pentru că este foarte iscusit. El lucrează de 7000 de ani, iar noi, acum, suntem începători. Are atâta experiență, una nemaipomenită! Dar și noi avem armele ca să învingem. Ce-i spune satana Sfântului Pahomie? „Păi și noi postim, și noi priveghem”. „Da, dar voi nu vă smeriți. De aceea nu mai intrați în Împărăția lui Dumnezeu și sunteți în osânda veșnică”. Și neamul nostru dacă dăinuiește, dăinuiește numai prin smerenie, răbdare și rugăciune.

Și acum este timpul de rugăciune pentru că altă faptă creștinească nu mai ai. Pentru că sunt vremurile de așa natură că nici să mergi în excursia cutare, nici să faci milostenie, nici să faci pravilă (nu e de ajuns). Măi, nu mă pot ruga? Dar fac altceva. Nu pot face a doua, o fac pe a treia. Nu o fac pe a treia, o fac pe a patra și tot timpul trebuie să fac ceva. Nu fac un Paraclis, fac un Doamne Iisuse. Nu fac Doamne Iisuse, fac o catismă. Și tot timpul trebuie să fac ceva, ca să nu mă osândesc pentru că e vorba de Judecata lui Dumnezeu. Și e foarte greu când ajungi acolo. Tremuri pentru că acolo este locul unde se desface cerul de pământ, acolo este starea de scrâșnire a dinților. Apăi, când te gândești la starea asta, te poți cutremura de aicea… Scrâșnirea aceasta, să o potolești de aici! Să te vaieți de aici mereu că n-ajungi la Liturghie, că n-ajungi la spovedanie, că n-ajungi la împărtășanie, că nu ajungi în locurile unde este salvarea noastră. Nu cere Dumnezeu niște lucruri extraordinare, să cari Ceahlăul și să-l duci în Bistrița! Nu! Ați văzut piatra aia de la Poiana Teiului, la viaduct? Nu ne pune Domnul să ridicăm piatra și să o ducem să înecăm Poiana. Că legenda așa e: că diavolul a luat-o de pe Ceahlău și când a ajuns să o pună de-a curmeziș, să dea Bistrița peste sat, a cântat cocoșul și acolo a scăpat-o și așa e până acum. Dar nu ne cere Dumnezeu nouă asta! Ne cere să fim mereu într-o atenție mărită, să nu dormim, să nu amorțim. Fericită sluga care va priveghea și pe care nu o va afla lenevindu-se.

Aia e baza și judecata noastră: lenevia. Românului îi e caracteristică lenevia. El e și evlavios, dar se și lenevește. Așa că voi să fiți modele peste tot, ca să arătați că sunteți creștini. Să se spună despre voi: „Da, ăștia merg în Basarabia, o cuceresc. Au și nordul Bucovinei, apără și Ardealul, se pun luntre și punte peste tot să apere locașul acesta sfânt al României”. Pământul acesta al nostru e metru pătrat și osciorul de martir. Ați fost pe la Aiud? Ia să vedeți ce mireasmă au sfinții de la Aiud! Ce-ți mai trebuie canonizare? Câți sfinți și câți martiri nu avem necunoscuți? Sunt mai mulți decât cei cunoscuți. Eu am văzut o minune făcută de Sf. Ilie Lăcătușu. Era un părinte călugăr de la mănăstirea Ciolanu foarte pornit pe părintele Ilie Lăcătușu, că „nu se poate, nu se poate așa ca preot să fie expus”. „Ei, și acum ce vrei?”. „Să-l pună în pământ înapoi! Am să-i spun eu Preafericitului să-l îngropăm”. „Măi, nu te lua, măi, cu sfinții că nu se știe cum e la Dumnezeu!”. Și ne-am despărțit. Și am aflat apoi că părintele acesta s-a îmbolnăvit, s-a îmbolnăvit așa de rău că în șase luni a intrat în pământ. De aceea, zic că toți cei care s-au opus sau se opun mărturisirii adevărurilor acestora ortodoxe, nu au viață. Tot așa ne-am tot învârtit și ne-am tocmit și cu Sf. Ioan Iacob. Ca ocrotire a neamului nostru, putem spune că avem sfinți, avem sfinți foarte mari: Cuvioasa Parascheva, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Sf. Dimitrie Basarabov care sunt rugători înaintea lui Dumnezeu pentru neamul nostru.

Ce ne trebuie nouă acum? Să ne izbăvim de cel viclean că nu e ușor să poți să te strecori printre cursele celui viclean. Trebuie multă prudență. Să stai liniștit acolo să lucrezi, să nu te afișezi dacă vrei să nu fii prins. Nu spune Mântuitorul: „Să nu știe stânga ce face dreapta?”. Nu vedeți că în politică astăzi totul e o minciună? Propaganda politică este propaganda minciunii. Nu are nicio legătură cu poporul pentru că ăștia sunt comandați de mafia din spate ca să dezmembreze unitatea noastră. Ce înseamnă partid politic? Partid politic în plus înseamnă o spargere a unității noastre. Pentru că la noi nu există o unitate și o conștiință politică, o educație cetățenească care să pătrundă în conștiință. Politica înseamnă arta de a conduce și în politică, așa este rânduit de Dumnezeu, ca să intre numai oamenii cei mai deștepți. Acum s-au inversat rolurile. Nu se mai poate face mare lucru. Doar să poți să-ți probezi crezul în familie, să naști copii sănătoși, ortodocși care să-și iubească patria, neamul și Biserica. Familia e cărămida. Ai o familie sănătoasă? Ai un neam sănătos. Viitorul țării este exact cum suntem noi la ora actuală.

