Dragi prieteni,

Mă mai țineți minte? Sunt Vlad, cel cu „Temele…”. Vă scriu aceste rânduri gândindu-mă că unora dintre voi v-a plăcut cartea şi ați sugerat şi prietenilor voştri să o citească.

Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au „împins de la spate” să scriu cartea şi celor care m-au încurajat să continui. În primul rând, mulțumesc Fundației Justin Pârvu şi Mănăstirii Petru Vodă că au „riscat” cu mine şi au editat cartea. Tot în primul rând, îi mulțumesc mamei mele, care a fost pentru mine ca un toiag solid pe care să mă sprijin şi care m-a sprijinit.

Simt nevoia acum să vă spun că publicarea acestei cărți a avut un mare impact asupra mea, pentru că mulți dintre voi mi-ați scris, iar acest fapt m-a impresionat foarte mult. La început am fost emoționat (aşa cum sunt şi acum). Aproape că nu îmi venea să cred că există o carte cu numele meu la autor. În acea perioadă mama mi-a repetat cu fiecare prilej că nu trebuie să mă mândresc. Sper că am ascultat-o (eu am încercat) şi, probabil, am reuşit. Deşi ştiu că nimic bun nu facem de la noi, ci totul este de la Dumnezeu, totuşi, mândria vine uneori fără să ne dăm seama.

Această carte mi-a adus multe mesaje şi, poate, prieteni. Primul moment de nedumerire şi bucurie în acelaşi timp a fost când am găsit mesajul lui Victor din Deva, un băiat de vârsta mea, care mi-a scris pe măsură ce a citit cartea şi mi-a împărtăşit sentimentele pe care le-a simțit la aproape fiecare povestire (Salut, Victor! Ce mai faci?). Apoi mi-a scris doamna Anda din Cluj, mama lui Paul. Uimirea mea a fost şi mai mare. Acum îmi scria un adult. Nu îmi venea să cred. Oare şi oamenii mari m-au luat în serios? Doamna Anda mi-a povestit foarte frumos cum a primit Paul cartea la biserică, pe prima pagină având scrise cuvintele: „Citeşte şi dă mai departe! Doamne, ajută!” (Sărut mâna, doamna Anda!) Apoi mi-a scris Miruna din Germania. Am primit multe mesaje de la ea, cu tot ce a crezut că mi-ar fi mie de folos. (Mulțumesc, Miruna!) Apoi a început să îmi scrie Lucian, din Borca „Neamț, care a primit cartea de la domnul profesor de matematică. M-am bucurat mult de mesajele lui, mai ales că Lucian este foarte talentat şi serios în tot ce face. (Ce mai faci, Lucian? Am rămas în urmă cu mesajele, dar voi recupera.) Mi-a scris apoi Ilinca, vecină de cartier cu mine, care mi-a dat două idei pentru noi povestiri şi care m-a invitat la ea la biserică. Am considerat că a fost o invitație foarte frumoasă, chiar dacă nu am apucat să îi dau curs. (Cum merg experimentele de fizică, Ilinca?) De curând mi-a scris Adrian, care deşi e clasa a 8-a, mi-a spus că i-a plăcut cartea şi aşteaptă să mai scriu. (Salut, Adrian!) Şi mai mulți sunt cei care mi-au scris pe messenger. Din păcate aceste mesaje nu s-au păstrat. Dar vreau să-i salut pe: Teodora din Petru Vodă, Carla, Irina, Mihaela, Antonie. Cea mai recentă surpriză mi-a făcut-o Ioan, fostul meu coleg de clasă, mutat la altă şcoală, şi care m-a sunat să îmi spună cât a fost de „œfrapat” când a văzut cartea (Să trăieşti, Ioane!) Dacă am uitat pe cineva, să nu se supere nimeni pe mine. Toate mesajele m-au bucurat la fel de mult atunci când le-am primit şi vă mulțumesc tuturor. Nu i-am uitat nici pe cei care mi-au vorbit direct despre carte, în special la biserică. Dacă vă amintiți de mine câteodată, rugați-vă şi pentru mine!

Toate acestea m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă legătura dintre creştini. Acesta este cel mai minunat dar pe care l-am primit eu şi pentru care vă mulțumesc tuturor. Cu ajutorul lui Dumnezeu s-au vândut 4500 de exemplare. Deşi nu pot să compar cu Harry Potter, totuşi m-am bucurat foarte mult, pentru că eu am vrut ca această carte să fie de folos copiilor îngrijiți la mănăstirea de maici de la Petru Vodă. Sigur că mi-aş dori ca şi cărțile noastre, ale creştinilor, să se vândă la fel de mult. Cred că numai de noi depinde. De aceea le mulțumesc tuturor celor care au recomandat cartea, în special prietenului nostru Stelian, om de bază la strana bisericii noastre, care a avut o tehnică de promovare foarte eficientă (Mulțumesc fumos, domnul Stelian!) şi domnului Ciprian Voicilă, care, fără să mă cunoască, a postat cartea pe blogul dumnealui şi a scris o recenzie foarte frumoasă.

Acum, că v-am făcut cunoscute toate sentimentele mele (şi de bucurie pentru bucuria altora, şi de veselie că mi-am făcut noi prieteni, şi de uimire că atâția oameni s-au oprit să mă ia în seamă), vă doresc tuturor multă sănătate şi, chiar dacă nu ne vom întâlni niciodată aici, să ne găsim cu toții în Rai când va veni timpul fiecăruia!

Cu drag şi prietenie,
Vlad