M-rea Paltin Petru-Vodă își serbează hramul Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia slujba Sfintei Liturghii

m-rea Paltin Petru Voda, obste
Luni, 27 iulie 2015, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă își sărbătorește hramul paraclisului, prin prăznuirea ocrotitorului său, Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Părintele Justin Pârvu, ctitorul acestei sfinte mănăstiri, a stabilit hramul primului paraclis ce deservea bolnița de bolnavi din cadrul mănăstirii Petru Vodă, pentru ca Sfântul Tămăduitor și Doctor fără de arginți, Pantelimon, să fie ocrotire, vindecare trupească și sufletească celor ce vor viețui în acest sfânt locaș, spre slava lui Dumnezeu și slujirea aproapelui.
Pe această cale avem bucuria de a vă invita să participaţi împreună cu noi la slujba de prăznuire a Sf. Mare Mucenic şi tămăduitor Pantelimon.
Slujba va fi oficiată de către Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care va fi prezent la mănăstirea Paltin, luni, 27 iulie.

mai multe la M-rea Paltin

 

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…



Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura