Părintele Iustin, vesnic în mijlocul poienarilor
• bustul fostului staret de la Mănăstirea Petru Vodă a fost dezvelit de Înăltare, la Primăria Poiana Teiului • „Ne bucurăm că de-acum încolo ne va călăuzi calea întru liniste si întelegere părintele, sfintia-sa fiind un simbol al crestinătătii“, a afirmat primarul Petru Bîia •
Sărbătoarea crestină Înăltarea Domnului a avut pentru locuitorii din Poiana Teiului o semnificatie deosebită . În prezenta oficialitătilor locale si a unui numeros public a fost dezvelit si sfintit bustul părintelui Iustin Pîrvu, operă a sculptorului Ivan Jinaru. „Este o personalitate semnificativă pentru comunitatea noastră si nu numai prin ceea ce a făcut, atît pe tărîm spiritual, cît si-n plan material. A fost un mare duhovnic al ortodoxiei, dar si un om de o mare generozitate, iar cînd afirm asta am în vedere tot ce a ctitorit la Petru Vodă, mănăstirea de călugări, cea de maici si centrul social pentru bătrîni si copii. De aceea, în memoria părintelui Iustin, la initiativa unei asociatii reprezentată prin inginerul Ovidius Mărcutianu, de la Directia Silvică, strîngînd ban cu ban cu sprijinul unor sponsori, într-un an am reusit să realizăm acest bust care a fost dezvelit si sfintit la această mare sărbătoare. Ne bucurăm că de-acum încolo din curtea primăriei ne va călăuzi calea întru liniste si întelegere părintele, sfintia-sa fiind un simbol al crestinătătii“, a afirmat primarul Petru Bîia. Bustul a fost montat pe soclul construit pe cheltuiala primăriei în preziua Înăltării în prezenta autorului, oamenii locului asistînd cu emotie la eveniment. Prezent fiind la rîndu-mi, mi-am amintit unele vorbe de la pomenirea la un an de la trecerea în lumea îngerilor a părintelui.
„Părintele Iustin a fost anume pregătit de Dumnezeu să se grijească pentru a nu se pierde credinta neamului nostru, care s-a curătit în închisorile comuniste, în acele prigoniri, în robie si acele chinuri grele. Acest slujitor al Domnului avea ceea ce altii nu aveau, credinta în Dumnezeul cel Adevărat. Si asta pentru că si-a iubit semenii, a iubit adevărul si tara“, au fost vorbele unor înalti prelati. Nu întîmplător, privitorilor poienari din preziua evenimentului, le scăpa o lacrimă de regret, dar si de bucurie privind gestul de înaltă cinstire adresat marelui fost duhovnic al Ortodoxiei românesti. Părintele arhimandrit Iustin Pîrvu a murit pe 16 iunie 2013, la vîrsta de 94 de ani, în urma unui cancer la stomac ce s-a generalizat. În ciuda faptului că a suferit mai multe interventii chirurgicale la Cluj, acesta nu a mai putut fi salvat, dîndu-si sufletul senin, alături de călugării si călugăritele mănăstirilor pe care le-a ridicat. Părintele era cunoscut drept un duhovnic cu har dar si un vizionar, ceea ce a atras la usa chiliei sale zeci de mii de credinciosi. Unul dintre călugării ce i-au stat alături în ultimele clipe a declarat că staretul si-a prevăzut sfîrsitul: „Părintele Iustin ne-a spus: «Să nu vă împutinati cu sufletul cînd va fi să plec din această lume si să fiti cu nădejde, asteptînd Pogorîrea Sfîntului Duh în Ierusalimul de aici, de pe pămînt»“. Locul de înhumare ales de duhovnic este sub zidurile mănăstirii pe care era pictată scena cînd Dumnezeu a trimis Sfîntul Duh în lume ca să împuternicească pe Sfintii Apostoli să vestească Evanghelia. Iustin Pîrvu s-a născut la 10 februarie 1919, la Poiana Largului. În 1936, la doar 17 ani intra frate la Mănăstirea Durău, apoi a mers la Seminarul Teologic de la Cernica, de unde va pleca la seminarele din Rîmnicu-Vîlcea si Roman. În 1940 devine călugăr iar după un an, preot. A fost preot misionar în timpul războiului, ajungînd pînă la Don, iar în 1949 a fost arestat si a făcut 16 ani de temnită în cele mai de temut închisori comuniste: Aiud, Periprava, Jilava, Pitesti etc. A fost eliberat în 1964 iar apoi a slujit la Mănăstirea Secu si la Mănăstirea Bistrita. După 1990 s-a retras în sihăstrie, iar din 1991, alături de alti doi monahi, Ignat si Calinic, va întemeia mănăstirea pe care a închinat-o martirilor din închisorile comuniste. Ulterior a făcut si un schit de maici iar în timp a creat un azil de bătrîni, un centru pentru copii si un centru sanitar.
Similare
OFF TOPIC FOARTE IMPORTANT!
https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/05/23/frati-ortodocsi-astazi-trebuie-sa-luam-atitudine-sa-protestam-impotriva-paradei-gay-din-bucuresti/
Iisus, propovăduit de Patriarhul Daniel evreilor
„Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul evenimentului solemn „Decalogul – fundament al justiției”, organizat de Federaţia Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, vineri, 22 mai 2015, la Templul coral din Bucureşti:
Decalogul – relaţie a omului cu Dumnezeu şi responsabilitate faţă de semeni
(…)
III. Legea morală dată de Dumnezeu lui Moise a fost respectată şi de Domnul Iisus Hristos şi de apostolii Săi:
Iisus a arătat importanţa Legii, zicând: „Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în Împărăţia cerurilor” (Matei 5, 17-19).
Cele două porunci ale iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, rostite de Iisus Hristos: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău» Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Matei 22, 37-39; Marcu 12, 28-31; Luca 10, 27), nu desfiinţează Decalogul, ci îl rezumă, pentru că El Însuşi spune: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii.” (Matei 22, 40). Aşadar, cele două porunci ale iubirii rezumă esenţialul întregii Legi morale.
Porunca cea nouă dată de Iisus ucenicilor Săi: „Să vă iubiţi unii pe alţii. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul!” (Ioan 13, 34) aduce o noutate privind măsura sau etalonul iubirii omului faţă de aproapele său. Până la Iisus, deşi porunca iubirii aproapelui exista în paginile Sfintei Scripturi (Cf. Leviticul 19, 18), ea nu oferea totuşi un model desăvârşit al împlinirii ei. Porunca nouă ne arată că măsura iubirii faţă de aproapele nu mai este omul însuşi, ci iubirea divino-umană a lui Iisus; adică trebuie să iubim pe aproapele nostru pentru că Dumnezeu Însuşi îl iubeşte mai întâi.
În concluzie, poruncile Decalogului sunt lumini pentru viaţa persoanelor şi a popoarelor, precum şi o bază comună pentru dialog şi cooperare între creştini şi evrei, dar şi cooperare cu alte religii, pentru apărarea demnităţii omului creat după chipul lui Dumnezeu, promovarea libertăţii şi a responsabilităţii persoanei, pentru realizarea dreptăţii şi solidarităţii sociale în viaţa unui popor şi a păcii şi întrajutorării între popoare, mai ales într-o lume marcată de multă violenţă, de criză economică şi morală, de sărăcie şi nesiguranță.
În acest sens, este mereu necesară şi o cooperare între îndrumătorii spirituali ai oamenilor şi decidenţii politici din viaţa societăţii, pentru a nu separa libertatea de responsabilitate, nici binele individual de binele comun.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române”
Sursa: http://basilica.ro/decalogul–relatie-a-omului-cu-dumnezeu-si-responsabilitate-fata-de-semeni-106953.html