(inter­viu real­izat de ziaris­tul Vic­tor Ron­cea, Ziua)

- Sfin­tia voas­tra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost ofi­ci­ata de catre IPS Andrei Andre­i­cut o slu­jba de sfin­tire a locu­lui pen­tru o noua bis­er­ica sau un cen­tru cul­tural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se con­stru­iasca acolo?

- Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost insti­in­tat cu privire la aceasta sfin­tire, despre care am aflat ulte­rior. Sfin­tirea aceasta a fost foarte sur­prin­za­toare pen­tru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca mar­turie, fap­tul ca acest eveni­ment impor­tant s-a facut fara vreo infor­mare a noas­tra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt intere­sati in mod deosebit de viitorul aces­tei bis­erici ce se inten­tioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui mar­ti­raj, o groapa plina de un amar de sufer­inta? S-a ofi­ciat slu­jba intr-un cerc foarte restrans, cu anu­mite ofi­cial­i­tati si per­soane… Ori, Bis­er­ica, in tot tre­cu­tul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunos­cut. Man­a­s­tirea pe care noi sun­tem pre­gatiti sa o ridicam, pen­tru mine reprez­inta inaltarea nea­mu­lui nos­tru romanesc. Macar sa fi anun­tat cativa din­tre batranii care au fost si sunt impli­cati in lucrarea aceasta de viitor a bis­ericii care va avea si aseza­mant mon­a­hal, dupa cum si are. Dar s-au tre­cut cu ved­erea toate lucrurile aces­tea si ramane sa ne intre­bam noi: Oare ce se face acolo? Facem o bis­er­ica in care sa se ofi­cieze slu­j­bele mor­tilor, mar­tir­ilor si eroilor nos­tri care au patimit ani si ani intre zidurile pus­cariei Aiudu­lui sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intere­seaza mai putin sau chiar deloc, indifer­ent ce ar fi el, cen­tru cul­tural, casa memo­ri­ala sau orice altceva. Pen­tru ca pe noi nu aceste aspecte ne intere­seaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Man­tu­itoru­lui nos­tru Iisus Hris­tos pe temelia insanger­ata a Aiudu­lui, cetatea si sufle­tul nea­mu­lui nos­tru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noas­tra de prea­marire a mar­ti­ra­ju­lui lor sa capete o col­oratura polit­ica si sa pan­garim mai mult jertfa lor curata.

- Dar det­inu­tii politici nu au fost instiintati?

- Toc­mai: aceasta sfin­tire ce a avut loc la Aiud socot ca tre­buia facuta in prezenta celor care sunt primii indrep­tatiti sa vor­beasca acolo – fos­tii det­inuti; ei insa au lip­sit cu desavar­sire. Cu multa durere suport aceasta jig­nire care este adusa mar­tir­ilor si eroilor nos­tri de alta­data. Nu zic sa ma fi anun­tat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuve­nea sa par­ticipe la un asa eveni­ment pen­tru nea­mul nos­tru. Inseamna ca noi nu acor­dam nicio aten­tie put­erii jert­fei; am negli­jat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, sun­tem la o ras­pantie de dru­muri: Ce se va face pe locul acesta sfin­tit pen­tru bis­er­ica si cum se va face? Ce pla­nuri sunt de fapt? Pen­tru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiec­tul tre­buie sa fie apro­bat de mitropolie, de autori­tatile com­pe­tente ale ora­su­lui Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demer­suri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi tre­buit sa fie ofi­cial pub­li­cate si cunos­cute, nu pen­tru oamenii politici, ci mai ales pen­tru cei care si-au pier­dut o viata in acele locuri si pen­tru cei ce cu ade­varat vor sa se aduca jertfa curata lui Dum­nezeu si nea­mu­lui lor.

- Sfin­tia Voas­tra l-ati insar­ci­nat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrar­ile de la Aiud, el fiind si unul din­tre par­tic­i­pan­tii la sfin­tirea locului?

- A fost o dis­cutie in pre­al­a­bil, am vor­bit doar asa, in trea­cat. Apoi am avut pareri diferite in priv­inta proiec­tu­lui pen­tru bis­er­ica, dar asta nu inseamna ca acum tre­buie sa ne ascun­dem unul fata de celalalt. Dor­inta aceasta, de a infi­inta o man­a­s­tire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecu­van­tar­ile arhier­esti pen­tru schi­tul care este acum acolo si poarta hra­mul Inal­tarii Sfin­tei Cruci. Mon­u­men­tul care este acolo s-a ridi­cat cu aju­torul fos­tilor det­inuti politici si a fost sfin­tit de Inalt Prea Sfin­ti­tul Bar­tolomeu Ana­nia in anul 2000, locas unde pana acum se savars­este Sfanta Liturghie. Cu tim­pul insa acele locuri s-au facut repede cunos­cute, mai ales pen­tru fap­tul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sap­a­turilor, sfin­tele moaste ale mar­tir­ilor care erau arun­cati cu bes­tial­i­tate in acea groapa comuna, osem­inte care stau mar­turie in osuarul mon­u­men­tu­lui din Aiud. Cred­in­ciosii, man­ati din­laun­tru de glasul muceni­cilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cin­steasca nevoin­tele si sfin­te­nia lor, iar pen­tru cred­inta aces­tora, s-au facut si se savars­esc in con­tin­uare nenu­marate min­uni si tamaduiri. De aceea am con­sid­erat nece­sara ridi­carea unei bis­erici aut­en­tice si inca­p­a­toare, in con­for­mi­tate cu tra­di­tia noas­tra orto­doxa si, de aseme­nea, un com­plex mon­a­hal adec­vat. Dom­nul Dan Puric s-a aratat dor­nic sa con­tribuie la aceasta lucrare si, prin spri­jinul dan­su­lui, am reusit de am obt­inut de la pri­marie terenul din prea­jma mon­u­men­tu­lui, de langa cim­i­tir, pen­tru con­stru­irea com­plex­u­lui mon­a­hal si a bis­ericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste con­stru­irea unui com­plex mon­a­hal, ci a unui cen­tru memo­r­ial. Tre­buie insa sa inte­leaga ca noi aici lucram pe o con­cep­tie pur crestin-ortodoxa, fara influ­ente straine cul­tu­lui nos­tru bis­ericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii litur­gice bis­ericesti, monas­tice care se va dez­volta pe viitor. Noi sun­tem datori sa urmam o reg­ula foarte pre­cisa con­form canoanelor sfin­tei noas­tre Bis­erici, din punct de vedere arhi­tec­tural. Arhi­tec­tura este legata de viata bis­ericeasca in cele mai mici ama­nunte. Binein­te­les ca acest locas tre­buie sa se inalte, potrivit sfin­tei noas­tre tra­di­tii, sub binecu­vantarea arhiereasca, pen­tru ca unde este epis­copul, acolo este si Bis­er­ica. Tre­buie sa fim in stransa legatura cu ier­arhia locu­lui, sa avem o comu­ni­une in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de struc­tura orto­doxa si duhovniceasca. Dar aceasta bis­er­ica nu este o bis­er­ica oare­care. Este expo­nen­tul mar­tir­ilor si eroilor nos­tri, care au fost tra­dati si lep­a­dati pana si de unii din epis­copii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data ade­varatul lor sens de sac­ri­fi­ciu? Sac­ri­fi­ciul lor a fost inchi­nat numai si numai lui Hris­tos, si nu vre­unui par­tid politic. De aceea, man­a­s­tirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte struc­turi si sim­boluri, ori­cat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii tra­di­tionale a Bis­ericii noastre.

- Proiec­tul cen­tru­lui memo­r­ial are vreo legatura cu manastirea?

- Bis­er­ica aceasta nu este numai pen­tru noi, cei care o ridicam. Ea este stin­dar­dul viitoru­lui tarii noas­tre. Bis­er­ica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaci­u­nii mar­tir­ilor. O man­a­s­tire este si un cen­tru de rugaci­une si un cen­tru cul­tural, in ace­lasi timp si acolo se poate dez­volta pe par­curs si un cen­tru de studii asupra rezis­ten­tei comu­niste. Intot­deauna man­a­s­tir­ile au avut — si il au si pana astazi — rolul acesta cul­tural. Dar acest scop cul­tural se misca total in baza tra­di­tiei si obar­si­ilor noas­tre de veacuri. In bis­er­ica s-a nascut cul­tura si nea­mul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posi­bilul ca acest cen­tru cul­tural sa nu fie in inc­inta man­a­s­tirii, ci undeva in afara, pen­tru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuvi­in­cios a strica lin­is­tea mon­a­hala cu zarva si duhul unui ast­fel de insti­tut cul­tural. Cu cat noi vom trai mod­elul muceni­cilor si mar­tir­ilor, cu atat si viata noas­tra se va usura si vom fi intr-o con­vi­e­tuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei — Bis­er­ica cereasca, iar noi — Bis­er­ica lup­ta­toare. Sfin­tii din inchiso­rile comu­niste nu sunt numai ai tarii noas­tre. Ei depas­esc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monop­o­lizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascul­tand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inain­tea lui Dum­nezeu pen­tru toate cererile noas­tre de pe pamant. Ei se roaga atat pen­tru romani, cat si pen­tru chinezi, si pen­tru japonezi, si pen­tru africani, si pen­tru amer­i­cani si pen­tru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfin­tei Treimi: al Tatalui, al Fiu­lui si al Duhu­lui Sfant si mar­turis­esc cu ade­varat invatatura Sfin­tilor Parinti.

- Asa a spus si Par­in­tele Arse­nie Papa­cioc: ca un cen­tru cul­tural nu poate fi manastire…

- Sa fie o man­a­s­tire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vie­tu­itori, slu­ji­tori, care sa reprez­inte acolo mar­tirii si eroii nos­tri, prin rugaci­u­nile lor, prin viata lor. De aseme­nea, sa existe o cate­hizare prin prezentarea sufer­in­telor si tor­turilor indurate in tem­nita Aiudu­lui, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile aces­tea sfin­tite de mucenicii nos­tri. Nu se pune prob­lema ca cineva sa monop­o­lizeze aceste locuri. Aici nu se poate monop­o­liza, nu poate inter­veni nimeni care sa prof­ite de pe urma sac­ri­fi­ci­u­lui lor, pen­tru ca este blestemul lui Dum­nezeu peste tot cel care ar cauta sa der­an­jeze acest scop maret al eroilor nos­tri din Aiud. Nu se poate! Este stri­ga­tor la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau col­oratura decat numai pen­tru ceea ce a fost menit: pen­tru rugaci­une, rugaci­une si iarasi rugaci­une. Numai rugaci­unea ne-a dat put­erea sa mar­tur­isim si sa nu cedam in fata fiarei bol­se­vice. Aceasta este preda­nia pe care tre­buie sa o inmanam gen­er­ati­ilor care vin! Asta asteapta Dum­nezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oare­cum, oste­neala si truda inain­tasilor nos­tri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudu­lui, la a carui cal­dura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si put­ere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi cred­in­ciosi si din strainatate, de pe tot cuprin­sul glob­u­lui, care sunt dori­tori sa con­tribuie la ridi­carea aces­tei man­a­s­tiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pen­tru Hris­tos si paman­tul acesta romanesc. Chiar m-am gan­dit sa merg pen­tru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dum­nezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veg­hez acolo cum am veg­heat si la bis­er­ica man­a­s­tirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o pia­tra de un kilo­gram la temelia bis­ericii. Asa, cu aju­torul lui Dum­nezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dum­nezeu ar fi pen­tru mine sa vad aceasta bis­er­ica inal­tata si sfin­tita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvan­tul Tau in pace.

(extras din numarul 6 al revis­tei ATITUDINI)

Cititi si:

1. Par­in­tele Justin – Sfin­tii din Aiud: glasul care striga in pus­tia lumii de azi
2. Azilul de batrane de la man­a­s­tirea Petru Voda
3. Proiec­tul man­a­s­tirii de la Aiud, sustinut de Par­in­tele Justin Parvu
4. Par­in­tele Justin: Sa ne rugam sa nu ne paraseasca put­er­ile sufletesti!
5. Par­in­tele Justin Parvu, voievo­dul orto­dox­iei romanesti