Istoria, începând cu sec. XIX, XX a fost foarte descompusă, iar omul foarte obosit și pus să nu mai gândească. Noi am rezistat datorită forței noastre creștine. Românul nostru a stat în ascultare. A ascultat, s-a supus vitregiilor istoriei. Am primit astăzi o scrisoare. Foarte interesant ce spune acolo un creștin: „M-am gândit să fac rugăciune de ziua Nașterii Domnului și de Anul Nou pentru toți cei morți în închisori, pentru cei morți în torturi la Pitești, la Gherla, la Aiud. Și mă voi mai ruga și pentru cei care au căzut în temniță din cauza torturii pentru că și ei au avut păcate și mari și mici. Și Dumnezeu știe poate se folosesc și ei de rugăciunile noastre”. Vedeți pătrunderea aceasta a creștinului în viața asta de suferință, a necazurilor? Să ne rugăm pentru toți acei care s-au opus la cea mai puternică fiară! Tineretul din 1920, 1930, ’40 a avut o luptă puternică, direct cu diavolul. Tineretul nostru și-a luat, în sfârșit, viața în piept și a atacat inamicul direct. Și a umplut pușcăriile din România. De aici au ieșit un Valeriu Gafencu, un Radu Gyr, Nichifor Crainic și alții. Oameni bărbați care au fost damnați și au trecut prin zarcă. Și într-adevăr așa spuneau ei că Aiudul este „Siberia românilor”, iar despre Canal ziceau că „aici este mormântul burgheziei românești”. Și e păcat înaintea lui Dumnezeu că nu ne-am folosit de miile de morți și de toată suferința care a fost în aceste locuri. Prin Delta Dunării, unde s-au făcut niște diguri enorme, să nu vadă rușii la noi și nici noi la dânșii, lucrai la o pantă cu roaba, cădeai de pe puntea aceea când ți se rupea scândura și acolo rămâneai. Veneau alții și caraliii strigau: „Banditule, acoperă hoitul acela!”. Eh și ce se întâmplă acolo cu pământul acesta? Nimic. La ora asta totul e ruină, bălării și nici broaștele nu mai cântă. Nimic nu s-a ales. Am trecut acum trei ani cu bacul și am văzut de la distanță Periprava. În trecut era un orășel acolo cu mii de deținuți. Stăteam în barăci într-o șerpărie, cu șarpele sub capul nostru acolo unde dormeam. Erau șerpi din aceștia de apă și nu mușcau. Stăteau la căldură cu noi. Acum totul s-a ruinat. A rămas pe mâna civililor și au descompus tot. Sau la Jilava aveau acolo la subsol niște camere speciale unde erai dat la șobolani să te roadă. Când ajungeai să nu te mai poți mișca, erai dus acolo și șobolanii tăbărau pe tine. Dar până ce murea, ce chin era pe bietul om! Să nu mai dormi nopți și zile ca să te aperi de șobolani. Și noi nu putem vedea un șoarece…

De aici a răsărit creștinismul nostru cu tradițiile lui frumoase. Creștinismul nostru dacă mai trăiește, dacă mai avem colinzile acestea frumoase, care sunt în conglăsuire cu cei morți, este pentru jertfa lor. Românul dintotdeauna a fost și în lipsă, și în îndestulare. El a spus mereu: „Doamne ajută! Mulțumesc și de mult și de puțin”. El a mulțumit că are o viață liniștită și pace sufletească. Românul e și poet, mare poet. Și cam toți bunii români au și cântat. În toate timpurile au fost români care au împărtășit toate durerile neamului nostru. Îmi amintesc că eram pe la începutul războiului și că în luptele care se dădeau la trecerea Nistrului, veneau trenurile cu răniți, cu morți și intrau în țară. Îmi amintesc de băieții ăia, săracii, care erau cu un picior rănit, cu mâini rănite și care ziceau: „Vreau să-mi refac viața, să intru din nou în luptă cu dușmanul țării și al Bisericii”.

Ați văzut la București, la Muzeu, camera voievodului? Intra acolo când voia să fie singur, intra în acea pace și detașare de lume. Ce însemna asta? Pe el nu-l mai mulțumea nimic, nu-l mai interesa nimic. El se apropia de veșnicie. La fel și monahul. Este pus în această stare de pace pe care nu o are aici, dar o are dincolo. Nu timpul contează înaintea lui Dumnezeu. Contează cum trăiești. Nu contează că ai trăit 50 de ani călugăr, ci cum ai trăit 50 de ani. Sf. Serafim de Sarov cum a ajuns la sfințenie? Cu râvna cu care s-a dedat cu totul în slujba Domnului. Creștinul adevărat trebuie să se dăruiască tot timpul. Ne-am botezat în Hristos, apoi suntem în suferință. Nu doar să cântăm, trebuie să ne și rugăm!

(continuare in Revista Atitudini, Nr. 58)

(Preluat din revista Atitudini Nr. 58; cuvânt adresat maicilor de la mănăstirea Paltin, cu prilejul Nașterii Domnului, decembrie 2009)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura