Întâmplări minunate cu Părintele Justin: Câteva minuni săvârşite în timpul vieţii, dar şi după adormirea Părintelui Justin

„Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot”!

Într-o noapte a lunii ianuarie anul 2002, cu autoturismul meu Dacia 1300, am ajuns, cu greu, la Mănăstirea Petru Vodă. Veneam de la Bicaz şi, la un moment dat, în serpentine, s-a ars puntea redresoare a alternatorului (întrucât, având căldura pornită, am deschis faza lungă, şi aşa am rămas şi fără căldură, şi fără lumini). Am parcat în curtea mănăstirii şi, lăsând motorul pornit, am intrat în Sfânta Biserică să mă închin. La ieşirea din biserică însă, am constatat că uitasem să scot bucata de carton din faţa radiatorului, motiv pentru care motorul s-a supraîncălzit, şi garnitura de chiulasă a cedat. Sub capotă, lichidul antigel (atât cât mai rămăsese) bolborosea în vasul de expansiune…

Ce sa fac ? Colegul meu, Dadi, (un rocker rebel şi nonconformist prin definiţie, care, la insistenţele mele, mă urmase până aici ) îmi zise: „Cornele, acum să te văd”!  Ce să vadă, că nu aveam decât o soluţie: Părintele Justin!

L-am luat pe Dadi şi am trecut prin mulţimea de credincioşi ce aşteptau liniştiţi în faţa uşii Părintelui Justin, (holul din faţa chiliei era arhiplin, iar afară erau încă pe atâţia credincioşi). Cu scuze şi clasica formulă: ,,Doar pentru o binecuvântare de călătorie!’’, dar şi cu insistenţe deranjante din partea noastră, am ajuns în faţa uşii.

Mi s-a părut că a trecut o veşnicie până când creştinii care erau la Părintele au ieşit liniştiţi, luminoşi, fericiţi. Am intrat precipitaţi şi ne-am aşezat în genunchi la picioarele Părintelui care, pe scaunul său, ca un voievod din vremuri îndepărtate, parcă ne aştepta.

– Ei, ei, tocmai de la Iaşi aţi venit, pe o vreme ca asta? Cum e?…

– Preacuvioase Părinte, ni s-a defectat maşina şi, totuşi, am vrea sa ne daţi binecuvântare pentru călătoria până la Iaşi. Am venit doar să vă vedem, ne-am închinat în biserică şi acum am vrea să plecăm, dar nu ştim dacă ajungem cu bine la Iaşi pe ninsoarea asta, că-i drumul lung şi greu.

Părintele se uita cu o privire care parcă trecea prin mine şi îmi spune:

-Domnul să vă binecuvinteze!

-Dar o să ajungem cu maşina asta a noastră?

–Ajungeţi, măi, ajungeţi cu bine!

-Rugaţi-vă pentru noi, aşa să fie! Binecuvântaţi şi iertaţi!

-Doamne ajută! Doamne ajută!

Iată-ne afară, lângă maşina care bîr, bîr, bîr, încă mai mergea. Văzând că nu prea mai avem antigel, ne „vine” o idee ,,genială”!

Am turnat conţinutul unei sticle de băutură tonică pe care o aveam pe banchetă, şi, peste câteva momente, a încetat bolboroseala din vasul de expansiune (probabil că zahărul din băutură s-a caramelizat şi a etanşat garnitura fisurată). Am urcat în maşină şi, fără lumini, fără căldură, am pornit la drum.

Noapte, serpentine, munte, parbrizul îngheţat, cu capul scos pe geamul portierei mă orientam cu greu prin ninsoarea abundentă care crea o imagine şi o stare parcă dintr-o altă lume. Îngheţaţi lemn, am parcat maşina cu motorul pornit în spatele gării CFR din Târgu Neamţ. Am intrat în sala de aşteptare şi, aşezându-ne pe caloriferele  fierbinţi, parcă ne-am mai venit în fire. Era trecut de ora 5 dimineaţa.

După doar o jumătate de oră, ne-am ridicat şi am pornit din nou la drum, spre Iaşi. Am ajuns cu greu la Paşcani, cu geamul portierei mele lăsat pentru a mă orienta cu greu (degeaba am răzuit parbrizul pe ninsoarea aceea) şi înaintând cu o viteză redusă. Şansa noastră cea mare a fost că traficul era foarte redus, abia am întâlnit vreo trei autovehicule până acolo.

-Cornele, aici rămânem cu amărâta asta de maşină, mi-a zis Dadi.

-S-o crezi tu! Mergem înainte, cu binecuvântarea şi rugăciunea Părintelui Justin, şi ai să vezi că ajungem cu bine!

-La spital, sau… mai rău! Ce poate să facă Avva aici pentru noi?

Am ieşit din Blăgeşti şi am ajuns la baza dealului către Ruginoasa. Curbă la stânga, curbă la dreapta, şi-n faţă vreo doi kilometri de pantă abruptă. Şi asta nu era totul! De-a latul drumului crestele (digurile) de zăpadă de 40-50 centimetri înălţime fiecare, parapet după parapet, blocau drumul.

-Până aici ne-a fost, Cornele! Mai bine rămâneam la Paşcani şi veneam cu trenul.

-Măi, Dadi, măi, noi o să mergem acum doar cu rugăciunile Părintelui Justin. Nu ne lasă Avva, că-l cunosc eu …

-Cornele, uite, Avva! Ne ajută Avva, e blagoslovenia  lui …

Ce se întâmplase? În faţa noastră avea loc o minune care ne făcea în egală măsură să ne bucurăm şi să ne înspăimântăm. La vreo 5-6 metri în faţa Daciei noastre, zăpada era spulberată de o mână (forţă) nevăzută. Se vedea asfaltul negru, noi înaintam, iar, în spatele maşinii, brazdele de zăpadă se reconstituiau la loc, de parcă nici nu trecuserăm pe acolo.

-Avva, blagoslovenia şi rugăciunile lui Avva Justin! striga fascinat Dadi.

-Lasă-mă, rocker-ule, că nu crezi tu în de-astea.

–Măi, Cornele, dar tu nu vezi?! E o minune.

-Parcă tot drumul la dus mi-ai ţinut tu prelegeri de rocker rebel, fără Dumnezeu, fără rugăciuni şi fără minuni, şi-acum?

-Nu mai spun nimic! De-acum cred şi eu. Chiar cred!…

Am trecut de Ruginoasa, de Târgu Frumos şi până la Iaşi, orice obstacol l-am întâlnit a fost spulberat în mod miraculos având în faţă mereu măturată până la asfaltul negru şoseaua.

La intrarea în Iaşi, pe Şoseaua Păcurari, traficul era blocat de jandarmi şi poliţişti care nu permiteau ieşirea din oraş.

-Dumneavoastră de unde veniţi? Ne întrebă un poliţist.

-Din Târgu Neamţ, prin Paşcani şi Târgu Frumos.

–Vă arde de glume! Acest traseu e blocat de la miezul nopţii. Fiţi serioşi, pentru că v-am întrebat la modul serios …

-Credeţi ce doriţi, nu ne arde (că suntem îngheţaţi până-n măduva oaselor) de glume. De acolo venim. Ba încă mai de departe… de la Petru Vodă!

-Cu maşina asta?

Am ajuns în faţa blocului meu, am parcat maşina şi, intrând în apartament, soţia ne-a întâmpinat cu câte o cană cu ceai fierbinte. La radio se anunţa imperativ că traficul spre Târgu Frumos şi Paşcani, Roman este închis ….

Maşina nu a mai pornit a doua zi decât după ce am dus-o tractată la service-ul auto unde i-a fost schimbată garnitura de chiuloasă şi puntea redresoare a alternatorului de curent.

