Cum Părintele Justin convertește cu dragostea sa un catolic la Ortodoxie

„Acum 3 ani de zile, din mila Domnului, am avut ocazia să îl întâlnesc pe părintele Justin. Venisem cu un grup de tineri. Eram catolic pe vremea aceea și nu aveam de gând să-mi schimb credința. Ajunsesem pe la ora 7 seara și primul lucru pe care l-am observat a fost mulțimea de oameni care așteptau cu răbdare să intre pe rând la părintele să-și spună fiecare pasul. Aveam să aflu că era ceva obișnuit. Din cele ce mai avusesem ocazia să aflu despre părintele Justin din alte surse, îmi făcusem impresia că este propovăduitor înflăcărat al Ortodoxiei și aspru cu cei de alte credințe.

În jurul orei 12 noaptea, am intrat și noi la părintele. Eu, fiind mai timid din fire, nu am îndrăznit să-i spun nimic despre mine. Părintele însă, parcă neluând în seamă ora întârziată, ne-a vorbit puțin cu un fel de entuziasm tineresc, după care am trecut pe rând ca să ne binecuvinteze. Am rămas la urmă. M-a binecuvântat ușor pe cap, apoi mi-a zis:  „Ai grijă cu credința!”. „Ce grijă să am, părinte”, i-am răspuns uimit, eu sunt catolic! Nu știam că există diferențe între culte și nici nu mă interesa acest lucru. Atunci părintele s-a uitat la mine cu ochii licărind și cu un zâmbet oarecum poznaș, îmi zice: „Dar te simți bine la noi, nu? Ai putea să te interesezi mai mult despre dreapta credință”. Lucru pe care l-am și făcut.

Întâlnirea cu părintele m-a marcat mult, a stârnit în sufletul meu neliniștea cea bună, a fost un început al căutărilor. După un an și jumătate am cerut să fiu botezat prin afundare conform tradiției ortodoxe și a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut în viață. Primul lucru pe care am simțit nevoia să-l fac după trecerea mea la ortodoxie, a fost să vin la părintele să-i mulțumesc, dar părintele nu mai era în viața aceasta. Dumnezeu a rânduit să-l întâlnesc o singură dată, cu puțin timp înainte de a se muta la cele veșnice, dar a fost de ajuns ca prin el, Dumnezeu să-mi schimbe viața. Mulțumesc pentru tot, Părinte Justin!”.

De atunci, tânărul vine an de an aducând untdelemn, ca o jertfă și „ardere de tot” înaintea Domnului, la chilia celui prin care s-a lucrat mântuirea lui.

(Mărturie relatată de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă, articol preluat din Revista ATITUDINI, Nr. 45).