LA MĂNĂSTIREA VĂRATEC, SFÂNTUL GHEORGHE (LAZĂR) – MEREU ÎN PRIVEGHERE de Pr. Stavr. Constantin Catană

Sfântul Gheorghe (Lazăr)
Fără să alunecăm în exagerări, vom spune că pentru noi, sfinții laolaltă constituie călăuze sigure în cunoașterea și trăirea Evangheliei lui Iisus Mântuitorul. De la unii ne împărtășim din scrierile și faptele lor, iar de la alții, culegem flori de trandafir din smerenia lor adâncă cu post și rugăciune, pentru că au supraviețuit ca mari făuritori de viață spirituală, fiind adevărați cenzori ai moravurilor veacului lor și ai slăbiciunilor omenești, de totdeauna, arătând drumul care duce spre dobândirea desăvârșirii și a unei vieți fără de păcat.

Ca ortodocși români, avem marea bucurie ca printre mulți sfinți, să avem trecută în calendarul ortodox și pomenirea Sfântului Gheorghe (Lazăr), la 17 august, ale cărui sfinte moaște se află puse spre cinstire la Sfânta Mănăstire Văratic, unde sfântul umbrit de Duhul Sfânt printr-o minune grăitoare aici, în grădina Maicii Domnului, s-a împodobit cu virtuțile cerului, moaștele sale fiind o mărturie a adevărului că „prin viața sa de sfințenie s-a făcut trăitor al Ortodoxiei și s-a adăpat din izvoarele limpezi ale Bisericii, printr-o nevoință și o asceză rar întâlnită chiar și în Sinaxarele Vieților de Sfinți”.

Moșul Gheorghe Lazăr, așa cum a fost cunoscut și cinstit până când a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, și-a odihnit osemintele „în tăcerea solemnă și tainică a gropniței de sub Biserica Sfintei Mănăstiri Văratic”, alături de celelalte rămășițe pământești ale unor monahii și slujitori bisericești. Acolo, la lumina candelei, osemintele moțului din județul Alba au stat vreme îndelungată. Pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare veneau aici pentru închinare, ca la un sfânt.

Cel pentru care învățătura creștină a devenit normă de viață, convins de prezența și lucrarea lui Dumnezeu în lume, a fost și este căutat tot mai mult de credinciosul îmbunătățit, ca pe un Sfânt „care a imitat pe Hristos atât cât i-a fost cu putință unui om, în cuvinte, fapte și gânduri”. Deși Sfântul Gheorghe (Lazăr), cel bogat în nevoință, aparține unor vremuri trecute, el a rămas un izvor nesecat de binefacere celor care îi cer ajutorul și mijlocirea către Dumnezeu, în primejdiile sau bucuriile vieții lor.

Dacă ar fi să încercăm a lămuri mai pe îndelete valoarea deosebită pe care o are pentru slujitorii Bisericii și pentru credincioși, cel de Dumnezeu iubit Sf. Gheorghe (Lazăr), ar trebui să nu mai bătătorim calea pământului, ci calea cerului, calea împărătească. Căci, acest sfânt, înainte de a bătători calea pământului, a bătătorit calea cerului, prin citirea neîntreruptă a Ceaslovului și a Psaltirii. Sensul pelerinajului său era de a propovădui cu râvnă sfântă învățătura creștină, care pentru el era norma de viață, iar prin sfaturile sale, determina pe foarte mulți oameni să-și verifice crezul propriu, de aceea mulți creștini îl căutau cu înfrigurare și simțeau tot mai mult folos din cuvintele lui.

Sfântul Gheorghe (Lazăr)Fără a intra în alte detalii, vom spune simplu că Moș Gheorghe Lazăr, Sfântul nostru al tuturor, continuă să trăiască în amintirea noastră, prin ceea ce am auzit și am citit și prin binefacerile ce s-au înmulțit în vremea noastră, simțite și trăite de către unii închinători la sfintele sale moaște. Deși pare obișnuit lucru, el este numit „Sfânt” de către credincioși, cu mult mai înainte ca Sinodul Bisericii noastre să fi spus: „Da, este Sfânt!”. Deși, se înțelege că autoritatea care conferă titlurile de „Sfânt” este Biserica.