De atunci, Dadi a mai recidivat în a-şi expune cultura sa de rocker, dar când venea vorba de credinţă, totdeauna îl auzeai:

–Ce ştiţi voi ce poate să facă o blagoslovenie? Dacă nu l-aţi cunoscut pe Avva Justin Pârvu, mergeţi la Petru Vodă! O rugăciune şi o binecuvântare de la Avva Justin, ehe… multe pot!

(Corneliu M., Iaşi)

Vindecător de cancer

Tămăduieşte cancerul de esofag

Cu puţin timp înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, în urma bolii necruţătoare de care suferea, au intrat în chilia Părintelui Justin un tânăr de 22 de ani, Cosmin, cu mama sa. Erau din Brăila şi Cosmin suferea de cancer de esofag într-o fază destul de avansată, încât abia reuşea să mai mănânce acuzând dureri mari la înghiţire. Veniseră la Părintele să îl întrebe dacă să înceapă tratamentul de chimioterapie şi sa ia o binecuvântare, cu multă nădejde în rugăciunile sfinţiei sale. Părintele i-a binecuvântat şi le-a spus să nu înceapă chimioterapia, ci să urmeze un tratament naturist. Cosmin, pe lângă durerea fizică pe care o suferea, mai purta în suflet o durere şi mai mare – părinţii lui erau despărţiţi şi îşi dorea cu tot sufletul ca aceştia să se împace pentru a-şi reîntregi familia, în sânul căreia a crescut. S-a rugat în taină Părintelui şi a plecat.

Cosmin şi mama sa au ascultat întocmai cuvântul Părintelui şi, cu rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, au biruit boala. După un nou consult la medic, cancerul dispăruse şi Cosmin putea înghiţi uşor. Nu după mult timp, în săptămâna luminată, Cosmin se întorcea la mănăstire să îi mulţumească Părintelui Justin pentru darul vindecării cu care l-a binecuvântat. Nu l-a mai văzut însă pe părinte. Mare i-a fost uimirea când a auzit că Părintele era internat în spital, suferind de aceeaşi boală, cancerul.

A mulţumit în faţa uşii chiliei Părintelui, nu doar pentru tămăduirea cancerului, ci şi pentru minunea că familia i se reîntregise; părinţii lui se împăcaseră.

Tămăduieşte cancerul de tiroidă

Cu o săptămâna înainte de a trece la Domnul Părintele Justin, aflându-se pe patul de suferinţă din chilia sa, din mănăstirea de maici, Paltin, o femeie plângea sfâşietor la uşa chiliei Părintelui şi o săruta cu multă evlavie.

Maicile au întrebat-o de ce face acest gest iar femeia, cu lacrimi în ochi, a început să povestească modul minunat în care Părintele Justin o vindecase de cancer. Ne-a spus că ea nu mai locuieşte în ţară de multă vreme şi că e stabilită în Barcelona, Spania, unde lucrează. Cu trei ani în urmă fusese diagnosticată cu cancer la tiroidă, aflat în ultima fază de metastază. Doctorii refuzau să o mai opereze, spunând că nu mai are decât maxim două luni de trăit şi că operaţia este în zadar.

Sfârşită de durere, s-a rugat lui Dumnezeu să o ajute. În noaptea aceea l-a visat însă pe Părintele Justin, pe care nu îl cunoscuse decât din auzite şi de pe internet. Îl vede venind în picioare lângă ea şi îi introduce pe gât nişte metanii cu care îi scoate cancerul afară, după care îi spune: „Operează-te, pentru că eu te voi ajuta”!

Mulţumindu-i Părintelui Justin pentru această încredinţare, femeia s-a dus la doctori să se opereze, convinsă fiind că Părintele Justin o va ajuta. Şi într-adevăr aşa a fost. Operaţia a fost reuşită, iar cancerul a dispărut cu desăvârşire, iar acum femeia revenea în ţară doar pentru a-i mulţumi Părintelui Justin pentru ajutorul minunat.

Tămăduieşte un copil de duhul muţeniei

Cu câteva zile înainte ca Părintele Justin să fie internat în spital, venise la mănăstirea Paltin o femeie cu un copil de 5 ani, mut din naştere. În acea zi Părintele se simţea foarte rău şi nu primea pelerini. Această femeia insista însă cu lacrimi de durere să intre măcar copilul ei, deoarece este bolnav şi Părintele numai să îl atingă şi aşa ar fi plecat împăcată. După îndelungi insistenţe, ucenicii Părintelui îl lasă pe copil să intre numai pentru o binecuvântare. Femeia a plecat mulţumită, împreună cu copilul, nădăjduind că Dumnezeu va face o minune şi pentru rugăciunile Părintelui Justin, copilul ei se va tămădui şi va vorbi. Între timp starea Părintelui Justin s-a agravat, fiind imediat internat în spital.

În timp ce părintele se afla în spital, femeia căuta să sune cu disperare la mănăstire, să mulţumească Părintelui şi să transmită vestea minunată că copilul ei vorbeşte. Aflând că Părintele este în spital, a sunat-o pe măicuţa care o ajutase să intre la Părinte cu copilul, şi i-a relatat acesteia minunea. Copilul ei vorbea!

Atât de recunoscătoare era pentru ajutorul primit de la Părintele Justin, încât femeia suna zilnic să se intereseze de starea de sănătatea a Părintelui, făcând zilnic metanii şi rugăciuni pentru ca părintele să se însănătoşeze. Femeia avea atâta umilinţă încât credea că pentru păcatele ei Părintele s-a îmbolnăvit, dăruind în schimb sănătate copilaşului. Acum are convingerea că Părintele este un sfânt şi că se va ruga din ceruri pentru oricine îi va cere ajutorul, iar ea îi va mulţumi pururi pentru tămăduirea minunată.

Avea darul înainte vederii

Eram venită la mănăstirea de maici Paltin Petru Vodă pentru a lua o binecuvântare de la Părintele Justin. Locuiesc în Italia de mai mulţi ani şi în momentul în care am venit la Părintele, eram într-o relaţie cu un băiat italian, cu care voiam sa mă căsătoresc şi pe care îl iubeam foarte mult. Mai erau mici neînţelegeri între noi, de aceea venisem la Părintele să cer o binecuvântare pentru căsătorie.

În timp ce mă aflam în România, a intervenit o ispită între noi şi eram pe punctul de a ne certa. La un moment dat, chiar când mă aflam în curtea mănăstirii, mă sună şi îmi spune să îmi plătesc singură biletul de avion (biletul costa 130 de euro), pentru că el nu îmi plăteşte şi nici nu mă va aştepta la aeroport, să mă descurc singură. Nu i-am spus nimic. I-am închis telefonul şi, îndurerată, m-am îndreptat spre chilia Părintelui Justin.

De cum m-a văzut, Părintele Justin m-a întâmpinat cu multă dragoste şi cuvinte de mângâiere. Eram convinsă că ştie suferinţa mea. Fără să apuc să îi spun necazul meu, Părintele scoate dintr-un sertar nişte bani şi mi-i dă mie: Ia-i, ai nevoie! Uimită, nu voiam să primesc, dar când mă uit, erau fix 130 de euro, exact cât costa biletul de avion.

Nu aveam nevoie de bani, pentru că aveam posibilitatea să îmi cumpăr singură biletul, dar aveam nevoie de acea mângâiere din partea Părintelui Justin. Căldura lui sufletească m-a întărit în nădejdea că Dumnezeu mă va ajuta. I-am spovedit apoi părintelui necazurile sufletului meu şi cu un umor caracteristic, m-a asigurat că totul va fi bine. Într-adevăr aşa a fost. Prietenul meu m-a sunat apoi să îşi ceară mii de scuze şi nu înţelegea ce se întâmplase cu el. Acum suntem căsătoriţi şi, cu rugăciunile Părintelui Justin, ne iubim şi ne înţelegem foarte bine. Mulţumim, Părinte!

(Daniela M., 30 de ani, Lecco, Italia)

Părintele Justin, un sfânt grabnic ajutător

Mă numesc Ioana. Sunt din Buzău şi am 16 ani. Doresc să împărtăşesc tuturor minunea pe care Părintele Justin a făcut-o cu mine, nevrednica.

