Avva Arsenie Papacioc – un haiduc duhovnicesc… de Danion Vasile

Părintele Arsenie Papacioc
Am cunoscut mari duhovnici ai vremurilor noastre, în România şi în afara ei. Dar puţini dintre ei mi-au dau sentimentul că mă aflu în faţa unui haiduc în sfera credinţei – părintele Iulian Lazăr de la Schitul românesc Prodromu, din Muntele Athos, părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă şi părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol.

Haiducii sunt cei care erau gata să îşi dea şi viaţa pentru binele poporului. La fel şi haiducii duhovniceşti. Cine a cunoscut astfel de eroi ai duhului ştie despre ce vorbesc. O femeie în vârstă, căreia îi plac mult pelerinajele, mi-a scris: „Cu câţiva ani în urmă, la praznicul Naşterii Maicii Domnului, eram la sfânta liturghie la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol. Slujea părintele Arsenie Papacioc. Am văzut faţa luminoasă a părintelui. M-a impresionat faptul că, în timp ce slujea, la un moment dat am văzut că era uşor ridicat de la pământ, pur şi simplu stătea în aer. Ne-a binecuvântat şi tot era lumină şi bucurie în Domnul. Nu pot descrie ce am trăit, pentru că numai sufletul simte sfinţenia şi lumina marilor duhovnici”. Pentru un om necredincios, o astfel de relatare nu are nicio valoare. Dar, cunoscând-o pe femeia care l-a scris, am încredere că ce a trăit a fost o clipă minunată prin care Dumnezeu i-a descoperit măreţia părintelui Arsenie…

Părintele Arsenie Papacioc este un erou al neamului şi un erou al Bisericii. Poate că va veni vremea în care i se vor recunoaşte ambele ipostaze. Aceasta însă depinde şi de felul în care cei care i-au fost apropiaţi vor şti să dea mărturie despre modul în care părintele le-a marcat viaţa.

Ai o soţie, ca o împărăteasă… Ca o împărăteasă…”

În viaţa fiecărui om există unele momente de cumpănă. Într-unul din cele mai grele momente ale vieţii mele am trecut pe la mai mulţi părinţi, dar îmi era greu să îmi deschid sufletul. La părintele Arsenie Papacioc am ajuns aproape întâmplător (de fapt, nimic nu e întâmplător în traseul nostru duhovnicesc). Însoţeam un părinte de la Muntele Athos într-un pelerinaj pe la cei mai cunoscuţi duhovnici români. Rolul meu era doar de ghid – şi mă foloseam de discuţiile care aveau loc.

Când am ajuns la Techirghiol, în timpul discuţiei mă gândeam dacă are rost sau nu să intervin, să îi spun părintelui Arsenie ceva despre frământările mele. Sunt momente în care diavolul îţi întunecă mintea şi nu înţelegi clar rostul de a cere un sfat de folos, părându-ţi-se că ştii de dinainte cam ce răspuns vei primi. Mai ales că părintele era bolnav şi mă gândeam că nu are rost să îl mai încarc şi cu problemele mele. Era atât de slăbit, încât atunci când voia să facă un semn cu mâna în linie dreaptă, mâna desena în aer o linie şerpuită. De aceea, la plecare, când am trecut să iau binecuvântare de la el, am avut un şoc când, mângâindu-mă pe obraz, părintele mi-a spus în câteva secunde dezlegarea problemei mele. Totul era atât de simplu, deşi părea atât de complicat.

Când am ajuns, nu după multă vreme, la părintele Iulian, fostul meu duhovnic de la Muntele Athos, mare a fost mirarea mea când părintele mi-a spus aceleaşi lucruri cu părintele Arsenie – ba, mai mult, de această dată mâna lui Dumnezeu a lucrat şi mai clar. Mă pregăteam să îi pun părintelui Iulian două întrebări, şi, în timp ce mă gândeam cum să le formulez, mi-a răspuns la ele fără să apuc să deschid gura.

Părintele Arsenie PapaciocE greu de spus în cuvinte ce mare putere pot avea în momentele de cumpănă sfaturile unui mare duhovnic.

Cunoscându-l pe părintele Arsenie încă de când eram student la Facultatea de Teologie din Bucureşti, cam de douăzeci de ani, am putut să îi cer sfatul în momentele cheie ale vieţii mele. Unul dintre sfaturile cele mai importante a fost legat de viaţa de familie. După ce m-am căsătorit, în anul 1998, am revenit la Techirghiol pentru că speram că părintele o va convinge pe soţia mea să fie cât mai ascultătoare şi mai supusă, aşa cum un copil trebuie să fie supus părinţilor săi. Aveam o concepţie greşită asupra relaţiei dintre soţi, crezând că, dacă soţul e capul familiei, are un fel de infailibilitate care îi oferă şansa de a da indicaţii fără să primească sugestii şi reclamaţii.

Ajunşi la părintele Arsenie, am lăsat-o pe soţia mea să intre prima, şi, când am intrat eu, înainte să încep să mă plâng de ceva, părintele m-a întâmpinat cu cuvintele: „Ai o soţie, ca o împărăteasă… Ca o împărăteasă…”.

Ar fi trebuit să rămân fără cuvinte, dar nu m-am lăsat: „Părinte, dar între noi există unele neînţelegeri, unele tensiuni, ce mă fac?”

„Aşa-i la început. Voi sunteţi două pietre cu multe asperităţi. Dar, trăind unul lângă altul, frecând cele două pietre, asperităţile vor dispărea. Încetul cu încetul…”

Cuvintele părintelui m-au ajutat să înţeleg că eram prea perfecţionist, că nu ştiam să mă bucur de frumuseţea familiei, crezând că familia e nu doar o mică biserică, ci şi o mică mănăstire, în care soţul e stareţul. Acea întâlnire cu părintele şi-a pus pecetea pe viaţa mea de familie, aducându-mă cu picioarele pe pământ.

Părintele Arsenie PapaciocNevoinţa de a ne cunoaşte marii Duhovnici

Totuşi, nu vreau ca cititorii acestui text să rămână cu impresia că autorul l-a cunoscut bine sau foarte bine sau mai puţin bine pe părintele Arsenie, sau că a scris cu talent sau fără talent despre părintele. Este aproape lipsit de importanţă pentru cititori în ce măsură autorul şi-a schimbat sau nu viaţa datorită părintelui Arsenie. Important este ce spune acest text, în ce măsură reuşeşte să îl aducă pe cititor mai aproape de el.

De aceea încep prin a spune celor care vor să afle mai multe despre părintele Arsenie că un astfel de demers nu trebuie să fie un capriciu, o toană de moment, pricinuită de necazuri sau chiar de plictiseală.

A te apropia de un erou al duhului cum este părintele Arsenie Papacioc presupune o nevoinţă. Da, trăim într-un secol al vitezei, al agitaţiei şi al fast-food-urilor, dar nu trebuie să trăim şi fast-ortodoxia. Adică regulile războiului duhovnicesc nu s-au schimbat odată cu vremurile. Şi darul apropierii de un avva presupune, şi astăzi, o anumită nevoinţă.

„Despre ce nevoinţă poate fi vorba? Dăm un click pe youtube şi, gata, îl avem în faţa noastră pe părintele Arsenie”. Lucrurile nu stau aşa. Nu îi avem la cheremul nostru pe marii duhovnici doar pentru că ne‑am conectat la internet.

E foarte important nu doar ce faci, ci mai ales cum faci. Putem vedea o înregistrare filmată cu părintele Arsenie cu un duh de evlavie sau cu un duh asemănător spectatorilor de la filmele din mall-uri, care ronţăie floricele şi beau cola. Cred, deci, că e foarte important să îl cunoaştem mai bine pe părintele Arsenie, dar e foarte important de ce vrem să îl cunoaştem. Vrem să ne putem lăuda că l-am inclus în altarul marilor duhovnici ale căror sfaturi le-am ascultat? Suntem curioşi doar? Sau chiar înţelegem importanţa de a ne hrăni din cuvintele sale?

Cred că trebuie să ne punem sufletele la picioarele marilor duhovnici care au trecut la Domnul, cerându-le să se roage pentru noi să ne schimbăm viaţa şi să mergem pe drumul pe care ni l‑au arătat ei.

De aceea, vizionarea filmelor cu părintele Arsenie trebuie făcută cu conştientizarea marii şanse pe care o avem – de a asculta sfaturile sale şi de a-l vedea, chiar dacă pe monitor sau pe micul ecran. În epidemia mediatică, în care creştinul ajunge să facă alergie la televizor, trebuie să avem discernământul de a ne folosi aşa cum trebuie de internet, televizor, calculator etc.

În locul citirii unui articol, aş prefera să îi rog pe cititori să îşi facă timp să vadă câteva filmuleţe cu părintele Arsenie. Să îi vadă chipul, să îi audă glasul… Să vadă un om cu adevărat viu… Şi chiar să asculte diferitele înregistrări audio cu el – în care, chiar dacă nu îi poţi vedea chipul, îi poţi auzi învăţăturile… Abia atunci când îl vezi sau îl auzi pe părintele Arsenie, înţelegi cât de mare este distanţa dintre el şi marea majoritate a celor care au fost slujitori ai altarelor în aceeaşi perioadă cu el.

Părintele Arsenie PapaciocNoi putem vorbi sau scrie despre ortodoxie, părintele Arsenie respira ortodoxia. Era un suflet aşezat în ortodoxie integral. Noi, cei mai mulţi dintre noi, suntem botezaţi ortodox, credem în ce învaţă Biserica, dar duhul nostru nu este modelat ortodox, viaţa noastră nu poartă decât într-o mică măsură pecetea ortodoxiei. Şi lucrul acesta se observă foarte uşor prin patimile care ne apasă, prin mânia de care dăm dovadă, prin lipsa noastră de răbdare sau de smerenie. Putem vorbi multe despre smerenie, dar nu o trăim lăuntric.

Părintele Arsenie vorbea doar despre ce trăia. L-am auzit de mai multe ori şi l-am văzut în diferite filmări de şi mai multe ori, dar niciodată nu l-am auzit vorbind despre lucruri care depăşeau măsura sa, despre lucruri pe care nu le trăia. Şi nici nu am citit cuvinte ale sale care să fi fost peste măsura lucrării sale.

Dacă am vorbit despre nevoinţa de a vedea cât mai multe filme sau de a asculta cât mai multe înregistrări cu părintele Arsenie, trebuie să vorbesc şi despre nevoinţa de a citi cărţile sale, cărţile cu sfaturile, cărţile cu articolele, cu scrisorile sau cu interviurile care i-au fost luate.

Cartea părintelui care s-a răspândit cel mai bine a fost Singur Ortodoxia. Acest volum nu a fost menţionat de cei care, după adormirea părintelui, au încercat să scrie articole politically correct, deformând astfel chipul real al părintelui. La fel au procedat şi cei care au cenzurat biografia sa, ştergând cu buretele capitolul despre Mişcarea Legionară. O astfel de cenzură nu face altceva decât să batjocorească memoria părintelui Arsenie.

Părintele Arsenie Papacioc a fost… Părintele Arsenie Papacioc este… Şi de aici încep, de obicei, diferite texte care arată cum a fost perceput părintele de către cei care vor să scrie despre el.

Cred că cei care nu l-au cunoscut faţă către faţă pe părintele Arsenie, sau pe ceilalţi mari părinţi din generaţia sa, nu pot înţelege cum era el sau ceilalţi.

Totuşi, paseismul pseudo-bisericesc de tipul: „Unde sunt duhovnicii de altădată?”, arată doar incapacitatea de a trăi în Hristos şi de a te raporta cum trebuie la modelele pe care le ai în jurul tău.