Așadar, Moș Gheorghe Lazăr, prin credință și pocăință, a deschis nu numai ușa în lumea bisericească, dar a deschis și ușile Raiului, prin pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu. Neîndoielnic, a fost un mare rugător. Astfel, zi și noapte, își lărgea universul cunoașterii duhovnicești. Desculț, descoperit, și neîncovoiat de intemperiile vremii, bunul nevoitor își măsura vremea vieții cu post, cu rugăciune și mătănii, iar „darul lui Dumnezeu era cu el”.

Pe când eram elev la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, am aflat lucruri impresionante despre Moș Gheorghe Lazăr.         Mărturia Arhimandritului Mina Prodan, mare duhovnic al Sfintei Mănăstirii Neamț, o port și astăzi ca o lumină în sufletul meu. El îmi spunea așa: „Marele nevoitor, Gheorghe Lazăr, ale cărui oseminte, în chip minunat au ajuns la Mănăstirea Văratic, este o prezență în viața Bisericii noastre, care s-a remarcat într-un mod deosebit, ce a atins, cred eu, gradul de sfințenie prin cugetare superioară și o trăire ce depășește înțelegerea. Puțin mânca, puțin lua apă, puțin dormea, viu fiind trăia dincolo de mormânt. Ceaslovul și Psaltirea i-au fost cele două toiege de sprijin în călătoriile sale. Când se ruga nu era grăbit, când umbla nu era grăbit. Vorbea cu multă blândețe și cu mult bun simț, trupul îi era acoperit în fiecare zi cu aceeași haină, ce o curățea din când în când. Era mulțumit cu haina sa sărăcăcioasă, care să n-aibă alt rost decât a înveli trupul. Și, vreau să-ți mai spun, dacă mai ai răbdare, că pe acest om al lui Dumnezeu, l-am avut aproape de mine și eu, cu ochii mei am văzut pe chipul său, de multe ori lumină, și cum noroiul se usca sub talpa picioarelor lui. Mata, să nu uiți vorbele astea și să-ți aduci aminte că pe acest creștin, atât de bogat în tainele lui Dumnezeu, lumea o să-l caute și i se va închina ca unui «sfânt». Se va vorbi mult despre el, pentru că s-a îndeletnicit întru cugetarea lui Dumnezeu și, așa cum l-am cunoscut eu, sufletul său care era atât de hrănit cu citirea Psaltirii și cu pravila după Ceaslov și cu multe mătănii, vedea cu adevărat în sine lumina lui Hristos Mântuitorul. Căci, așa gândea și așa se ruga: «Doamne, Dumnezeul meu, mai bine să se prăpădească cele trupești, împreună cu trupul, decât să se păgubească ceva dintru ale sufletului». Așa fiind, în frig dormea și nu simțea frigul, flămând era și nu avea foame. Pentru el, nu lumea externă era oglinda frumuseții, ci măreția lui Hristos, «care a umplut pământul cu zidirea Lui». Dacă ajungi, din întâmplare pe la Părintele Protosinghel Damaschin Trofin, roagă-l să-ți povestească și el despre acest model frumos de creștin, împodobit de Cuvântul lui Dumnezeu!”.