În luna martie a acestui an, am primit cadou, de ziua mea, un telefon Samsung Galaxy S3 din partea surorii mele. Telefonul era „de ultimă generaţie” şi era foarte scump. Cum eram foarte mândră de telefonul meu, l-am pierdut în câteva zile, într-unul din cluburile pe care le frecventam, împreună cu prietenii mei. Am făcut reclamaţie la poliţie, rugându-i insistent să îmi găsească telefonul. Toţi prietenii mă sfătuiau să îmi iau gândul că poliţia îmi va găsi vreodată telefonul. Eu nu mi-am luat gândul, pentru că ţineam foarte mult la telefonul meu şi mă rugam la mulţi sfinţi ca să îl găsesc.

În iunie am aflat cumplita veste că Părintele Justin a trecut la Domnul, sfârşind această viaţă pământească. Am fost foarte întristată, deoarece îl iubeam mult pe părinte şi veneam deseori la mănăstirea de maici, Paltin Petru Vodă. În ultimii 3 ani toate vacanţele mi le-am petrecut la mănăstire, unde este şi un cămin de copii. Aflând de pe internet, că trupul Părintelui Justin izvorăşte mir şi miresmă deosebită, am început să mă rog şi eu: Părinte Justin, dacă eşti sfânt, ajută-mă, te rog, să îmi găsesc telefonul. M-am rugat aşa în gând toată ziua. Şi, minune! A doua zi primesc telefon de la poliţie că mi-au găsit telefonul!

M-am bucurat mult şi i-am mulţumit părintelui că mi-a adus telefonul înapoi, dar bucuria mea cea mai mare a fost că Părintele Justin m-a ascultat pe mine, o păcătoasă şi mi-a arătat că este sfânt!

Minunea Părintelui Justin cu ornamentele florale de la înmormântarea sa

Sunt o ucenică mai veche a Părintelui Justin şi adeseori mă îngrijeam să împodobesc biserica mănăstirii Petru Vodă cu ornamente florale, ori de câte ori era un eveniment mai important sau când mă ruga Părintele Justin. În seara zilei de marţi, când Părintele era privegheat de mulţime de oameni veniţi din toată ţara să îl însoţească pe ultimul său drum, am primit un telefon din partea mănăstirii ca urgent, a doua zi dimineaţa, să vin să împodobesc baldachinul în care urma să fie mutat trupul neînsufleţit al Părintelui Justin, spre închinare.

Pentru mine era o mare cinste, dar ştiam că florăria cu care colaboram nu primeşte comenzi decât joi şi vineri. Sun dimineaţa la prietena mea de la Florăria Floral Couture din Suceava, spunându-i că am nevoie urgent de sute de flori albe pentru împodobirea sicriului şi baldachinului Părintelui Justin. Prietena mea s-a întristat pentru că nu mai avea în magazin atâtea flori, era miercuri dimineaţa când comenzile se epuizaseră.

Nu ştiam ce să facem, când deodată, la 40 de minute după ce vorbisem eu la florărie, primesc un telefon de la florărie că a venit o comanda de 600 de trandafiri albi, fără ca cineva să facă comanda. Sigur, Părintele Justin cu duhul lui, făcuse comanda de flori, pentru a ne împlini dorinţa şi pentru a ne întări pe noi în credinţă. Pentru că această minune a produs o schimbare şi în sufletele celor din administraţia Florăriei.

(minuni adunate şi consemnate de maicile mănăstirii Paltin Petru Vodă)

Nota Redacţiei: Rugăm pe această cale, pe toţi cititorii revistei Atitudini – dacă au cunoscut în viaţa lor întâmplări minunate cu Părintele Justin şi doresc să ni le împărtăşească, spre publicare în Revista noastră, să ne scrie pe adresa Redacţiei sau la adresa de email: [email protected] Mulţumim!

articol apărut în nr. 29 al revistei ATITUDINI