
Creștinismul în Africa
Pe „continentul întunecat”, cum este supranumit pământul african, soarele Ortodoxiei a răsărit în primii ani ai propovăduirii apostolice în vremea în care Sf. Ap. Marcu înființa biserica din Alexandria. După primele patru secole de înflorire a vieții ecleziastice și monahale sub înrâurirea duhovnicească a luminătorilor pustiei egiptene, Sfinții Antonie și Pahomie, credincioșii Bisericii Ortodoxe din Africa s-au scindat în urma Sinodului IV de la Calcedon (451) în calcedonieni și necalcedonieni. Invazia musulmană în nordul continentului din sec. VII marchează începutul unei robii a creștinilor care va dura până în veacul al XIX-lea, când stabilirea unui număr mare de greci ortodocși în Alexandria va aduce revigorarea comunităților ortodoxe.
În ciuda intensei lucrări misionare a romano-catolicilor și a protestanților pe „continentul fără istorie”, mulți africani, după ce au studiat istoria creștinismului, au dorit să se întoarcă la credința cea adevărată, Ortodoxia, iar nevoia de preoți misionari care să încreștineze și să catehizeze băștinașii, mare parte căzuți în întunericul magiei și al vrăjitoriei, a devenit una vitală.
Arhimandritul român, Nectarie Dima, misionar în Rwanda, dezvăluie într-un interviu că odată ajuns în anul 2019 pe continentul african care în prezent numără 56 de țări, a fost nevoit să învețe mai întâi limba swahili, un dialect african care se vorbește în 17 țări, pentru a-și putea începe lucrarea de convertire. Piedicile nu au întârziat să apară, părintele Nectarie fiind reclamat la poliție că face vrăji de cei care nu îi înțelegeau slujirea sfințitoare prin care nenumărate suflete (peste 100 de catehumeni, zilnic) cereau să se boteze în credința ortodoxă.
Este binecunoscut faptul că Biserica Ortodoxă din Africa se confruntă cu două probleme majore: sărăcia și cultura autohtonă. Sărăcia este atât de pregnantă încât în unele comunități, preoții slujesc desculți, îmbrăcaţi cu veșminte cârpite, adeseori fără toate odoarele necesare săvârșirii slujbelor. Cu toate acestea, bisericile sunt pline până la refuz. Aici, nimeni nu se grăbește să ajungă acasă după Sf. Liturghie, iar credincioșii rămân după slujbă pentru bucuria de a cânta împreună cu preotul slujitor.
De vorbă cu Părintele Agapios
Părintele Agapios Omukuba face misiune în Kenya, singura țară africană în care Biserica Ortodoxă este recunoscută oficial de autorități, având în grijă 300 de parohii, 250 de preoţi, 30 de şcoli primare şi grădiniţe, 15 şcoli generale şi licee, 30 de centre medicale, o şcoală patriarhală, cu seminarişti din multe ţări ale Africii şi un colegiu pedagogic. Aflat în vizită în România, unde a susținut mai multe conferințe, cu binecuvântarea Patriarhiei Române, a poposit și la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, istorisindu-ne despre începuturile și greutățile lucrării sale misionare în țara cu 35 de milioane de locuitori, Kenya.
Părinte Agapios, cum ați ajuns în Kenya?
Dorința mea era să ajung în America și căutam mijloace ca să ajung acolo. Aveam prieteni în America, pentru că nașa mea era din Cipru și copilul cel mic are un naș care e stabilit în America. Așa că am vrut să merg în America, deși acum nu aș mai merge. Atunci, am primit pe facebook invitația unui prieten care era preot și locuia în Suedia. La început, nu am fost în stare s–o accept, dar părintele Octavian Mureșan mi-a scris și mi-a zis: „Vreau să te ajut. Te rog, acceptă cererea mea de prietenie”. Apoi am acceptat-o și am început să vorbim. Mi-a spus: „Am nevoie de proiectul tău. Vreau să te ajut, ce vrei să fac? Mai întâi să-l înștiințez pe episcopul meu, apoi vom colabora să te sprijinim”. Și l-a informat pe Episcopul Macarie al Suediei.
De la protestantism la ortodoxie
Cum ați descoperit Ortodoxia?
Eram la școală și eram protestant pe atunci…
În Kenya?
Da. Atunci a intervenit o problemă la plătirea taxelor școlare. Era foarte greu pentru mine, deoarece părinții mei nu-și puteau permite plătirea școlii. Era o comunitate ortodoxă, care nu era foarte departe de casa noastră, adică la doar 5 km distanță. Am auzit că dacă merg acolo, mă vor putea ajuta să-mi plătesc taxele școlare.
De obicei, protestanții ajută cu bani.
Da, dar protestanții, de unde eram eu, nu puteau să mă ajute. Am fost acolo ca să fiu ajutat și când m-au întrebat dacă sunt gata să devin ortodox, am acceptat. Apoi, am început să merg la biserică, dar nu le-am spus că am nevoie de ajutor.
La ce vârstă era aceasta?
La 15 ani.
Erați tânăr…
Mi-au spus: „Ești gata să fii botezat?”. „Da”. Eram înscris cu doi ani înainte să fiu botezat. Apoi, am primit Botezul, iar după aceea, mi s-a spus că trebuie să vin la biserică, zilnic. Mergeam la biserică și de fiecare dată, deoarece podeaua nu era cimentată, veneam dis-de-dimineață pentru a mătura. Apoi, ștergeam strănile și pregăteam cele necesare preotului. Când venea părintele, totul era gata, pregătit.
„Cum să devin preot?”
Mi-au spus că ar trebui să mă fac preot, deoarece eram un tânăr care muncea din greu. Iar eu mă minunam: „Cum să devin preot?”. Mi s-au dat cărți să citesc despre Biserică, adică catehisme. Într-o zi, preotul a venit și mi-a spus: „Vrem să te ajutăm. Episcopul mi-a zis că ai o problemă și că te poate ajuta cu plata taxelor școlare”. Nu i-am spus, deoarece m-am temut să nu creadă că am venit doar pentru a fi ajutat. Am încuviințat: „Da, am o problemă cu plata taxelor școlare”.
„Vom găsi o modalitate să le plătești”. S-au pus de acord și într-o zi au trimis pe cineva, la mine la școală pentru a plăti taxa.
Când am dat ultimul examen, în anul 1998, mi s-a spus să mă pregătesc să merg la Seminar. Am intrat la Seminar, în septembrie 1999, în Nairobi. Pe când eram în Seminar, era multă mâncare acolo; mâncam și mai rămânea pe masă. Mi-am amintit cum cinam acasă cu mai nimic, iar acum puteam mânca atât de mult.
Într-o zi, m-am dus la episcop și i-am spus: „Văd copiii suferind afară, nu au mâncare. Binecuvântați să-i hrănesc cu cele ce rămân?”. Iar el a acceptat. Am început să-i hrănesc pe copii. Acum proiectul pe care l-am început, s-a concretizat într-o școală, în Nairobi, care are peste 300 de copiii. Când am absolvit Seminarul, pentru că voiam să devin foarte repede preot, am decis să mă însor. Așa că m-am însurat de tânăr, la 22 de ani. Am refuzat să mai revin în orașul unde stăteam. Episcopul mi-a spus: „Nu te hirotonesc decât dacă te întorci acasă”. Am spus că nu mă întorc acasă. Am rămas în Nairobi și a durat mulți ani până la hirotonirea mea. Am suferit mult.
Hrănitor al celor flămânzi
De ce ați suferit?
Nu aveam serviciu. Nu eram plătit de biserică, așa că supraviețuirea era foarte grea pentru mine. Mergeam pe un șantier de construcții să car blocuri de cărămidă toată ziua, ca să fiu plătit cu 1,15 USD. Erau foarte mulți bani. Însemnau 150 șilingi kenieni și am hotărât ca din acei bani să ajut copiii, iar Dumnezeu m-a binecuvântat, când am început să-i ajut din mica mea remunerație. Când a murit nașa mea, mi-a fost foarte greu să supraviețuiesc.
Acum 7 ani, cineva din Cipru a sunat-o pe soția mea și i-a spus: „Florenzo, mama mea era sponsorul tău. Am văzut pe facebook că aștepți un băiețel să ți se nască. Vreau să-i fiu naș”. Am fost foarte fericit. Acum, acest naș al celui mai mic fiu, a început să ne trimită 250 USD, lunar. Este ușor să rezistăm acum. Nașul plătește taxele școlare ale copiilor mei. Primul născut e la Facultate, iar cele două fete la liceu. Îl susține și pe cel mai mic. Acum familia mea e bine. Nu au suferit ca mine, sunt bine. Cu banii pe care îi aveam, puteam să ajut mai bine de 15 copii și am început să primesc sprijin din Cipru, Grecia, America și din Australia.
Problemele preoților în Kenya
E greu să fii preot acolo, deoarece trebuie să mai ai un alt loc de muncă, ca să te poți întreține…
Da. Trebuie să ai alt serviciu ca să-ți întreții familia, deoarece nu poți supraviețui cu 100 USD. De aceea, mulți preoți din Kenya nu-și pot duce copiii la școală, nu-și pot hrăni familiile, au probleme. Găsești preoți care au plecat, neputând să asigure traiul familiei. Câteodată, nici nu suntem plătiți lunar, stăm și 5 luni fără salariu. Trebuie să găsești propriile modalități de supraviețuire.
Când m-am întors acum doi ani de zile în România, gazda m-a întrebat de ce am slăbit. I-am spus că în Kenya este mult de muncă. Atunci când vin aici, mă detensionez, sunt liber. Am timp să mă rog și să mănânc. Cultura noastră este asemănătoare României, fiindcă aici aveți mămăligă. Și noi avem în Kenya, dar a noastră e albă. Îi spunem ugale. Nu ne place galbenă. Nu e pregătită ca aici, ci altfel. E tare, e servită cu tocană, legume, carne, supă ș.a.
Rugăciunea ortodocșilor și Harul Bisericii
Cum vedeți diferența dintre protestantism și Ortodoxie?
Când te convertești de la protestantism, trebuie să citești multe cărți despre tradiția ortodoxă. Apoi, de asemenea, trebuie să te rogi, deoarece credința e diferită la cele două confesiuni. Pentru cine nu s-a născut în cultura ortodoxă, este foarte greu să înțeleagă ce este Ortodoxia, dacă nu citește. E nevoie de multă lectură și rugăciune. Trebuie să fii foarte apropiat de Biserică, încât mereu să ajungi la slujbe.
Mulți, după ce se convertesc la Ortodoxie, se întorc la protestantism. Protestanții nu se roagă ca ortodocșii. Deși au tainele lor, nu le înțeleg. Au spovedania, cununia, botezul, dar le tratează diferit. Cred în Sf. Treime, dar nu o înțeleg. Spun ceea ce Arie zicea. Arie vorbea despre firea lui Hristos, întrebându-se: „Dar cum se face că Hristos plângea?”. Hristos a fost și om și Dumnezeu. Când Hristos plângea, o făcea din pricina firii omenești.
Și nu au harul…
Rătăcirea vorbirii în limbi
Da. Ei botează în numele lui Hristos. În mod corect, se botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sf. Duh. Ei sunt de părere că dacă ești creștin, trebuie să vorbești în limbi. Avem unii oameni care copiază vorbitul în limbi, merg la biserică și vorbesc în limbi, dar nu se înțeleg unii pe alții.
Ce s-a întâmplat la Ierusalim, în foișor? Grăiau în limbi, adică vorbesc românește, dar cineva mă înțelege, vorbesc rusește, dar cineva înțelege. Ori astăzi, protestanții sunt pierduți, deoarece vorbesc în limbi care nu se înțeleg spunând că primesc Duhul sfânt.
Am avut o dezbatere cu un protestant, un om amabil, un prieten care îmi spunea că el este deja mântuit, deoarece crede în Hristos. Pentru mine a fost greu de acceptat. Crede în predestinare. Zice că Dumnezeu știe totul de la început, cine se va mântui și cine nu. Cei din „biserica” lui sunt gata mântuiți, nu mai au nevoie de altceva. Ce îi pot spune?
Pentru un creștin, mântuirea este un proces continuu. Nu putem spune că suntem mântuiți, deși Hristos a murit pentru noi. Ca să te mântuiești, trebuie să lupți. Nu vine nimic gratis, pe o tipsie de argint.
De exemplu, când vrei să ai o recoltă bună, trebuie să semeni, iar apoi să pui îngrășământ. În caz de secetă, trebuie să uzi, să plivești, iar apoi să aștepți o recoltă bună de la Dumnezeu. Dacă călătorești și realizezi că ești la un pas de accident, toți pasagerii mașinii vor striga la Iisus să vină, pentru că se află între viață și moarte. Această persoană trebuie să știe că mântuirea este un proces continuu. Trebuie să muncim la această mântuire.
Procesul mântuirii
Hristos spune în Evanghelie: „Eram gol și m-ați îmbrăcat, mi-era foame și m-ați hrănit, eram însetat și mi-ați dat să beau”, iar ucenicii au răspuns: „Când ai fost, Doamne, gol și nu te-am îmbrăcat sau înfometat și nu te-am hrănit sau însetat și nu ți-am dat?”. Iar Domnul le-a zis: „Adevărat vă zic vouă că dacă unuia dintre cei mai mici i-ați dat, Mie mi-ați dat”. Aceasta e mântuirea. Nu poți spune că ești mântuit de acum.
La biserică, când ne împărtășim, mărturisim: „Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”. Când spunem asta, ne considerăm cei mai mari păcătoși. Deci, trebuie să cultivăm procesul mântuirii, considerându-ne cei mai mari păcătoși.
(Material realizat de mănăstirea Paltin Petru-Vodă)
Pentru cei care doresc să susțină financiar comunitatea Ortodoxă din Kenya, o pot face prin orice donație în contul deschis special în acest scop (transferul bancar poate fi efectuat numai dintr-un cont în Euro):
HABBIL LIPESA OMUKUBA
CO OPERATIVE BANK OF KENYA
KAKAMEGA BRANCH
Account no: 22100228675600
SWIFT CODE: KCOOKENA
(Articol publicat în Revista Atitudini Nr. 78)
Revista Ortodoxă ATITUDINI Nr. 90 

Puteți sprijini activitatea editorială a revistei ATITUDINI și prin Paypal.
POMELNICE ȘI DONAȚII
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.