Nu departe de marele duhovnic Părintele Mina Prodan, avea chilia și Părintele Damaschin Trofin (ucenic al lui Moș Gheorghe Lazăr). Merg, și impresionat de cele relatate despre Moș Gheorghe Lazăr de către Părintele Mina, i-am cerut și Părintelui Damaschin să-mi zică cum l-a cunoscut pe marele nevoitor. Și, iată ce mi-a spus: „Măi, frate, Gheorghe Lazăr, despre care spui că ți-a vorbit și Părintele Mina, s-a înfrumusețat sub acțiunea harului dumnezeiesc, în desfătarea și dulceața dumnezeiască prin post, prin rugăciune, prin privegheri de toată noaptea, s-a împărtășit de Lumina și Slava lui Hristos. Acest creștin al lui Dumnezeu, prin viețuirea sa, ne-a întrecut pe noi, monahii. Atunci când venea pe la Mănăstirea Neamț, era ca o lumină. Curățenia sa sufletească curgea pe chipul său blând. Permanent având contact cu cele sfinte, a trăit în duhul lui Hristos. Viața lui virtuoasă, mai târziu îl va ridica la mare cinstire. El va fi unul dintre cei care va împodobi fila de Calendar, cu sfântă și dreaptă pomenire, căci mult s-a nevoit și și-a îmbrăcat sufletul în Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea, gura și mâinile lui, după ce și-a părăsit familia, au lucrat doar pentru Dumnezeu. Acesta n-a fost preot, n-a fost călugăr, n-a fost om cu știință, ci a fost creștinul care a pribegit gol, flămând, însetat, sărac, umilit, și care a purtat Sfânta Cruce nu numai în mâini, ci și în suflet, și a slujit-o cu nevoința sa. Multora dintre cei care-l vedeau, mare le era mirarea văzându-l desculț, descoperit și cu o haină sărăcăcioasă, purtând în mâini Psaltirea, Ceaslovul și Crucea. Plin de Cuvântul Evangheliei le arăta Calea, Adevărul și Viața și mereu era gata de a ajuta pe săraci și pe cei cu neliniște în viața lor. Apoi, să știi că lucrarea aceasta inegalabilă nu e ușor de realizat. Ea se realizează cu rugăciune neîncetată și, mișcat de energia divină, se pot evita cele necesare vieții. Acest traseu duhovnicesc l-a străbătut Moș Gheorghe Lazăr, ale cărui oseminte sunt adăpostite în osuarul de la Mănăstirea Văratic. El rămâne o expresie glăsuitoare peste timp în Biserica noastră, care prin viața lui asemenea sfinților, va avea un loc central în viața creștinilor.

În viața Bisericii, știm că au fost mulți rugători, mulți postitori, mulți însingurați și cu viață sfântă, dar acest creștin al lui Dumnezeu a mers printre oameni mereu cu Hristos în inimă, știind că petrecând în trup «carnea și sângele nu pot să moștenească Împărăția lui Dumnezeu» (I Cor. 15:50), și de aceea umbla după darurile bunei viețuiri cu Dumnezeu, în toată vremea. Și pot să-ți mai spun că rădăcina vieții lui era adânc înfiptă în Cuvântul Evangheliei și de aceea era statornic în toate căile sale. Pe unde mergea semăna pace și dragoste de Hristos, era un izvor al tuturor bunătăților, pentru că aducea jertfă lui Dumnezeu, cu întreaga sa ființă din «adâncul de taină al inimii lui». Toată alcătuirea lui devenise duhovnicească, căci prin viața lui de adâncă smerenie și sărăcie era mereu într-o veghe neîncetată a minții. Sfaturile lui erau simple, dar pline de înțelepciune și așa îi învăța pe toți cei pe care îi întâlnea, să mulțumească lui Dumnezeu în toată vremea, și să nu pună la inimă și în minte greutățile, nereușitele, să gândească și să vorbească duhovnicește, să se roage cu smerenie și cu credință, iar pentru luminarea minții, le spunea oamenilor ca să citească Sfânta Scriptură și Psaltirea și alte cărți, folositoare de suflet.

Măi, frățioare, ar mai fi și altele de spus, dar acum am treabă cu creștinii care stau afară și așteaptă să-i binecuvintez. Însă, nu uita să ți-l faci prieten pe Moș Gheorghe, care te va ajuta cu rugăciunea către Dumnezeu, când o să ai ispite și necazuri! Mergi cu Hristos și bucură-te de cei care s-au făcut bineplăcuți lui Hristos, asemenea Moșului Gheorghe cel sfânt și curat ca «lacrima». Frumoase, bune și mulțumitoare sunt toate vorbele despre Sfinții lui Dumnezeu, care s-au despărțit de toată deșertăciunea lucrurilor lumești, dar ca să fim lucrători de bucurie și de fapte creștinești, trebuie să facem ceva și pentru binele și mântuirea altora, precum Sfântul Gheorghe Lazăr”.

