Mircea Vulcănescu către studenți: Vă îndemn să cugetaţi puţin la sfinţi!

Scrisoarea lui Mircea Vulcănescu din Paris către studenţii din A.S.C.R
„Nu uitaţi însă că de dorit ar fi ca fiecare din voi să fie un stâlp. Şi că dacă un stâlp ajută să nu cazi, nu poate înlocui pe cel ce nu stă singur pe picioare”

Iubiţi asecerişti ,
Am primit scrisoarea Jenicăi Axente şi de acum o lună mă gândesc să vă scriu. Necontenitele îndeletniciri profesionale fac cerc în jurul existenţei şi-mi risipesc toate încercările de a mă sustrage apăsării lor şi-mi fură timpul. Sunt „asediat” în cetatea cărţilor şi încercările de a rupe bariera – câtă vreme stau încă pe masă volumele necetite şi paginile caietelor albe, rămâne fără izbândă. Şi totuşi, iubiţi asecerişti, închipuiţi-vă că şi aici vine primăvara şi după ce a stat ascuns în nori tot timpul iernii, soarele a început să vindece „igrasia” iernii din fundul sufletului!
Mă gândesc atunci la anii mei de studii şi la vremea în care dam cu praştia pe la răspântiile Bucureştilor. Nu am fost niciodată prea străin de carte, dar câţi din voi nu-şi aduc aminte de ceasurile de zi şi de noapte în care, uitând de toate, rătăceam în lungul şi în latul Bucureştilor, de la antrepozite la Bariera Vergului şi de la Şosea la Cimitir… discutând, scormonind, ascuţind privirile asupra „problemelor vieţii dinăuntru”, asupra încercărilor de a trăi o viaţă mai adânc spirituală, asupra neputinţelor noastre şi a atotputinţei lui Dumnezeu, sau asupra vecinicei nelinişti din fundul sufletelor noastre.
Mă gândesc cu drag la gândurile astea, dar mă simt acum străin de ele. Da, ştiu că merit mai mult decât ocara unora din voi, dar aşa e!… Trăiesc aici în prada unor responsabilităţi concrete şi am pierdut din vedere – măcar pentru moment, orizontul metafizic al vieţii. Unii ar zice că am încetat să mă mai joc! Dar eu n-am vrut să cred niciodată că A.S.C.R.-ul e un joc – când angajează atâtea lucruri adânc sufleteşti – aşa că prefer să cred că eu m-am desasecereizat. Poate că atunci când m-oi întoarce, să mă găsesc iar printre voi. Aici sunt însă, aproape exclusiv un rob al cărţii!…
Scrisoarea mea – înţeleg – devine ca atare, mai puţin interesantă pentru voi, pentru care nici „sistemul de impozite directe şi indirecte”, nici „problema securităţii”, nici „neputinţa parlamentarismului”, nici „erorile politice de la 11 mai (în Franţa)”, nici „evaziunea valorilor mobiliare” nu pot fi – cum nu sunt nici pentru mine, prilejuri de a practica virtuţi creştine.
Poate, deasupra lor, neliniştea generală a veacului, „criza” de care se preocupau câţiva altădată, să vă intereseze. Eu însă mă ocup de tehnica amănunţită a problemelor citate şi criza lor – pentru moment – am pus-o în cui.
Să limitez deci scrisoarea asta în a vorbi de voi şi mai ales în a răspunde scrisorii primită acum o lună cu bogata dare de seamă despre cercuri şi discuţii generale de la Sergiu. Îmi pare rău că n-am fost la Azuga. Plănuiam un „camerament” aici la Paris, al câtorva asecerişti rătăciţi, dar nu l-am putut ţine. Lipseau „paele” de la Cumpăna!
Dintre problemele discutate acolo, m-a interesat aceea 1). a răspunderii personale şi a mântuirii, implicit problema Dumnezeirii şi acele dacă 2). „E creştinismul religiune subiectivă pe Dumnezeu îl găsim în noi ca rezultat al părerii şi îndoielilor noastre, – şi atunci fiecare are un Dumnezeu sui-generis şi ceea ce în sufletul său n-are,… nu poate atribui nici lui Dumnezeu, sau e creştinismul religie obiectivă: cunoaştem pe Dumnezeu prin revelaţie din afară înlăuntru; 3). De asemenea problema heredităţii şi mai ales aceea a predestinaţiei şi harului dumnezeiesc (aşa se zice „graţia” pe româneşte), care rezultă din cunoscutele cuvinte: „Mulţi sunt chemaţi” etc. 4). În sfârşit trecând peste pitoreasca descriere a „bătăii cu zăpadă” şi a „plimbării la Predeal”, mă opresc la „clasificarea aseceriştilor, în care D-na Axente era trecută în dreptul celor ce dau soluţii înainte de a-şi fi lămurit bine cum trebuie pusă problema” şi a justificărilor care urmează.
Mă opresc, pentru că rezultă din scrisoarea aseceriştilor, sau măcar aseceristei care le-a scris, că îi pasă oarecum de ele.
La întrebarea dacă e Creştinismul o religie subiectivă sau una obiectivă, aţi putea afla răspuns cercetând poate cartea lui Girodon Exposé de la foi catholique, pe care am dat-o de la A.S.C.R. pentru teza acestora şi cartea mare a lui Durkheim: Les formes élémentaires de la vie réligieuse: (finalul) – Pentru teza opusă: Tenenbach şi David Strauss şi pentru o încercare de sinteză: Otto: Das Heilige şi Sheller: Vom Enrigem im Menschen. Din păcate toate pe nemţeşte… rămâne în româneşte Cursul pe care N. Ionescu îl face statornic „pentru voi” (poate).
Mă gândesc însă că problema interesează altfel decât teoretic şi ca atare nu poate fi rezolvată cu citate. Şi atunci întreb de ce nu propuneţi Comitetului Federaţiei să se discute la o Discuţie generală: Problema actului religios creştinesc, – pe temeiul a 2 sau 3 rapoarte – cum s-a făcut cu familia sau cu patria sau cu profesiunea la Năsăud?
Pentru problemele I-a, a răspunderii personale, de ce nu cercetează un cerc sau măcar o conferinţă urmată de Discuţie, Trilogia lui Charles Peguis: Le mystère de la charité de Jeanne D’Arc sau Le porche du mystère de la deuxième vertu, toate aflate la Fundaţie?
Problema eredităţii fizice şi a celei spirituale, ar putea fi lămurită de aceea a predestinaţiei, în lumina „sugestiilor” ştiinţelor naturale, deşi totul este încă în discuţie.
Cât priveşte „sensul” ei, nu cred că e aşa de străin de „sensul general al vieţii„ (vezi Eclesiastul din Biblie).
Iar problema „celor chemaţi şi celor aleşi” – o puteţi lăsa Domnului s-o hotărască! Cu toate că-mi dau seama de îngrijorarea ce poate naşte în suflet. Dar nu este „chemarea” suficientă pentru ca un om să ştie ce să facă. Atunci de ce dorinţa de a dezvălui taina „alegerii”? – sau poate că e un moment de scepticism în forţele proprii spre a răspunde la „chemare” aşa încât să poţi fi ales! Şi atunci întreb dacă nu a simţit oare nimeni Harul lui Dumnezeu? Nu dintre voi, dar dintre oameni? Şi de aceea vă îndemn să cugetaţi puţin la sfinţi!”. Poate că vă va fi o uşurare.
Mă iertaţi că răspunsurile mele sunt aşa de goale!
În sfârşit ultima problemă.

Dragii mei,
Am avut ieri o lungă convorbire cu Kullmann, mi-a povestit fel şi fel de lucruri despre voi şi nu toate m-au mulţumit la fel.
Despre Asecere a început prin a-mi spune că în nicio Asociaţie nu şi-a dat atâta osteneală şi niciodată nu a simţit mai bine că orice efort ar face e zadarnic.
Atribuia cazul faptului că Aseceriştii sunt oameni foarte „drăguţi”, dar ceea ce-i leagă este o bună prietenie, dar nu un elan religios. Kulmann nu e ca mine un „suspectant” al acestui „eros natural” al amiciţiei care are bunurile lui. Remarcă numai completa refractaritate a acestui „eros” faţă de cei noi, străini de „clan”. Eu v-o scriu pentru a vă denunţa o primejdie gravă pe care am dezvoltat-o mai pe lung citind buletinul.
Kullmann mi-a mai vorbit de o impresie de „snobism religios” la unii ortodocşi nu dintr-o nevoie sufletească proprie, ci pentru a se pune-n pas cu o anumită sugestie exterioară, care cere ca orice student creştin român să fie ortodox. Spunea chiar că l-a uimit ardoarea ortodoxă a unora care ignorau suficient orice date reale despre ortodoxie, nici tu ducere regulată la slujbă, nici tu împărtăşanie, nici cea mai mică preocupare de învăţătura ortodoxă, nici tu viaţă creştinească… Şi aici, el e mai indulgent ca mine, căci socoteşte că un astfel de teren este prielnic pentru lucru creştinesc, numai să fie! – în vreme ce eu consider lucrul mult mai grav. Apoi cum stau lucrurile cu recrutarea celor noi? M-a mirat că cercetători ai ortodoxiei ca Mircea Eliade nu a durat în Asecere. De ce?
Impresia lui era că dacă grupul nu face un efort serios să se reînnoiască şi să iasă din sine, este pe ducă! Şi aceeaşi impresie că „merge prost” se vede şi din buletin şi de la unii Asecereşti veniţi de curând la Paris.
„Se poate, măi băieţi, una ca asta? Lăsaţi veselia tinerească şi puneţi-vă pe lucru serios, iar cei pe care seriozitatea lucrului nu-i interesează, n-ar fi mai bine să se lase de el?
Cu totul altele sunt impresiile lui de la Iaşi unde domneşte mult mai multă seriozitate, deşi grupul părea cam adormit la început. K. găseşte mult mai adâncă viaţa religioasă aici decât în Bucureşti.
În privinţa relaţiilor dintre Asecere şi YMCA, K. crede că singura posibilitate ar veni din faptul ca aceasta să-şi definească limpede o „politică religioasă ortodoxă”, de „renaştere religioasă laică în Biserică” în care sens ar putea fi de mult folos acesteia.
Mai găseşte – lucru supărător pentru mine – multe copilării şi gâlceviri personale între cele două Asociaţii, care au dus la ruptură pe lângă chestia de principii.
Pentru a mă linişti asupra acestor nelinişti, vă rog foarte mult să-mi scrieţi peste o lună, ceea ce a făcut Asecereul ca activitate pozitivă până acum.
În schimb vă voi scrie şi eu de aici, ce fac asecereştii. Dacă vreţi să aflaţi, scrieţi-mi ce lucraţi.
Cu mult dor şi drag,
Mircea Vulcănescu

P.S. E vorba ca Paul să vie prin martie în ţară. Cred că are să vă fie de mult folos, căci Paul într-ale lui este un adevărat stâlp. Nu uitaţi însă că de dorit ar fi ca fiecare din voi să fie un stâlp. Şi că dacă un stâlp ajută să nu cazi, nu poate înlocui pe cel ce nu stă singur pe picioare.
M.V., Paris, 22.02.1926

(Articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 35)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura