Epistola encilcică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos.

Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.

Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiţi şi doriţi fraţi ai noştri, sfinţiţilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevăraţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frăţească îmbrăţişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.

Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toţi aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinţilor săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta S-a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-Se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbiţe puternice în toată lumea au răsunat-o – căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor (Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învăţat-o atâţia şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinţi ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învăţat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutăţii, vrăjmaşul cel înţelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiinţate, tot astfel, amăgind pe mulţi din când în când şi în Edenul cel înţelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învăţăturii ortodoxe, adapă pe mulţi nevinovaţi care vieţuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s-au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinţii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învăţătura evanghelică cea de ei stricată.

2. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu (Efes. 6, 13-17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toţi vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se.

3. Ci din aceste erezii, unele au şi pierit cu totul, altele se duc, altele s-au veştejit, altele şi înfloresc mai mult ori mai puţin, fiind în putere până în vremea întoarcerii lor la Credinţă, altele iarăşi răsar, ca să-şi meargă drumul lor de la naştere până la pieire; că jalnice cugetări şi născociri fiind, de oameni jalnici, trăsnite cu anatema celor Şapte Sinoade a toată lumea, ca şi ei se nimicesc, chiar de ar mai ţine o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, cea însufleţită de Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dăinuie veşnic, după nemincinoasa făgăduinţa Domnului: porţile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mat. 16, 18); adică gurile necinstitorilor şi ereticilor (după cum ne tâlcuiesc dumnezeieştii Părinţi), oricât de cutezătoare, oricât de uimitoare, nu vor birui dreapta învăţătură cea liniştită şi fără zarvă. Dar oare ce este căci calea necinstitorilor sporeşte (Ierem. 12, 1)? Cum de se fălesc cei necredincioşi şi se ridică precum cedrii Libanului (Ps. 36, 35), tulburând slujirea cea liniştită a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusă, şi Biserica, măcar că se şi roagă zilnic ca să lipsească de la ea boldul acesta, acest înger al satanei, aude de la Domnul totdeauna: Destul este ţie harul Meu, că puterea Mea în neputinţă se săvârşeşte (2 Cor. 12, 9). Deci cu dulceaţă se va lăuda mai mult în neputinţele sale, ca să locuiască în ea puterea lui Hristos (2 Cor. 12, 9), şi cei lămuriţi să se facă arătaţi (1 Cor. 11, 19).

4. Între aceste erezii răspândite, pentru judecăţi pe care Dumnezeu le ştie, pe o mare parte a pământului, a fost cândva arianismul, iar astăzi este şi Papistăşia, dar şi aceasta (ca şi acela, care a pierit cu totul), deşi este în putere acum, nu va birui până în sfârşit, ci va trece şi se va doborî, şi în cer va răsuna glas mare: Doborâtu-s-a (Apoc. 12, 10). Continue Reading »

interviu realizat de monahia Fotini, în data de 23 septembrie 2010

Interviu cu Mitropolitul Seraphim de Ottawa şi Canada

Înalt Prea Sfinţite, spuneaţi că principala suferinţă a Apusului este că a ajuns să considere valoros a trăi numai cu mintea şi nu cu inima. Pentru că inima Răsăritului e vie, simţim chemarea apostolească de a binevesti acestui Apus bucuria Adevărului. Dar nu putem vorbi limba abstracţiunilor lor, singura pe care o ascultă. Deşi comunicarea între minte şi inimă, atât între popoare, cât şi în om, nu se poate face discursiv, – dorinţa lor e ca noi să le învăţăm felul lor de abordare exclusiv cerebrală, lucru pe care dacă l-am face, am sacrifica însăşi esenţa a ceea ce devenim prin dreapta credinţă.

Tocmai de aceea e greu, pentru că a merge pe calea lor este moarte. Ştiu, pentru că am crescut acolo. Multă vreme ne ia să desluşim calea cea dreaptă. Şi observăm că şi chiar după ce ne-­am format, acest fel de gândire şi de viaţă se infiltrează cumva pe dedesubt şi chiar dacă are cineva impresia că­-şi ascultă inima, realizează că de fapt tot aceste gânduri conduc. Aşadar dacă ar fi posibil, ar fi important să nu se guste deloc acea mentalitate. E necesar să înţelegi ceva despre ea, dar e periculos să faci parte din ea, pentru că pentru asta trebuie să devii tu însuţi împărţit pe dinăuntru. Limbajul dragostei creştineşti curate e totuşi înţeles de toată lumea, chiar când nu e acceptat sau este catalogat ca nebunesc. Ei, şi? Când Mântuitorul era pe pământ nu­-L înţelegeau, dar El a iubit şi iubeşte chiar dacă noi nu-­L urmăm cum se cuvine… la fel li s­-a întâmplat şi Apostolilor. Iar acum, că din fericire s­-au tradus şi publicat mai multe din Scrierile Sfinţilor Părinţi, apusenii pot vedea că în ceea ce credem există Raţiune.

Poate mai dificil de pătruns decât propriile lor sisteme filosofice raţionale.

Da, dar asta e bine, pentru că aşa le câştigăm respectul, şi poate aşa se va ivi o deschidere în minţile lor ca inimile să le poată vorbi. Însă în Vest cuvintele sunt atât de golite şi de ieftine că nu aşteaptă de la noi să spunem, ci să facem şi mai ales să fim. Aşa este calea ortodoxă: dacă-L iubim pe Hristos devenim înfăptuitori ai cuvintelor Lui, fără să fie nevoie să vorbim. Fapta grăieşte.

Cum este monahismul în Canada?

În Canada, fiind o comunitate ortodoxă mai restrânsă, şi aşezămintele monahiceşti sunt restrânse – câteva obşti de douăzeci şi cinci de monahii, înfiinţate de cuviosul Părinte Efrem din Arizona. Aceste mănăstiri, care de altfel atrag mulţi tineri, urmează tipicul athonit al Părintelui şi în ele se slujeşte exclusiv în greceşte. Altfel este situaţia în Statele Unite, unde monahismul este bine­înfloritor. Continue Reading »