Vrednicul de pomenire, Arhimandritul Ioanichie Bălan, pe când eram student la Facultatea de Teologie din București, fiindu-mi foarte apropiat duhovnicește, îmi spunea despre Moș Gheorghe Lazăr, următoarele: „Frate  Constantin, pentru că într-una din zile mi-ai spus câteva vorbe despre Moș Gheorghe Lazăr, pe care ți le-au spus Părintele Mina și Părintele Damaschin de la Mănăstirea Neamț, eu vreau să întăresc vorbele lor, despre acest mare trăitor și rugător, că prin mila lui Dumnezeu, am ajuns în Comuna Șugag-Alba, locul de naștere al acestuia, și am zăbovit vreo două zile, adunând câteva mărturii de pe acolo, cu gândul de a scrie ceva despre viața și faptele acestui om iubit de Dumnezeu, care s-a stabilit cu nevoința sa în orașul Piatra- Neamț, smerindu-se atâta vreme ca un sihastru în clopotnița lui Ștefan cel Mare, timp de 26 de ani, cu post și rugăciune, fără foc, fără pat, fără așternut, fără încălțăminte în picioare și trăind din darul lui Dumnezeu și din mila oamenilor. Acest mare truditor predica peste tot, și în Ardeal, și în Bucovina, vorbea puține cuvinte, dar pline de dar prorocesc și de putere. Nevoințele sale erau postul și mai ales milostenia la săraci. Tot ce primea împărțea la săraci, la cei flămânzi și goi. Bătrânii din Șugag mi-au spus despre el, că oriunde ajungea, citea Psaltirea, iar alții mi-au spus că știa această carte pe de rost.

Frate dragă, acest om plin de lumină și de viață curată, cu lacrimi în ochi și cu mintea înălțată la Dumnezeu, zi și noapte, cu Psaltirea și Ceaslovul subțioară și cu toiagul în mână, cerea de la Dumnezeu în văpaia rugăciunii, să-l întărească în călătoriile sale și să scape nevătămat din orice primejdie. Așadar, să înțelegem că Dumnezeu Milostivul, își trimite harul Său cel dumnezeiesc asupra tuturor, dar fiecare îl primește după curăția inimii. Peste Moș Gheorghe Lazăr a fost harul dumnezeiesc, pentru că a avut o inimă și o viață curată.

Frăția ta trebuie să știi și asta că sunt și bucurii păcătoase care ne amăgesc și care nu sunt curate și care sunt aducătoare de moarte sufletească și trupească. Moș Gheorghe Lazăr a avut bucuria creștină care este mai presus de om, fiind de la Dumnezeu și este o bucurie veșnică. Acest om al lui Dumnezeu, care pentru mine este un sfânt, s-a despătimit de toată deșertăciunea lumii, pentru că avea neîncetat mintea în dragostea lui Hristos și însăși viața lui a fost o minune pentru vremea de atunci și pentru vremea de astăzi. El este o stea pe bolta Ortodoxiei noastre și o lucrare a lui Dumnezeu pentru noi, care suntem slabi în credință și în fapte mântuitoare”.

Moș Gheorghe (Lazăr)Cu foarte mult timp în urmă, marele duhovnic și mărturisitor, Părintele Justin Pârvu, pe când era la Mănăstirea Secu ca muncitor, după ieșirea din închisoare, mi-a spus despre Moș Gheorghe Lazăr, următoarele: „Măi frate, a fost un creștin pe nume Moș Gheorghe, ale cărui oseminte se află la Mănăstirea Văratic, că așa l-a vrut Dumnezeu să fie acolo. El s-a nevoit multă vreme în turnul Clopotniței lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț. Cu smerită cugetare a călătorit mult, ajungând pe la Ierusalim și Athos, dar în umbletul său nu căuta slava, cinstirea, slugărnicia, lingușirea. Nici nu se arăta ca străvăzător, făcător de minuni, harismatic, ci ca un smerit rugător în ogorul lui Hristos și spunea celor pe care îi întâlnea: «Nu trupul trebuie făcut alb și strălucitor, ci sufletul trebuie împodobit. Nu la haină frumoasă să te uiți, aceasta fiind stricăciune, ci la haina sufletului». Așa cum am auzit și eu de pe la unii dintre marii duhovnici de la Mănăstirea Neamț că Moș Gheorghe Lazăr era pe «calea împărătească» prin lucrarea sa duhovnicească; mare postitor, mare rugător, sărac, plin de umilință, de smerenie. Și durele condiții de viață nu i-au slăbit voința, nici răbdarea, nici nădejdea. Pe când noi, însă, ne indignăm și ne împotrivim; ba locul nu e potrivit, ba condiții de viață nu sunt acătării, ba mâncarea nu este după gustul nostru, ba că cel de lângă noi ne este potrivnic și dușmănos, ba că nu avem destul timp pentru somn, ba că prea mult stăm în biserică, ba împrejurările sunt potrivnice. Moșul acesta, despre care eu îți vorbesc, avea discernământ și cu rugăciunea neîncetată se străduia să înțeleagă lucrările proniei lui Dumnezeu și nu se plângea de nimic. Lacrimile lui erau pentru Hristos și pentru mântuirea lui și tuturor oamenilor.

Măi frate, dacă nu vom reuși să învingem deprinderile dăunătoare și obiceiurile rele, degeaba vom vorbi despre Sfinți, despre cei care s-au făcut bineplăcuți lui Dumnezeu! Vom fi stricăciune, urâciune și sămânță a răutății. Cu vremea, acest mare trăitor va împodobi Ortodoxia cu slujbă și sinaxar asemenea marilor sfinți și nevoitori din Biserica noastră. Dar, atâta vreme cât omul se va îmbrăca doar cu bunurile pământești, n-o să înțeleagă viața minunată a Sfinților și nici nu se va bucura de minunile lor. Sf. Teotim, Episcopul Tomisului, spunea: «Adu-ți aminte mereu că Dumnezeu înseamnă a trăi. A-L uita pe Dumnezeu înseamnă a muri»”.

Sfântul Gheorghe (Lazăr)Iată, vorbe scurte pentru noi toți.

O altă mărturie, o am de la Maica Arcadia Luca, din Sfânta Mănăstire Văratic, care prin anul 1990, fiind de 90 ani, mi-a povestit despre Moșul Gheorghe Lazăr, din ceea ce-și mai aducea aminte de la maica ei duhovnicească: „Moș Gheorghe era ca un sfânt care mergea pe străzi desculț și cu capul gol, îmbrăcat sărăcăcios și iarnă și vară. Sătura pe cei flămânzi ce-i întâlnea pe cale, Psaltirea o purta subțiori, iar pletele și barba îi erau încâlcite precum lâna de pe cojocul ce-l purta, veșnic neîngrijit, călătorea pe la mănăstiri, schituri și biserici, cu picioarele crăpate de ger, cânta stihuri din psalmi. Maica mea îmi spunea că pe unde trecea Moș Gheorghe Lazăr, câinii nu mai lătrau, păsările se opreau din zborul lor, gerul se potolea, soarele era și mai luminos, iar cei care îl întâlneau pe cale priveau la el ca la un sfânt și-l considerau reazemul acestei lumi.

Da, prin el vorbea și lucra Dumnezeu. Mă bucur că este aici, la Mănăstirea Văratic. Unele dintre maici merg săptămânal la osemintele lui și se închină cu evlavie ca la un Sfânt al lui Dumnezeu. La hramul Sfintei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” (15 august), de ziua ctitorilor, se scot din gropniță osemintele ctitorilor, dar pe ale Moșului Gheorghe nu le-au scos niciodată. Se vorbește că, din frica de a nu fi înstrăinate, maicile le-ar fi ascuns ca pe niște odoare sfinte, amestecându-le cu celelalte oseminte din gropniță. Dar, chiar de-o fi așa, acest mare creștin și om sfânt este lângă noi și pentru noi cu rugăciune către Dumnezeu. Și atunci când Dumnezeu vrea, o să rânduiască să fie pus spre închinare pentru cei cu evlavie către sfinți. Noi avem nevoie de Sfinți, că suntem neputincioși, răi, și ne pierdem vremea cu lucruri care ne sărăcesc de viața duhovnicească. Pentru felul cum și-a dus viața, este un cetățean al raiului și un mare rugător pentru noi”.

Așadar, convinși de lucrarea lui Dumnezeu, nu ne îndoim o clipă de faptele minunate ale acestui sfânt, despre care se vorbește de atâta vreme, ca model de neprețuită valoare spirituală al pământului românesc și al Bisericii noastre. Mulți credincioși vin zilnic la racla cu sfintele sale moaște, și așa cum spune și Maica Anatolia Bălăiță, fiică a Mănăstirii Văratic, care este cu mare evlavie și cu multă rugăciune la acest sfânt, „mulțimea de oameni pleacă de lângă racla sfântului, mai slobozi, mai senini, mai încrezători, mai liniștiți, mai blânzi, mai împăcați și mai hotărâți pentru viața și liniștea sufletului lor”.

Pentru mine, toate aceste mărturii sunt dovezi ale minunilor săvârșite de către Sfântul Gheorghe, cel de lângă Dumnezeu, care cu mijlocirea sa către Hristos îi ajută pe săraci, pe bogați, pe bolnavi, pe cei întemnițați, pe cei prigoniți, pe cei mâhniți, pe cei îndurerați, pe prigoniți și nedreptățiți, pe toți îi îmbracă în haina milostivirii sale, prin vrerea lui Dumnezeu, «Cel care este minunat întru Sfinții Săi».

Sfântul Gheorghe (Lazăr)Noi trăim în lumea ispitelor și înainte de a căuta minuni săvârșite de sfinți, trebuie să căutăm la viața noastră, la inima noastră, cât este de curată și de bună, cât de păcătoase și de pătimașe sunt gândurile noastre și cât suntem de sporiți în smerita cugetare. Astăzi, „toată viața religioasă a omului începe și se încheie în cap, neajungând la inimă”, fapt pentru care și minunile săvârșite de către sfinți nu ajung la om, așa cum se vrea. Pentru a înțelege minunile venite de la sfinți, nu este suficient să fii evlavios! Trebuie să ai și viață duhovnicească pe măsură și să înțelegi clar voia lui Dumnezeu.

Știm, sfinții s-au înmulțit în Calendarul Ortodox, dar și capcanele diavolului s-au înmulțit. S-au înmulțit cărțile care conțin învățături mincinoase, s-au înmulțit mințile care inventează plăceri și griji trupești. Necazurile sunt îndeosebi destinul timpului nostru. Viața duhovnicească de la o zi la alta este în minus, iar lumea caută tot mai multe minuni la moaștele sfinților. Minuni se petrec în fiecare zi, dar pentru că inima este adesea departe de Dumnezeu, ele nu sunt cuprinse de minte și nu sunt înțelese, mai ales că și în afară și în interiorul nostru se duce acea luptă dușmănoasă care nu este plăcută sfinților. Dar, chiar dacă suntem târâți de puhoiul de păcate, să ne rugăm Sfântului Gheorghe (Lazăr), cel care a primit cununa neveștejită a slavei din mâna lui Hristos, să ne fie tuturor izvor de bucurie și de pace, să ne trezească duhul din somnul păcatelor și să trimită rugi mereu către Dumnezeu, ca să fim vii în mărturisirea Adevărului și a Credinței, iar mintea să ne fie fără amurg și ea.

(Articol publicat în Revista Atitudini, Nr. 56)

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura