Primăria Sectorului 4 București îl osândește pe marele savant român Mircea Vulcănescu!

Stupoare la Primăria Sectorului 4 București, unde primarul Daniel Baluță a semnat impreună cu consilierii săi schimbarea denumirii Liceului tehnologic „Mircea Vulcănescu” în Liceul tehnologic „Traian Popovici”, în urma solicitărilor absurde ale Institutului Elie Wiesel.

Se pare ca Administrația locală a Sectorului 4 București a uitat că are datoria morală de a cinsti mai întâi memoria propriilor martiri, în acest caz victime ale holocaustului comunist, apoi ale celorlalte națiuni. Acești aleși locali au impresia că pot face orice abuz la memoria eroilor și valorilor naționale românești. Oare au uitat că în funcțiile pe care le dețin au fost aleși de către cetățenii români și pentru cetățenii români? Acești cetățeni români își cinstesc valorile și memoria martirilor din temnițele comuniste și doresc ca aleșii lor să facă asemenea. A călca în picioare martirajul și munca colosală a acestui mare savant de talie internațională, Mircea Vulcănescu, este o crimă la adresa memoriei neamului românesc și propriilor valorile naționale. A ucide din conștiința poporului român pe marele economist, filosof, filolog, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică română, Mircea Vulcănescu, cel care a murit martirizat în temnița Aiudului, fără cruce și lumânare, aruncat în gropile comune ale pușcăriei Aiud – este cu totul nedemn de niște aleși ai României. Amintim acestor administratori locali că nu au fost aleși de către Partidul comunist care l-a acuzat prin sentință judecătorească pe Mircea Vulcănescu ca și criminal de război, ci de către democrația românească, cea care a abolit toate hotărârile rușinoase ale odiosului regim.

Dar o lăsăm pe doamna Măriuca Vulcănescu, fiica marelui savant român,  să le răspundă acestui edil și acestor administratori ai capitalei României, de la care avem pretenția să revendice rușinoasa hotărâre:

Când l-aţi văzut ultima dată pe Mircea Vulcănescu?

Când era la Văcăreşti. Ţin minte gratiile. Şi ultima oară m-am luat după camionul care îi transporta pe deţinuţi şi am vrut să mă urc în camion. Pe urmă, când m-au arestat, a fost ca şi când m-aş fi urcat în camion. Pentru mine a fost o cinste faptul că m-au arestat. Aşa am simţit atunci. Pentru mama a fost foarte greu. Bine că locuiam la nişte oameni foarte drăguţi, medicii Sturza, care şi ei erau luaţi la ochi oarecum.

V-au confiscat casa?

Da, ne-au luat casa din Popa Soare prin judecată. M-am dus o dată cu Ştefan Fay să-i punem placa care este până astăzi. Erau două case acolo, una era a surorii tatălui meu care era pentru chiriaşi, iar dincoace era casa noastră. La parter erau două încăperi mari unde se primeau musafirii, la etaj erau dormitoarele noastre şi sus era mansarda, unde tata avea cărţi, unde mai învăţam şi noi. Ziceam că jos era un palat, la etajul întâi era oraşul şi sus era ţara. Era o casă modestă, mai e şi astăzi, dar nu e îngrijită deloc. Nu ne-a fost restituită nici acum.

„Pentru noi e un exemplu şi ne străduim să fim vrednici de sacrificiul lui”

Mircea Vulcănescu a fost închis şi la Jilava?

Da. Am fost şi în celula în care a fost închis. Când am fost eu acolo erau paie pe jos şi umezeală multă. Tata iubea rugăciunea şi ne-a învăţat şi pe noi rugăciuni. Doamne şi Stăpânul vieţii mele… o ştiu de la el. Dar nu ne învăţa cu sila. Parcă ne arăta nişte flori… aşa ne învăţa.

Mircea Vulcănescu a fost un exemplu de trăire smerită. De unde îi venea modestia?

O avea în el. Tata niciodată nu s-a gândit că un sărman este mai prejos decât el. Ştiu că îşi dădea hainele celor care veneau în colţul străzii. De asta a putut să suporte în închisoare nişte greutăţi fizice care sunt greu de dus. În închisoare e foarte greu. Acolo sunt oameni care suferă, oameni care pot răbda, alţii care nu pot răbda. El s-a dăruit foarte tare. Dormea pe jos şi de aceea s-a îmbolnăvit de plămâni şi s-a prăpădit la 48 de ani. Pentru noi e un exemplu şi ne străduim să fim vrednici de sacrificiul lui.

Torţionar convertit de dragostea lui Vulcănescu

Mi-a povestit un paznic de închisoare, care se purtase urât cu nu ştiu cine şi a fost şi el arestat şi l-au băgat în celulă cu tata. Când a intrat acolo, întâi s-a speriat că tata era aşa înalt, întunecat şi slab. Când a ieşit, mi-a spus că a fost omul cel mai bun pe care l-a întâlnit, că îi dădea mâncarea lui şi tot ce avea nevoie în celula aia de la Aiud. Mi-a povestit ce generos era tata cu nimicul pe care îl avea. Frăţilă se numea şi fusese poliţai. Eu eram colegă la Institutul de folclor cu fata lui. Eu, în neseriozitatea mea, am reuşit să mă desprind şi să mă gândesc foarte rar la lucrurile astea. Adică au rămas ca nişte bolovani în adâncul apei şi eu plutesc pe deasupra. Eu zic că acesta e un dar de la Dumnezeu ca să nu fiu posacă. În toate am vrut să văd partea luminoasă a lucrurilor.

Ce credeţi că a vrut să spună Mircea Vulcănescu prin: „Să nu ne răzbunaţi”.

Tata înţelegea şi pe cel care invidia, pe cel care nu îţi vrea binele şi care are limitele lui mintale. Răzbunarea vine dintr-o nevoie de a-ţi exprima răutatea din tine, ori tata nu avea aşa ceva. Tata a fost pe front. S-a cerut el şi a stat în nord alături de ostaşi până când l-au chemat înapoi că „ce face Ministerul fără subsecretarul de stat?” Dar el voia să se jertfească. El, care voia să se facă preot când era mic, acum era cu averea statului.

Credeţi că martirii din temniţele comuniste ar trebui canonizaţi?

Totul e să ştim să-i respectăm. Pentru că de multe ori îi diminuăm aşa prosteşte. Alţii nu ştiu cum să-şi laude neamul şi valorile, iar noi denigrăm totul. În orice caz au fost destui tineri cu viaţă aleasă şi cred că printre ei şi tata. Dacă a avut greşeli cred că i-au fost iertate.

Cum aţi văzut încercarea Institutului Ellie Wiesel de a demola statuia lui Mircea Vulcănescu din Bucureşti?

La început, n-am prea ştiut bine despre ce e vorba, dar apoi m-am dus şi am spus că tata e apărat. Pentru că eram într-un cartier evreiesc şi tata le dădea şi haine şi îi ajuta pe evrei fără să-i prigonească. Au înţeles şi s-au retras. Contează şi cum explici, duhul cu care combaţi sau te aperi. Cred că am putea realiza mai multe dacă am avea atenţie şi înţelepciune. Nu e totul să te opui.

Vedeţi vreo redeşteptare a românilor?

Da, în sensul să nu-şi facă duşmani. E un lucru pe care şi eu încerc să-l fac.

Aveţi ce reproşa statului român?

Nu, mi-e foarte milă de el. Aş fi vrut să fiu mândră de el.

La ce se referea Mircea Vulcănescu când îndemna să ne rugăm mult pentru cei care s-au dus?

Probabil că se gândea la cei care sunt uitaţi…

(Interviu preluat din Revista Atitudini, Nr. 35)

Pr.-mod.-denumire-liceu