Părintele Arsenie este viu în inimile celor care s-au hrănit din sfaturile şi învăţăturile sale. Cum zicea Petru C. Baciu în poezia Noi despre mărturisitorii din generaţia părintelui:

„Noi am căzut răpuşi, dar înviem mereu/ Prin mucenicii care se întorc prin prunci”. Sau, în acelaşi duh, Radu Gyr:

„Ne vom întoarce într-o zi,/ne vom întoarce neapărat./Vor fi apusuri aurii/cum au mai fost când am plecat. (…)

Părintele Arsenie PapaciocBiografii cenzurate

Ce au aceste versuri cu personalitatea părintelui Arsenie? Mult, foarte mult… Părintele Arsenie nu a murit…

Cu vreme în urmă am avut un vis: părintele Ilie Lăcătuşu, unul dintre sfinţii închisorilor, înviase şi veniseră să îl vadă şi părintele Arsenie Papacioc, şi părintele Adrian Făgeţeanu, şi alţii. „E viu…”, spuneau toţi, miraţi. La fel de viu cred că este părintele Arsenie Papacioc.

A vorbi despre el la timpul trecut – părintele a făcut, părintele a zis – mi se pare insuficient. De altfel, după aşa-zisa cădere a comunismului, în sfera politică s-a încercat o elogiere adusă eroilor luptei împotriva fiarei roşii, dar elogierea era conjuncturală, era neclară, era îndoielnică.

Tot aşa există riscul unei false elogieri a eroilor credinţei din secolul XX, o elogiere care de fapt ar fi un epitaf pe un monument, şi atât.

Există în vremurile noastre şi ispita de a vorbi despre noii mucenici şi mărturisitori, despre curajul şi jertfa lor, având totuşi reţinerea de a vorbi despre sfinţenia lor. Dar această atitudine modernistă este contrară duhului Bisericii. Sfântul Nicodim Aghioritul spunea că mucenicii nu trebuie nici să aibă sfinte moaşte şi nici să facă minuni, pentru că cea mai mare minune a fost însăşi mucenicia lor. La fel a fost cu mărturisitorii – chiar dacă nu au murit în vremea prigoanelor, cele mai mari minuni ale lor au fost răbdarea chinurilor şi a suferinţelor de tot felul, dar şi continuarea vieţii de jertfă prin mucenicia nesângeroasă de după încetarea prigoanelor.

Părintele Arsenie a fost unul dintre cei mai mari mărturisitori ai secolului XX, este cu adevărat o stea pe cerul Bisericii.

Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa spunea despre prigoana de care vor avea parte şi post-mortem aceşti eroi ai credinţei: „Or să se bată cu noi şi morţi; iar noi o să fim alături de voi, ca să ne apăraţi. Şi morţi vom birui!”

Principala luptă care este dusă acum împotriva noilor mărturisitori este ignorarea lor, trecerea lor în uitare. Închei acest text cu o poezie mai veche, pe care am intitulat-o Prigoana uitării – chiar dacă se referă la uitarea sfinţilor canonizaţi, poate fi înţeleasă, prin extrapolare, şi în legătură cu uitarea noilor mărturisitori…

„Acum, în zilele noastre,

Construim fiecare, cu răbdare,

Închisori pentru sfinţii din Sinaxar.

Demult, unii dintre ei au suferit

Temniţe adevărate, şi foame, şi chin,

Şi chiar moarte; şi totuşi

Durerile de astăzi îi apasă mai tare

Iar cicatricele par de nevindecat:

Căci noi, fiii sângelui lor, îi uităm.

Îi exilăm din memorie

Cu vieţile lor, cu prăznuirile lor,

Cu minunile lor, cu tot binele

Ce l-au făcut pentru oameni.

Adică, şi pentru noi…

Parcă ne e chiar teamă,

Când îi privim în vechi icoane,

Că ei au rămas prezenţi,

Că încă sunt de faţă.

Şi parcă simţim că ei aşteaptă

Cu o încordare de care nu ţinem seama

Să îi scăpăm de exilul din care

Nici Dumnezeu nu ne forţează a-i scăpa.

Să îi primim cu evlavie,

Acolo unde aşteaptă să stea:

În inimile noastre…”.

(Articol preluat din Revista Atitudini Nr. 35)

 

 

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura